Peste 2,1 milioane de copii și elevi au mers fizic la școală în prima zi de la redeschidere, iar 780 de mii au învățat online, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educației, obținute de Edupedu.ro. Statistica este în dinamică, situația fiind cea de la ora 10 dimineața și cuprinde toate școlile, atât private cât și de stat. Este vorba despre 73,28% din totalul elevilor înscriși în anul școlar 2020-2021. Datele arată că peste 8 mii de elevi și 1.095 profesori au certificate medicale și au rămas acasă, pentru ei învățarea/predarea făcându-se online.
UPDATE 16:00 – Ministerul Educației a transmis într-o informare de presă că la debutul zilei de 8 Februarie, conform raportărilor s-a înregistrat următoarea situație :
- Scenariul verde: 10.198 unități de învățământ
- Scenariul galben: 6.583 unități de învățământ
- Scenariul roșu: 1051 unități de învățământ
- In carantina: 13 unități de învățământ
- Elevi motivați medical: 8.101
- Personal didactic motivat medical: 1.095
Din primele 3 categorii, un număr de 57 de unități de învățământ continua în online din motive de infrastructură, cu aprobarea ISJ și validarea CJSU.
Știrea inițială:
Concret, sunt 2.140.180 de elevi care merg fizic la școală în toate cele trei scenarii.
În online au rămas 780.338 de elevi, dintre care 8.173 sunt cu certificate medicale. Mai sunt 1.012 profesori cu certificate medicale care continuă predarea online.
11 școli cu 1.014 elevi sunt în localități aflate în carantină.
În tabelul centralizat de Ministerul Educației apare situația pe fiecare județ în parte.
Foto: © Pojoslaw – Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educația din România și, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro își poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.