Inspectoratele școlare județene (ISJ) și cel al Municipiului București (ISMB) vor primi peste 80 de posturi noi pentru „persoane cu competențe digitale avansate” care ar urma să gestioneze baze cu date primite de la școli, să monitorizeze reforme din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și să se pregătească pentru standardizarea examenelor din anul școlar 2027-2028.
Un proiect de Hotărâre de Guvern (HG) a fost pus în acest sens în consultare publică de Ministerul Educației până pe 2 septembrie. Actul normativ are în vedere modificarea anexei 4 din Hotărârea de Guvern din 28 iunie 2024 care stă la baza funcționării instituției.
Mai exact, numărul de posturi prevăzut de HG 731/2024 va fi mărit cu 7.884, dintre care 84 sunt în inspectoratele școlare, iar restul de 7.800 – în școli și pentru alte servicii din învățământul preuniversitar.
În urma adoptării hotărârii, la punctul trei din anexa 4 a HG 731/2024, care prevede angajații din instituțiile din subordinea ME, cum sunt inspectoratele școlare, ar urma să scrie: „3. Numărul maxim de posturi pentru instituţiile şi unităţile din subordinea Ministerului Educaţiei, finanţate integral de la bugetul de stat, este 7.646 de posturi”. În prezent, numărul prevăzut la acest punct este de 7.562.
- Posturile noi ar urma să se înființeze după concursul de angajare. Cu alte cuvinte, cel puțin în acest an școlar, aceste posturi ar urma să fie ocupate prin detașări “în interesul învățământului”, cunoscute drept numiri din pix, politice, la mâna oamenilor politici din Ministerul Educației și inspectoratele școlare.
- Cele peste 7800 de posturi s-ar completa în acest an electoral prin „Pixiada”, alături de alte peste 2.500 despre care Edupedu.ro a scris aici.
Pe posturile din inspectoratele școlare ar urma „să fie încadrate persoane care dețin competențe digitale avansate, responsabile cu verificarea, gestionarea, administrarea și prelucrarea datelor raportate de către unitățile de învățământ, precum și cu utilizarea și administrarea aplicațiilor și platformelor informatice”.
Iar noile posturi vin, potrivit notei de fundamentare a HG, în condițiile în care „inspectoratele școlare (viitoarele direcții județene de învățământ preuniversitar) potrivit atribuțiilor stabilite prin Legea nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, au și obligația de a verifica acurateţea datelor raportate de către unitățile de învățământ în vederea sprijinirii elaborării de politici publice bazate pe date, de a susţine dezvoltarea şi administrarea resurselor educaţionale deschise şi a platformelor strategice din educaţie, de a coordona admiterea în licee, evaluările naţionale, examenele de certificare a calificărilor profesionale şi concursurile şcolare la nivelul unităţilor de învăţământ, precum și faptul că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, evaluările şi examenele naţionale vor fi în integralitate standardizate şi administrate în format digital începând cu anul şcolar 2027 – 2028”.
„De asemenea în vederea coordonării și monitorizării implementării componentei din educație din PNRR la nivelul unităților de învățământ preuniversitar se impune suplimentarea numărului de posturi pentru inspectoratele şcolare pentru încadrarea persoanelor responsabile cu monitorizarea și implementarea proiectelor de investiţii/componentelor care fac obiectul finanţării din fonduri alocate din cadrul PNRR, precum și a procedurilor necesare pentru asigurarea principiului bunei gestiuni financiare”, mai scrie în nota de fundamentare (NF) a HG.
DOCUMENT DESCARCĂ Proiect HG Suplimentare posturi – 23.08.2024:
DOCUMENT DESCARCĂ Notă de fundamentare – Proiect HG Suplimentare posturi – 23.08.2024:
Foto: © Darya Petrenko | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.