Petiție online pentru suspendarea tezelor, pentru testarea non-invazivă a tuturor elevilor și pentru măsuri care să nu mai fie “modificate peste noapte”, lansată de Consiliul Național al Elevilor la adresa miniștrilor Educației și Sănătății

22.930 de vizualizări
Foto: Captură Declic.ro
“Vă solicităm introducerea unui algoritm de calcul care să stea la baza deciziei privind funcționarea școlilor, suspendarea organizării tezelor în semestrul I al acestui an școlar și înlocuirea acestora cu evaluări sumative cu subiect unic pentru toate clasele, fără notare, cu feedback din partea profesorilor”, se arată într-o campanie online lansată de Consiliul Național al Elevilor (CNE) și adresată ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, și ministrului Sănătății, Cseke Attila. În petiția “Nu mai jucați ping-pong cu educația din România!”, semnatarii mai cer “testare periodică non-invazivă pentru toți elevii, posibilitatea testării antigen în afara programului școlar, dar și asumarea publică a faptului că un set de măsuri odată stabilite nu vor mai fi modificate peste noapte”.

CNE mai cere celor doi miniștri să nu mai ia “măsuri din scurt, fără consultare, fără bază științifică, astfel încât să bulversați un întreg sistem”, pentru că “stările de nesiguranță și de incertitudine trebuie să dispară. Elevii, părinții și profesorii nu mai înțeleg nimic din măsurile schimbate peste noapte”.

Petiția mai arată că “Ministerul Educației și Ministerul Sănătății iau decizii fără să țină cont că perioada de adaptare a actorilor implicați este mult mai mare decât perioada de aprobare a unor noi măsuri”.

Din textul petiței online:
  • “Imaginați-vă că sunteți un elev de clasa a X-a în anul 2021. Ați susținut Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a într-un context pandemic, fără precedent, neștiind dacă anul școlar va fi înghețat sau dacă se vor anula examenele. În clasa a IX-a, nu ați reușit să vă cunoașteți colegii, pentru că mai mult de jumătate din an s-a desfășurat într-un sistem online care a limitat considerabil orice urmă de interacțiune umană. Acum, în clasa a X-a, după doi ani de pandemie, aflați că se va merge la școală în format fizic în funcție de incidența localității, apoi vi se spune că deschiderea școlii depinde de vaccinarea profesorilor și că veți susține teze, deși o bună parte din acest semestru s-a desfășurat în sistem online. Ce sentimente vă încearcă? Cum ați trata această situație?”

31 comments
  1. Nu am mai dat teze de doi ani,dar ganditi va la aia mici de a 5a si a 6a care nu au dat in viata lor,nu mi se pare normal,pe el nu l intereseaza de noi,e total o bataie de joc :/

  2. Fără teze!
    Aplic pt un invatamant creativ si nu unul memorativ.
    Apoi, într-o altă ordine de idei, cine acoperă costurile vacantei la munte din luna decembrie, luna in care preturile sunt cu mult mai mari comparativ cu cele din luna ianuarie?!
    Puteați să compensati cu saptamana școala altfel dar nu sa tăiați o săptămână din ianuarie.
    Nu toți ne permitem pt ca nu toți suntem de aceeași condiție sociala.
    Noi nu avem salariul unui prin ministru investit fără examen dar care pretinde examene…

  3. Nu sunt de acord cu acest ministru e un om lipsit de bună credință, fără sa ia in calcul absolut deloc situația în care ne aflam cu toții , traversam o perioada foarte grea cu multe neajunsuri și cu foarte mare lipsuri in rândul elevilor.
    Propun sa ii plătim pe profesori in funcție de rezultate și apoi putem biciui acești bieți copii .

  4. Dupa ce ca nici un cuvant nu am invatat din atata online mai vreti sa dam teze dupa 2 zile de la sampania de la revelion. Macar de ar fi fost vacanta mai lumga nu o saptamana. Nu am cum sa invat doi ani care nu am fost la scoala in o saptamana

  5. Nu doresc teze semestrul acesta pentru ca structura anului scolar este data peste cap si elevii nu pot face fata

  6. După atâta scoala online si o încercare emotionala din toate punctele de vedere
    Cred ca ar fi corect sa se elimine si in acest an tezele
    Cei de a-llx si a-vlll sunt cei mai incercati copii de soarta

  7. Inconstienti!
    Adica sa se dea de fapt teze, dar sa le numim altfel. Si sa corectam tot de Craciun, si sa ramanem si fara note.
    Cand or fi ei profesori, asa sa li se intample!
    E o vorba, nu contează de unde provine.
    “Da-i nas lui Ivan, ca se suie pe divan”.

  8. Din pacate si aceasta petitie s-a nascut moarta ca de altfel multe alte cerinte ale elevilor,profesorilor si parintilor.E sunt cobaii celor 2 ministere .

  9. Treziți-vă dragi părinți,azi cereți testarea,mâine vaccinarea ,poimâine sclavia și controlul copiilor de către acești rătăciți de la guvernare
    Va distrugeți copiii cu propriile mâini!!!

  10. Este foarte nasol sa dam tezele acum de parca am făcut școală tot semestrul .SCOALA ONLINE NU ESTE SCOALA și cu vacanta de iarna asta scurta nu sunt de acord ,nu suntem noi de vina ca acest guvern nu a știut cum sa gestioneze acest val și nr a dat vacanta alea 2 săptămâni nu trebuie sa ne taie nimic.

  11. Nu sunt de acord cu tezele. Având în vedere ca al meu copil este în clasa a IX a si este în sistemul oline, din septembrie și nu a învățat nimic.

  12. Fiecare “luminat” care se nimerește pe scaunul de ministru al educației, distruge și mai tare, ceea ce ei numesc “învățământ” și în același timp, miile de copii care ar trebui sa invete într-o școală libera, deschizătoare de drumuri. Ca și cadru didactic dar și părinte pentru doi liceeni:unul cls a XII-a și a IX-a. Lăsând la o parte meseria mea și ceea ce presupune în ziua de azi, ca și părinte sunt crunt dezamăgită și ma lupt să-mi susțin copiii într-un sistem în care, încă mai profesează “tovarăși” profesori. Ca și părinte, te simți neputincios să-ți vezi copilul olimpic la mai multe materii, (întrat la liceu “cu renume”, sa termine cls. aIX-a cu media 9,80 prin munca și studiul lui) clacând, spunând ca nu mai poate, ca se simte obosit… V-ați întrebat d-le ministru ce conține curricula pentru fiecare clasa din școală românească?? Știți ce materii de studiu au și la ce le folosește imensitatea de informații de la fiecare materie?? Știți cât de învechite sunt toate informațiile dar și modul în care le sunt predate?? Știți ce este în sufletul unui copil care învață zi de zi, de multe ori pana la miezul nopții, sa ajungă la școală iar “Doamna” de chimie sa le spună, sa meargă “dracului” cei care nu-și doresc sa fie eminenți în chimie iar”Doamna” de mate răcnește din toți plămânii ca, sunt niște ratați care strica renumele liceului. Chiar nu v-ați găsit nici unul din strălucirii miniștri ai acestei tari, sa vedeți în profunzime adevăratele dureri ale acestui sistem?? Nu ați reușit nici unul sa faceți din școală românească mai mult decât “elite”? Viitorul unui copil nu cred ca sta în militarie, jigniri, atitudini demoralizatoare…

    1. Aveți imensă dreptate! Învățământul din țara noastră a devenit o batjocură. Nu înveți mai nimic util și pe lângă asta ești obligat să înveți o materie complet tampită, expirată de mult prea mulți ani! E jalnic, dar dezinteresul e prea mare.. Mai ales în legătură cu ce se întâmplă în perioada actuală. Dar nu mai bine mergem și în ziua de Crăciun la școală? Zic și eu.. Că și-așa din ce am înțeles ne dau ziua de 29 noiembrie liberă dar vor să o ia înapoi, că deh, sărăcește domnul ministru dacă dă de la el o zi liberă.. Mi se pare jalnic și de prost gust că pe lângă perioada dificilă prin care trecem nu ne este permis nici măcar să ne bucurăm de sărbători. Jalnic domnule ministru! Aveți tot disrespectul meu! Sunt sătul de toți miniștrii ăștia! Numai persoane stupide sunt puse la conducere, rareori mai vezi câte unul care chiar ar vrea să facă ceva bun pentru învățământ, dar normal că nu e lăsat. După scurt timp e înlocuit cu altul care e în funcție de conducere doar cu numele. Și să nu uităm, vorbim despre unul dintre cele mai importante ministere! Dacă nu ar fi educația, am fi toți analfabeți și deja se vede asta, că educația se duce de râpă și apar tot mai mulți analfabeți în statistici. Nu știu unde se va ajunge, dar încă trag speranțe că va apărea la un moment dat un ministru de respectat, care chiar va vrea să schimbe totul în bine.. Până atunci, tot disrespectul pentru “conducătorii” educației de acum.

  13. Mi se părea absolut aiurea sa revenim fizic și să dăm teze aproape de finalul semestrului.Doresc alaturi de alti sa nu mai se de-a teze și să rămâne măsurile in vigoare și a rămâne în sistem online.

  14. Nu sunt de acord ci acest ministru.Un dictator fara umbra de empatie.Sper sa revina la carma ministerului un conducator mai empatic si care sa tina cont de binele pionilor implicati direct(profesori si elevi)dar si de linistea si confortul parintilor.

    1. Dumneata, domnule Câmpeanu, ați mers poate zi de zi la școală, poate ați beneficiat de pregătire suplimentară și ați dat teze, poate ați luat o notă bună sau poate nu, nu am de unde să știu ce relații ați avut, eu acum vreau ca copiii mei care sunt în clasa a cincea să fie scutiți de teze pentru că au făcut școala mai mult on-line, iar cei din anii pandemiei au fost scutiți de teze. De ce-i discriminați, nu există aceeași lege pentru toți?Ba mai mult notarea copiilor se face după calitatea părinților și posibilitatea lor, ceea ce nu e corect, unii copii au de suferit sunt demoralizati și dezamăgiți, se întreabă cu ce au greșit??? România va fi o țară pierdută! Fără viitor cu oameni depresivi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Adoptarea planurilor-cadru pentru liceu, amânată din nou de Ligia Deca, intrată în campanie electorală / Acestea vor restrânge trunchiul comun, spune ministrul Educației: Elevii își vor putea alege în clasele a XI-a și a XII-a discipline care îi pasionează

Viitoarele planuri-cadru pentru liceu vor restrânge trunchiul comun, adică numărul materiilor obligatorii pentru toți elevii, a spus Ligia Deca într-un interviu pentru Stiripesurse.ro. Astfel, elevii ar urma să își aleagă…
Vezi articolul

Rectorul Universității „Ghe. Asachi”, Dan Cașcaval, primul pe lista PSD pentru Senat la Iași: Nu am nicio calitate să recomand un candidat sau altul la prezidențiale, e o „alegere cu o miză originală, ca să folosesc un eufemism” / Rectorul-politician menționează doar în plan secund apartenența la Europa

Dan Cașcaval, rector al Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași și unul dintre liderii universitari implicați politic, a emis, joi, un mesaj cu privire la al doilea tur al alegerilor…
Vezi articolul

Ministerul Educației anunță că menține tezele. Sorin Cîmpeanu explică de ce sunt importante: Teza, ca orice evaluare, nu este o pedeapsă, ci ne ajută să înțelegem unde ne situăm cu adevărat, fără a ne minți pe noi înșine

Ministerul Educației anunță că “menține tezele, ca formă de evaluare a nivelului de cunoștințe și competențe ale elevilor”. Într-un comunicat emis de Minister și semnat de ministrul Sorin Cîmpeanu, se…
Vezi articolul

FOTO Protest la Ministerul Educației, unde în jur de 20 de personalități ale societății civile i-au cerut miercuri demisia lui Sorin Cîmpeanu, acuzat de plagiat. Printre cei prezenți s-au aflat decanul Cristian Preda, regizorul Tudor Giurgiu, Lidia Bodea, Oana Gheorghiu. O singură televiziune a trimis echipă la protest / Protestatarii au anunțat că vin în fiecare zi până pleacă Cîmpeanu

Protest la Ministerul Educației, unde în jur de 20 de persoane au cerut miercuri, 28 septembrie 2022, demisia lui Sorin Cîmpeanu în urma anchetei jurnalistice care arată că acesta a…
Vezi articolul