Decizia ca absolvenții de liceu din 2025 să nu se poată înscrie la facultate fără admitere, în baza premiilor II, III sau mențiune la olimpiade, este „nejustificată și are urmări negative asupra elevilor cu performanțe”, atrag atenția semnatarii unei petiții online pentru corectarea acestei schimbări din legislație.
Petiția, de pe platforma Declic, care are peste 1.500 de semnături la publicarea articolului, vine după ce doar elevii olimpici la olimpiadele școlare – fazele naționale, cu premiul I, se mai pot înscrie la facultate fără a mai da admiterea, după cum prevede noua metodologie de intrare în învățământul superior.
Problema a fost semnalată în premieră de Edupedu.ro. Despre chestiune, ministra Educației, Ligia Deca, a declarat că nu știe să fie schimbări majore față de ceea ce a existat până acum. Din 2016 cel puțin, conform metodologiei de admitere la facultăți, după cum a arătat Edupedu.ro, toți absolvenții de liceu care au obținut în perioada liceului premiile I, II, III sau mențiune au putut fi admiși fără concurs, nu doar cei cu premiul I.
Semnatarii petiției online aduc și șase argumente pentru introducerea posibilității ca olimpicii național cu premiile II, III și mențiune să poată din nou să se înscrie fără admitere la facultate după Bacalaureat 2025. Printre argumente se numără faptul că elevii pot rămâne motivați să continue să investească efort în dezvoltarea lor pentru acest avantaj, că nu sunt diferențe majore între, de exemplu, locul II și locul I și că accesul lor la universități pe baza unui premiu este o investiție în personal calificat:
1. Recunoașterea meritului academic și motivația pentru excelență. Elevii care obțin premiile II, III și mențiuni la olimpiadele naționale demonstrează un nivel înalt de cunoștințe și competențe într-un domeniu specific. Eliminarea posibilității lor de a intra la facultăți fără examen afectează motivația de a continua să investească timp și efort în dezvoltarea lor academică, descurajând excelența în rândul tinerilor talentați.
2. Acces echitabil la oportunități educaționale. Diferența între premiul I și premiile II, III sau mențiune este adesea extrem de mică și depinde de factori care nu reflectă neapărat întregul potențial al elevului. Privarea acestora de oportunitatea de a intra la facultate ar crea o inechitate în accesul la educație, în condițiile în care acești elevi au dovedit performanțe remarcabile, de multe ori echivalente cu cele ale câștigătorilor premiului I.
3. Stimularea participării la olimpiade și competiții naționale. Introducerea unui criteriu restrictiv pentru admiterea la facultate va reduce atractivitatea participării la olimpiade și competiții naționale, mai ales pentru elevii care știu că o mică diferență de punctaj i-ar putea împiedica să beneficieze de acest avantaj. Astfel, se pierde un stimulent important pentru participarea la concursuri, care contribuie la îmbogățirea experienței educaționale și personale a tinerilor.
4. Valorificarea capitalului uman înalt calificat. Elevii olimpici reprezintă un segment valoros al societății, care poate aduce o contribuție semnificativă în viitorul economic și tehnologic al țării. Asigurarea accesului lor la facultăți este o investiție în capitalul uman înalt calificat. Neglijarea premiilor II, III și mențiunilor înseamnă pierderea unor tineri cu potențial imens, care ar putea aduce beneficii majore în diverse domenii.
5. Continuitatea tradiției de sprijinire a olimpicilor. Până la această schimbare, de cel puțin opt ani, metodologia de admitere a recunoscut meritul tuturor premianților olimpiadelor naționale, indiferent de locul pe podium. Această tradiție a oferit un cadru în care toți elevii cu performanțe deosebite erau sprijiniți să-și continue parcursul academic în condiții optime. Revizuirea acestei practici contravine eforturilor constante de a încuraja performanța educațională și de a promova egalitatea de șanse pentru toți olimpicii.
6. Beneficiu pentru universități. Admiterea olimpicilor cu premiile II, III și mențiune aduce un plus de valoare universităților, prin diversitatea de perspective și experiențe pe care aceștia o aduc. Acești elevi sunt, de obicei, curioși, motivați și dornici să învețe, reprezentând un potențial uriaș pentru dezvoltarea cercetării și a inovării”.
Foto: © Antonio Solano | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
26 comments
Astazi am depus la Minsiterul Educatiei petitia semnata de peste 4000 de parinti. Le multumesc tututor sustinatorilor.
Suntem aproape de 4000 de semnaturi. Semnati si distribuiti
Bună ziua! Sunt de acord cu accederea olimpicilor fără examen la facultate dar pe profilul la care au performat sau să se regăsească în ramura facultății. Spre exemplu : ești olimpic la franceza și vrei medicina sau ești olimpic la Științele Pământului și vrei drept. Dacă dorește altă Facultate decât disciplinele la care a obținut premii naționale trebuie să dea concurs de admitere. Spor la învățat!
Am participat în 2024 la 4 olimpiade naționale, dintre care una predată la școală cu pregătire(meditatie), una predata la școala fară meditatie si două care nu se predau la școala și nu am avut nici de la cine să învăț.
Consider această lege o inițiativă bună din următoarele puncte de vedere:
– olimpiadele reprezintă un concurs de meditații, oricât de inteligent ai fi și oricât ai lucra nu ai nici cea mai mică șansă la primele premii. Bursele școlare nu acoperă prețurile meditațiilor și cine nu își permite să plătească, nu are șansă
– profesorii de la licee și mai ales în școli sunt slab pregătiți (nu stiu să rezolve subiecte de judeteana care se presupun ca sunt mai ușoare)
– liceele private, mai ales ICHB București, oferă elevilor potențiali olimpici peste 75% din orele de curs, care uneori ajung și la 20-25 de ore pe săptămână, dedicate unei singure materii. Astfel ajung fictiv să studieze și celelalte materii, în timp ce, restul trebuie sa avem in jur de 15-17 materii diferite într-o săptămână, totul întâmplându-se sub acordul tacit al autorităților
– nu ai cum să ajungi olimpic într-un singur an și dacă ai avut ghinion de școală generala, nu mai ai nicio șansă în clasele a 9-a / a 10-a de vreun premiu de la minister
– există olimpiade organizate de entități private, dar care sunt finanțate și recunoscute de ministerul educației la aceeași categorie ca matematica, româna, chimia, etc. la care s-a fraudat, organizatorii au știut că s-a fraudat în timpul probei și la care ulterior, în urma unei reclamații, mi s-a răspuns că anul viitor se va încerca să se prevină. Astfel, s-a ajuns ca niște copii obișnuiți, ba mai degrabă șmecheri, au reușit să ia podiul și să fie admiși la orice universitate din România??? Unde este respectat principiul meritocrației?
– oricum cine este cu adevărat prețios va intra la facultate și cu examen și va fi o problemă pentru el. Examenul de admitere urmăreste alte abilități ale unui elev decât o olimpiadă.
– olimpiada urmărește să strice prietenii și să provoace elevii foarte buni la o competiție acerbă, de cele mai multe ori nocivă. Mi-e greu spre imposibil să lucrez în echipă cu unii dintre adversarii mei din plan local chiar daca împreună am putea învăța mai bine și am putea crea lucruri mai frumoase
– profesorii care sunt în comisiile de corectură, sunt uneori provocatori și încăpățânați. De exemplu: Am participat la Olimpiada Naționala de Fizică 2022 Bacău, fiind clasa a 8-a. La proba practică se luaseră punctaje impresionant de mici, astfel din aproximativ 90 de participanti la clasa a 8-a, 80 au venit la contestație. Și o anumită profesoară care încă corectează la gimnaziu și al cărei nume îl știu, dar nu îl voi preciza, și-a bătut joc de noi făcându-ne unul câte unul niște incompetenți, analfabeți, ne-a zis că ar trebui să repetăm clasa a 7-a, ne-a zis că am chiulit de la primară, că nu suntem toți praf, că nu suntem competenți să înțelegem enunțurile și că dacă am fi știut un pic de fizică nu am mai fi venit la medieri, etc. A folosit acea doamnă profesoară un limbaj de stadion, care pe mine m-a făcut să plâng foarte rău și acolo, și apoi, seară la care dacă mă gandesc azi, mă ia fiorul pe șira spinării.
Propunătorul îi cânta în strună. Din 80 de contestații, cam jumatate au fost menținute după mediere și într-un final, doar 2 punctaje au fost modificate, dintre care unul a scăzut. Atitudinea corectorilor este peste tot disprețuitoare, puțini fiind chiar drăguți și respectuoși.
Trecut prin 4 ani școlari de olimpiade și 9 participări la 5 materii diferite, olimpiadele mi-au făcut mai mult rău, premiile mi-au dăunat mai mult decât m-au bucurat. Olimpiadele m-au învățat că de cele mai multe ori ești considerat un prost dacă vrei să faci constestație. Și m-au învățat că oricât ai munci, nu ești suficient de bun!
Intrarea fara examen ar trebui sa se faca DOAR daca elevul respectiv a luat acel premiu/mentiune la o olimpiada care are legatura cu facultatea la care vrea sa intre (ex. biologie sau chimie daca vrea medicina sau farmacie), altfel nu are nici un sens. De ce sa intrii fara examen la facultatea de medicina daca ai luat locul I la romana, de exemplu? Nu are nici un rost sau sens. Ar fi o mare nedreptate fata de alti elevi care, chiar daca nu sunt olimpici, ar merita mai mult.
Întotdeauna admiterea olimpicilor s-a făcut corelat între profilul facultății și profilul olimpiadei.La medicina POTI INTRA DOAR dacă ești premiant la olimpiada de biologie,fizica sau chimie.Niciodata nu a fost altfel si aceasta corelare este valabila pentru toate facultatile.Nu știu cui i-a venit ideea ca dacă ești olimpic la romana, sau franceza sau orice alta materie fără legătură cu materiile de admitere, poți fi admis vreodată la medicina.Sincer.
Susținerea olimpicilor nu se poate face în defavoarea altor elevi care, chiar dacă nu au fost la olimpiade, pot fi la fel de valoroși. În continuare, intrarea fără examen a celor de pe locurile 2-3 nu se justifică atâta timp cât la școlile de provincie (vorbesc la țară, scoli mai slabe etc) copiii iau mult mai ușor note mari decât la școlile consacrate din orașe.
Și apropos, nu trebuie să ne victimizăm dacă avem sau am avut copii olimpici.
Daca ati fi cunoscut vreodata un olimpic sau cel putin un copil care se califica la olimpiadele nationale ati fi stiut si cata munca sta in spatele unei astfel de performante.
In noua forma a legii, problema in sine pentru un
astfel de copil nu este nici pe departe concursul pentru admitere la facultate. Noua forma a legii devine un factor demotivant pentru ca nu mai au nicio recunoastere. Pe acest fond, ii “curteaza” asiduu universitatile din strainatate, pleaca fara sa priveasca in urma si majoritatea nu se mai intorc niciodata.
Aici este vorba despre rezultate obținute la Faza națională a olimpiadelor școlare,nu despre note obținute “mai ușor la scoli mai slabe”.Copiii olimpici si-au demonstrat valoarea luând aceste premii. Ceilalti,care,sigur,pot fi copii la fel de valoroși, își vor demonstra aceasta valoare la examenul de admitere.Nu este vorba despre nici un fel de favorizare,ci chiar despre o validare a valorii .
Întrarea la facultate fără bacalaureat și examen de admitere sa se facă pentru copiii buni cu medii de la 8 în sus. Altfel este o prostie. Cum ii mai determinam sa învețe și sa facă performanta în orice domeniu?Este o porcărie aceasta lege, nu va face altceva decât sa încurajeze analfabetismul. Cum vom mai stimula noile dacă vor fi scoase aceste examene? Si ne vom mira ca mergem la doctor și o sa murim cu zile. Atunci ce rost ar mai fi avut ca noi generațiile actuale sa învățăm sa facem o meserie asa cum trebuie. Vom ajunge din rău în msi rău.
Notele la liceu se iau pe șpaga dată de părinți nu ie rezultate la învățătură, uneori nici pe spagă, profesorul le dă note mari nemeritate elevilor pentru a avea copilul acces la facultate. așa că nu învățătura ii face pe copii sa aibă note mari.
Intrarea la facultate fara Bacalaureat utopie in sine! Admiterea la facultate fara examen a produs analfabetismul functional curent!
Olimpicii să pună mâna sa īnvețe dacă vor sa intre la facultate. Dacă ești olimpic la religie sau istorie, de exemplu, cum sa intri la Medicină sau Drept fără examen? Alți copii se pregătesc cu cel puțin 2 ani înainte de admitere, iar olimpicii vor sa intre fără examen. Și fiica mea a fost olimpica la engleza în liceu și la spaniolă ( spaniola a invatat-o singură si nu a studiat-o deloc la școală si nici nu a apelat la meditatii) și a dat examen de admitere la Universitatea București, Facultatea de Drept, și a intrat, dar s-a pregătit cu 2 ani inainte.
Nu e corect nici faptul ca unele minorități au locuri speciale și intră la facultate, la buget cu 50 de puncte, în timp ce românii intră cu 70 puncte. Este discriminare. Aceste minorități nu au făcut scoala în România? De ce aceștia sunt avantajați față de români?
Si-asa aleșii si-au batut joc de sistemul de învățământ din România. Inainte se dădea examen la toate facultățile, nu se intra cu media de la bac.
Sa vedeți atunci cum vor obține premii la olimpiade doar cei cu pile. Olimpiadele se vor transforma în concursuri pe pile, doar cei cu pile vor obține premii și vor intra la facultate, in timp ce alții care vor invața și se vor pregăti, vor rămâne pe afară.
Țară de mafioți, țară coruptă!
Olimpicii naționali nu intră la oricare facultate dorită fără examen de admitere, depinde care sunt concursurile agreate de fiecare facultate în parte (de exemplu, la Automatică și Calculatoare se intră doar dacă ai premiu la olimpiada de matematică, informatică sau fizică). Și fiul meu a fost olimpic național la geografie, de 3 ori premiat din tot atâtea participări, și probabil ar fi intrat fără admitere la Facultatea de Geografie, dar el și-a dorit să urmeze Facultatea de Automatică și Calculatoare, unde a intrat într-adevăr fără examen de admitere, dar pe baza unui concurs de informatică organizat chiar de facultate. În ceea ce privește minoritățile, elevii din centre de plasament sau cei de la licee din mediul rural, din câte mi-am dat seama, au locuri separate față de ceilalți…aici totul este subiectiv, nici mie nu mi se pare normal ca unul să intre la facultate cu 6-7, iar ultimul intrat pe locurile așa-zise normale să aibă media 8,80.
Este corect faptul ca fiica dumneavoastra a dat examen de admitere pentru ca a dorit sa urmeze Facultatea de Drept.
Daca fiica dumneavoastra ar fi obtinut (nu participat) locul 1,2,3 sau mentiune la Olimpiada Nationala de Engleza sau Spaniola si ar fi ales sa urmeze Facultatea de Litere/Limbi straine , ar fi beneficiat de facilitatea care a existat in forma precedenta a legii si ar fi fost admisa fara examen, pentru simplul motiv, rezonabil de altfel, ca nu mai avea ce sa demonstreze la un examen care ca si nivel de dificultate inferior nivelului olimpic.
Corect!
Lasă să nu mai intre niciun „olimpic” d-ăsta. Și-așa mulți intră după PCR.
Dacă ești olimpic la olimpiadele școlare, fazele naționale, ce te deranjează să susții examen de admitere la facultate?
Pentru acești tineri este o joacă, nu o frustrare!
Faptul că ești olimpic, este o opțiune, participi la olimpiadă pentru că ești pasionat de o anumită materie.
Admiterea la facultate trebuie susținută de toți candidații.
Țara te vrea prost!
In noua forma a legii, problema in sine pentru un
astfel de copil nu este nici pe departe concursul pentru admitere la facultate. Noua forma a legii devine un factor demotivant pentru ca nu mai au nicio recunoastere. Pe acest fond, ii “curteaza” asiduu universitatile din strainatate, pleaca fara sa priveasca in urma si majoritatea nu se mai intorc niciodata.
Corect!
Sunt mama a doi olimpici naționali și știu ce înseamnă munca din spatele acestor medalii.Cum puteți să puneți la egalitate un copil ce ia media 9:50 cu un copil ce a luat medalie la olimpiada națională????De ce nu ar putea intra la facultate fara examen????Cati din cei ce au dat legea a fost la olimpiada națională,sau in lotul lărgit al unei materii????Va rog să reveniți ,sa va gândiți și să aveți puterea de a recunoaște că România educata este de fapt Romania needucata….
Între munca unui olimpic și cel cu medii de peste 9 este uriașă,nu suporta comparație.Dar pt cei care nu au ajuns niciodată la o nationala de mate,info sau fizica,din păcate,e greu de înțeles.Sau poate nu vor sa înțeleagă,nu au interesul acesta!
Doamna Stingescu, dacă este atât de mare diferența între cel cu 9,50 și olimpici înseamnă că examenul este un fleac pentru ei și nu ar trebui să fie o problemă acel examen de admitere.
O recomandare: aveți grijă cu educația copiilor, mulți copii ajung epuizați pe la 22-25 ani iar alții nu sunt cramponați în realitate și ajung să fie conduși de către cei ce au bătut mingea în curtea școlii.
Felicitari! Mult succes in continuare!
Ceea ce nu cunosc “combatantii” este ca un copil care obtine locul 1,2,3 sau mentiune poate face parte din lotul international daca participa la concursul de formare a lotului extins si trebuie sa stie materia la care participa pentru toti anii de liceu, ceea ce nu este nici putin si uneori in loturile largite sunt si copii de clasa a 9-a.
Întotdeauna i-am respectat și prețuit pe cei determinați sa facă performanta academica și profesionala!
Consider ca orice lege este perfectibila , poate si trebuie sa fie corectata!
Romania are nevoie de elite!
Olimpicii trebuie sa fie susținuți și încurajați sa rămână în România!