Petiție pentru modificarea Metodologiei de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025, astfel încât toți elevii din familii monoparentale să poată lua burse sociale, fără a se lua în considerare venitul

20.686 de vizualizări
Foto: © Annanahabed | Dreamstime.com
Asociația Creștem Copii Fericiți și Asociația Părinților L.T. „Lucian Blaga” București solicită Ministerului Educației modificarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025, astfel încât toți elevii care provin din familii monoparentale să poată beneficia de burse sociale, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie și lansează petiția „Toți elevii din familiile monoparentale au aceleași drepturi. Toți au nevoie de sprijin!”, conform unui comunicat transmis redacției Edupedu.ro. 

Decizia Ministerului Educației de a stabili criterii diferite de acordare a burselor sociale pentru elevii care au unul sau ambii părinți decedați față de celelalte categorii de elevi ce provin din familii monoparentale este discriminatorie, se precizează în comunicat.

 „Familiile monoparentale, aflate în situații diverse, se pot confrunta cu probleme grave, copiii nerecunoscuți, abandonați, abuzați etc, fiind la fel de vulnerabili ca cei cărora le-a decedat un părinte. În plus, ar trebui să acordăm o importanță similară părinților singuri care au curajul de a adopta un copil, femeilor care își asumă maternitatea independent de asumarea paternității etc. 

Ministerul Educației nu poate compara aceste situații și nu poate stabili ce elev este mai îndreptățit să primească o bursă socială, necondiționat de venitul familiei monoparentale”, susțin cele două Asociații.

  • În anul școlar 2023-2024, bursele sociale pentru elevii din familii monoparentale nu au fost condiționate de venit, deși în proiectul inițial al metodologiei de acordare a buselor Ministerul Educației condiționa de venit bursa socială pentru elevii cu un părinte decedat și bursa socială pentru elevii din familii monoparentale.
  • Edupedu.ro a publicat o scrisoare deschisă către Prim-Ministrul Marcel Ciolacu a unei mame singure care susține că noile prevederi legate de bursele sociale pentru elevii din familii monoparentale din anul școlar 2024-2025 au ca efect „o nouă discriminare pe care o face Ministerul Educației între copiii din România”

Redăm comunicatul integral:

„Asociația Creștem Copii Fericiți și Asociația Părinților L.T. „Lucian Blaga” București lansează petiția „Toți elevii din familiile monoparentale au aceleași drepturi. Toți au nevoie de sprijin!”, solicitând Ministerului Educației modificarea Metodologiei-cadru de acordare a burselor, astfel încât toți elevii care provin din familii monoparentale să poată beneficia de burse sociale, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie.

Ca reprezentanți ai părinților din două unități de învățământ în care sunt înscriși mulți copii ce provin din familii monoparentale, cunoaștem foarte bine situațiile diverse și, uneori, extrem de complicate, ale tuturor categoriilor de familii monoparentale. Considerăm că decizia Ministerului Educației de a stabili criterii diferite de acordare a burselor sociale pentru elevii care au unul sau ambii părinți decedați, față de celelalte categorii de elevi ce provin din familii monoparentale, este discriminatorie.

În legislația în vigoare, familia monoparentală este definită ca fiind „formată din persoana singură și copiii aflați în întreținerea acesteia și care locuiesc împreună cu aceasta”, incluzând și situația în care „persoana singură este văduvă”. 

Prin decizia de a îi considera pe elevii cu un părinte decedat o categorie aparte față de ceilalți elevi care provin din familii monoparentale se creează impresia unei „ierarhizări” a gradului de vulnerabilitate a acestor elevi, situând în „vârful piramidei” elevii care au unul sau ambii părinți decedați, stabilindu-se că aceștia ar avea o mai mare nevoie de sprijin față de ceilalți elevi care provin din familii monoparentale, ceea ce este profund discriminatoriu.

Familiile monoparentale, aflate în situații diverse, se pot confrunta cu probleme grave, copiii nerecunoscuți, abandonați, abuzați etc, fiind la fel de vulnerabili ca cei cărora le-a decedat un părinte. În plus, ar trebui să acordăm o importanță similară părinților singuri care au curajul de a adopta un copil, femeilor care își asumă maternitatea independent de asumarea paternității etc. Ministerul Educației nu poate compara aceste situații și nu poate stabili ce elev este mai îndreptățit să primească o bursă socială, necondiționat de venitul familiei monoparentale.

Solicităm Ministerului Educației să acorde aceeași atenție și grijă nevoilor de sprijin ale tuturor elevilor ce provin din familii monoparentale, indiferent de situația lor familială, indiferent dacă au părinții necăsătoriți, divorțați, văduvi, dispăruți, arestați, necunoscuți etc. 

Toți elevii din familiile monoparentale trebuie sprijiniți în egală măsură, fără discriminare, în vederea susținerii participării la activitățile didactice și a prevenirii abandonului școlar!”

Cum se acorda bursa socială pentru elevii care provin din familii monoparentale în anul școlar 2024-2025 și documentele necesare, conform metodologiei-cadru în vigoare

Bursa sociala se acordă elevilor care provin din familii monoparentale, care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de un salariu minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii.

Documentele care vor fi depuse, în termen de 25 zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar, de părinți/reprezentanții legali/elevii majori pentru acordarea burselor sociale pentru elevii care se încadrează la bursă socială pentru venituri mici, pentru elevii din familii monoparentale si elevii cu vârsta de până la 30 de ani, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă” sunt:

  • „cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
  • declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;
  • documente doveditoare ale componenței familiei, așa cum este definită la art. 5: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, certificatul de divorț și convenția notarială încheiată în cadrul procesului de divorț cu copii minori, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți, certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.”
Definiția familiei monoparentale din Metodologia-cadru de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025

Art. 5. — (1) „Prin „familie” se înțelege soțul și soția cu copiii lor necăsătoriți, aflați în întreținere, cu vârsta de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învățământ — cursuri de zi, organizată potrivit legii, cu domiciliul ori reședința comună înscrisă în actele de identitate și care locuiesc împreună. 

(2) Se asimilează termenului „familie” bărbatul și femeia necăsătoriți, cu copiii lor necăsătoriți și/sau ai fiecăruia dintre ei, având vârsta de până la 18 ani sau de până la 26 de ani dacă urmează o formă de învățământ — cursuri de zi, organizată potrivit legii, care locuiesc împreună, dacă această situație se confirmă la verificarea în teren. 

(3) Sintagma „familie monoparentală” desemnează familia formată din persoana singură și copilul/copiii aflat/aflați în întreținere, în vârstă de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învățământ — cursuri de zi, organizată potrivit legii, și care locuiesc și gospodăresc împreună. 

(4) Prin persoană singură din familia monoparentală se înțelege persoana care se află în una dintre următoarele situații: 

a) este necăsătorită; 

b) este văduvă; 

c) este divorțată și nu s-a recăsătorit; 

d) al/a cărei soț/soție este declarat/declarată dispărut/dispărută prin hotărâre judecătorească

e) al/a cărei soț/soție se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 178 lit. c) sau d) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) al/a cărei soț/soție este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate și nu participă la întreținerea copiilor; 

g) a fost numită tutore sau i s-au încredințat ori dat în plasament unul sau mai mulți copii și se află în una dintre situațiile prevăzute la lit. a)—e)

(5) Se asimilează termenului „familie” și persoana/ persoanele care se ocupă de întreținerea copilului pe perioada absenței părinților sau tutorelui, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și care locuiește/locuiesc împreună cu copiii aflați în întreținerea sa/lor”.

Legea învățământului preuniversitar conține doar prevederi generale legate de bursele sociale, Secţiunea a 4-a, Bursele elevilor

5) „Bursa socială reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socioeconomic sau din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, prevăzute în metodologia-cadru, în vederea susținerii participării la activitățile didactice și a prevenirii abandonului școlar. Prin excepție de la prevederile alin. (1), se acordă burse sociale și elevilor minori, respectiv elevilor în risc de excluziune socială, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă“.

(6) Elevii care beneficiază de bursă socială au dreptul la păstrarea confidențialității asupra identității, datelor cu caracter personal și informațiilor referitoare la situația de dificultate în care se află.

(7) Dreptul la bursă socială al elevilor proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, se acordă în baza deciziei de stabilire a dreptului la ajutor de incluziune a familiei elevului. Acordarea dreptului se face în urma comunicării de către agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, a listei elevilor care frecventează învățământul cu frecvență, proveniți din familii beneficiare de ajutor de incluziune, în luna anterioară celei de raportare a listei.

(8) Bursele sociale se acordă în baza unor condiții privind venitul mediu net pe membru de familie, supus impozitului pe venit, conform metodologiei-cadru prevăzute la alin. (1). Verificarea veniturilor declarate de părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori, în vederea acordării dreptului la bursă socială, de către unitatea de învățământ, se face prin solicitarea eliberării unui document care să ateste situația veniturilor declarate de către organul central fiscal în a cărui rază teritorială se află situat beneficiarul”, conform Art. 108.

DOCUMENT Metodologia cadru de acordare a burselor școlare 2024-2025 (OME 5.518)

Foto: © Annanahabed | Dreamstime.com  / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


32 comments
  1. Au luat din banii copiilor, respectiv a celor proveniti din familii monoparentale, pentru a acoperi ,,marile majorari,, ale pensiilor celor mai in varsta…si acolo o mare bataie de joc la adresa pensionarilor! RUSINE capetelor luminate care ne duc traiul si tara de râpă ! Cu siguranta ca sunt si copii care se mai tineau de scoala si datorita acelei burse, nemaiprimind acel impuls, unii dintre ei probabil, vor renunta la a mai frecventa cursurile! Si uite asa vom avea o Romanie si mai educata! Pestele…de la cap se-mpute!!! In invatamant, marile reforme realizate, au fost schimbarea datei inceputului de an scolar, care cum a venit…asta a schimbat…in rest…praf si pulbere!

  2. Care este diferenta dintre un copil orfan de un parinte si unul provenit dintr.o familie monoparentala? Romania educata ,asta este? Citeam mai sus ca o duduie spunea ca se incurajeaza concubinajul ,dar cei din primarii ce sunt platiti pentru a verifica daca se justifica ajutorul nu stiu? Cartea de identitate facuta la aceeasi adresa nu se justifica ? Nu ar trebui in urma recensamantului sa gasesti persoanele la aceeasi adresa? Este usor de gasit daca organele abilitate isi fac treaba! Nu ai dreptul sa privezi un copil de ceea ce ii este necesar ,doar pt ca este dintr.o familie monoparentala. Reveniti la forma de anul trecut, nu furati dreptul copiilor!

  3. Fix acum v-ați găsit cu venitul și că un copil orfan este mai avantajat…Explicați-mi și mie cu ce este?Pensia aia de urmaș nu acoperă nevoile unui copil și în niciun caz salariu părintelui decedat.Puneți-vă în locul nostru…În schimb unde sunt familii cu 5 copii sau mame minore acolo e altceva bieții de ei chiar dacă în unele cazuri au neamuri care îi ajută și mai există cazuri în care un copil orfan nu are alte neamuri care să îi ajute și are numai pe părintele care îl întreține și atât la asta v-ați gândit?

  4. Oferiti burse elevelor-mame minore iar pentru cei care isi cresc singuri copiii…indiferent de motive…ce oferiti ? indiferenta
    Poftiti la vot stimati…parinti,profesori!

  5. Nu mi se pare corect. Eu imi cresc copiii singura nu am nici un ajutor din partea fostului sot primesc pensie alimentara de la el doar 240 lei. Nu e corect ça pt cateva sute de lei mai mult sa nu primesc.

  6. Copiiii orfani au rămas fără   posibilitatea  măcar de a-l mai întâlni  vreodată  pe părintele mort. Oare câți pot înțelege  o asemenea durere  pentru un copil? 

      Ajutorul acela minim (pensia de orfan) nu va putea acoperi nevoile și  lipsa părintelui mort, habar nu aveți prin câte  probleme  trece o familie cu un părinte/ părinți  decedați.Cum să  iei în  calcul un asemenea venit? Ce  suflet  poate  avea cineva  care se  gândește că  pensia de urmaș a unui copil  este un mare câștig și  ar fi un venit  care să acopere lipsa  unui sprijin al părintelui mort? Cum  să  iei în  calcul acest “venit” pentru  bugetul familiei?! 
     La familiile monoparentale  se înlocuiește  foarte  ușor, în  foarte  multe  cazuri, părintele plecat, dar în familia cu un părinte decedat, părintelui  rămas nu îi  arde de ‘alt partener/ parteneră”, chiar  este unic întreținător de familie.  În cazul  multor familii monoparentale cu unic întreținător, copilul are ambii părinți și  “surse de venit “ nedeclarate, dar copilului orfan nu îi poți aduce părinte înlocuitor pentru cel mort, niciodată.

    1. N-aveti cu cine. Ele țin morțiș la comparația cu copiii orfani. Habar nu au ce implică moartea unui părinte, cum se schimbă “familia”, sau ce a mai rămas din ea. Ele sunt pe principiul să moară și capra vecinului, nu ajunge tatăl sau mama … Eu dau numai pe ședințele la psiholog 400 Ron lunar. Da, primește copilul pensie de orfan, 1000 și ceva de Ron, dar tatăl lui a adus în casă peste 6000 Ron in 2022. Asta nu contează, important că ne dau afară banii din casă cu suma aia de 300.

  7. Familia cu părinții sau părintele unic  în  cocubinaj nu e monoparentală, dar cine să  verifice?
    În  familiile care au vilă , mașină….copilul nu provine din familie cu situație materială precară, ci din familie cu  venituri nedeclarate / venituri  ilicite.
    Elevele  trebuie  încurajate să  învețe pentru a primi bani, nu să  fie mame minore la școală; la școală  se recompensează  efortul la învățătură sau sport sau activități morale, nu  activitățlei  imorale  precum  relațiile imorale care duc deseori la copii nevinovați sortiți sărăciei și  imposibilității/incapacității  părinților de a-l susține/ educa.

  8. Buna ziua! Eu am un băiat de 11 ani, lucrez și câștig net pe lună cu tot cu bonuri, ore suplimentare în jur 4000 de lei maxim. Tatăl copilului meu cu care am trăit în concubinaj mai multi ani, acum lucrează în afara țării și ne- am separat cu totul. Practic copilul e la mine și e aici în Romania la școala. Tatăl nu-mi da bani pentru el. Doar așa când mai vine in vacanta de vara sau iarna mai merg împreună la mare sau la munte și îi mai cumpără diverse lucruri. Dar pe parcursul anului copilul are nevoie de o grămadă de lucruri și eu nu pot face fața cu toate cheltuielile casei. Casa este a mea și mai am și un credit de platit. Întrebarea mea este daca la acest venit al meu, copilul ar putea beneficia de bursă .O. zi buna!

  9. bună ziua!!!! consider ca este nedrept….sunt atâtea familii care au un părinte decedat și celalalt se chinuie sa muncească legal sa ofere un trai decent copilului și nu are dreptul la bursa….iar cei care trăiesc în concubinaj și nu muncesc decat unul din părinți primesc bursa ptr ca se împarte la 3 persoane venitul și automat se încadrează….unde este corectitudinea? cu ce sprijină statul roman educația unui copil orfan? ca îl împinge sa devina delincvent renunțând la scoala? după ce ca e o suma f mica nu o mai da nici pe asta? acei 300 de Ron înseamnă cel putin ptr mine 3 ore de meditații sau o pereche de adidasi ptr ca de mâncare ii asigur …..nu stau în baza lor dar i se cuvin ptr ca deși e orfan nu-și neglijează studiile și merge acolo zi de zi…
    ca sa nu mai zic ca bursa de rezilienta e posibil sa nu o primească ptr ca în clasa lui sunt copii cu medii de peste9,50 aproximativ 11 elevi…..iar al meu cu 9,33 e posibil sa nu o apuce… ptr ca o vor lua doar cei 30% din clasa ….clasa f buna cu note de peste 9………unde e dreptatea în aceasta tara?
    cum ii explic copilului si cum il incurajez sa invete mai bn tinand cont ca a văzut și el ce se întâmplă….cum îl mai motivez eu sa nu renunțe?
    poate ministrul educație se vor gândi de 2 ori înainte sa dea aceste condiții ptr burse

  10. Și cei care au numai un singur venit în familie (cel al tatălui) dar nici banii aia nu da acasă. Mama a rămas fără loc de munca, de la stat nu primește nimica. Familiile astea ce fac?

  11. Nu sunt de acord!

    Am avut zeci de situații aberante pe această speță anul trecut.

    Exemplu 1
    Părintele singur avea un venit de 10.000 lei

    Exemplu 2
    Părintele era in concubinaj de zece ani cu persoana care aducea venituri in casă si avea venituri de 4500 lei lunar.

    Exemplul 3

    Veniturile familiei extinse depășeau 5.000 lei de persoană

    Exemplul 4

    Copilul primea pensie alimentara mai mare decât salariul minim.

    Toți cei de mai sus, si altii asemenea, au beneficiat de bursa monoparentala.
    Apoi ne văităm ca nu știm cum se risipesc banii electoral.

    1. A fost deja o tâmpenie marca Deca anul trecut pe bursa monoparentala.

      De apreciat că măcar aici a făcut feedback și nu a mai continuat aberația de a acorda burse fără nici un fel de condiții.

    2. Trebuie încurajați părinții care se străduiesc să câștige decent, nu cei care stau cu mâna întinsă și trăiesc doar din ajutoare. Acești părinți care fac orice posibil pentru copiii lor, ar trebui în primul rând să primească, nu cei care nu au venituri sau le au foarte mici. Incurajand lenea și prostia, nu o sa ajungem nicăieri.

    3. Asa este!Situațiile aste sunt mult mai multe,mai ales în rândul hetnicilor care nu se căsătoresc legal dar sunt în concubinaj și de fapt copilul are doi părinți,unii au venituri mai mari ca ale directorului de școală. Aveam copil cu bursa și avea vila în București. Vilă!

  12. Dar din taxele celor care fac un efort să lucreze și să-și întrețină copilul se plătesc toți cei care sunt leneși să lucreze fiindcă oricum primesc tot felul de ajutoare. Probabil mai mult decât un salariu pt care alții se trezesc dimineața să meargă la lucru și nu au timp să-și bea cafeluța in fiecare dimineață sau să mănânce in fiecare la grillul de la Kaufland.

  13. Vi se pare normal ca să fie susținuți “copiii” de 30 de ani care frecventează școala doar să primească bani? Dar nu cineva cine își crește singur copilul. De ce copiii părinților care nu au lucrat – nu lucrează – nu vor lucra niciodată fiindcă primesc o groază de ajutoare, pe lene, sunt mai vulnerabili decât copiii din familiile monoparentale in care părintele singur lucrează să-și întrețină familia? Chiar și în 3 schimburi și nu se încadrează în niciun ajutor sau sprijin social doar fiindcă lucrează pe salariu minim. Ceilalți de ce nu pot lucra nimic ? Hai să se oprească toate ajutoarele și meargă toată lumea la lucru, că doar se merge la bursa locurilor de muncă doar pentru ștampilă iar între timp conduc mașini de mii de euro. Interesant, nu?

  14. Prostii! în clasa fiicei mele toți părinții necăsătoriți au declarat că se ocupă singuri de copii, dar ei trăiesc în concubinaj.

    1. Păi nimeni nu vrea să se atingă de parteneriatul civil și ce drepturi și responsabilități ar aduce acesta, au toți impresia că se referă doar la persoanele LGTB. În România însă, concubinajul e legea pământului, mai ales pentru cei tineri și pentru cei din rural.

      Dar nu cumva să aducă cineva vorba despre intrarea într-un parteneriat civil, că sar toți pupătorii de icoane în sus, că se leagă cineva de cununia religioasă (care nici măcar nu poate fi făcută fără ”contract” – mariajul civil oficial).

      Așa că avem copii rezultați din concubinaj, unele familii se formează și se destramă mai repede ca molecula apei, ne trezim că d-na sau d-l care e reprezentantul legal al copilului înscris la școală are în fiecare an alt/ă partener/ă. Ar muri americanii de ciudă să vadă ce blended families fac românii cu zero efort! Și sigur, oficial… familii monoparentale toate!

  15. Este foarte delicat subiectul și trebuie tratat cu foarte mare responsabilitate…toți copiii au drepturi!Toți copiii din România!Bursele copiilor nu trebuie condiționate de nimic…alocația copiilor români este cea mai mica din Europa ,dar avem guvernanți cu cele mai mari salarii din Europa.

  16. Dânsa habar nu are ca,copiii orfani primesc pensie de orfan si sunt in avantaj fata de copiii din familii monoparentale.Sa-i fie rusine ca face discriminare intre copii!!! Du-te tanti acasa si lasa pe altii la conducere,poate se gaseste cineva care are ceva in creierul ala…

    1. Copilul orfan este în avantaj??! Copiiii orfani au rămas fără   posibilitatea  măcar de a-l mai întâlni  vreodată  pe părintele mort. Oare câți pot înțelege  o asemenea durere  pentru un copil? 

        Ajutorul acela minim (pensia de urmaș) nu va putea acoperi nevoile unui orfan și  lipsa părintelui mort, habar nu aveți prin câte  probleme  trece o familie cu un părinte/ părinți  decedați.Cum să  iei în  calcul un asemenea venit? Ce  suflet  poate  avea cineva  care se  gândește că  pensia de urmaș a unui copil  este un mare câștig și  ar fi un venit  care să acopere lipsa  unui sprijin al părintelui mort? Cum  să  iei în  calcul acest “venit” pentru  bugetul familiei?! 

      1. Prpbabil d-na de mai sus s-a referit strict la copiii cu mama necasatorita si tata necunoscut, sau la cei adoptati de catre un singur parinte. Nu considerati ca sunt in aceiasi situatie?

  17. Serios? Se va umple cartierul Primăverii de burse sociale dacă se acceptă o astfel e petitie. S-ar ajunge în situația ca din taxele celor cu venituri mici și medii să fie plătite burse femeilor bogate. Sper ca cei din MEN să nu accepte așa ceva!

    1. Serios?Se face o investitie in copii.Indiferent ca vin din Primaverii sau Ferentari!Eu sper sa revina asupra deciziei.Un parinte singur trebuie ajutat !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tătaru, ministrul Sănătății: Vor apărea îmbolnăviri, este inevitabil, după începerea școlii / Vom avea o perioadă în care vom decide dacă e necesară modificarea ordinului comun cu regulile sanitare

După începerea școlii “vor apărea îmbolnăviri, este inevitabil”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru la Digi24. Oficialul a declarat că urmează o perioadă de evaluare a măsurilor impuse de 10-14…
Vezi articolul

Programul de ore remediale se derulează toată vara, până la 31 august, spune Sorin Ion, secretar de stat la Educație: Evident că la începutul anului școlar următor se impune un nou ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății cu regulile și condițiile de acces la școală

Programul de ore remediale se derulează toată vara, până la 31 august, spune Sorin Ion, secretar de stat la Ministerul Educației, într-o declarație la Speranța TV. Oficialul a mai anunțat…
Vezi articolul

Aproape 4 din 5 elevi de clasa a VIII-a, din mediul rural, nu au luat 5 la simularea evaluării la Matematică în județul Iași / La clasa a XII-a a scăzut numărul celor care ar lua notă de promovare pentru toate profilurile

39.58% dintre elevii de clasa a VIII-a din județul Iași au luat note mai mari sau egale cu 5, la ambele probe, la simularea Evaluării Naționale 2023, organizată de Inspectoratul…
Vezi articolul