Un număr de 7.617 elevi, reprezentând 63,3% din totalul celor 11.958 de elevi participanţi la un sondaj făcut de Consiliul Naţioan al Elevilor, susţin că au făcut cursuri online în perioada în care au fost închise şcolile din cauza măsurilor de prevenţie a răspândirii epidemiei de COVID-19. Potrivit unui raport publicat de CNE, cei mai mulţi elei, 68,3%, consideră că metodele de predare în spațiul virtual le sunt folositoare, în timp ce restul spun că nu le sunt folositoare sau aleg să nu răspundă.
Potrivit raportului citat, circa 36% dintre elevii chestionaţi, reprezentând peste o treime din respondenți, au afirmat faptul că în comunitatea școlară nu se realizează cursuri online.
Acest lucru “pune la îndoială perspectiva echității și a calității acestor noi mecanisme de realizare a educației – văzute doar drept măsuri de criză, acestea nu vor genera rezultate ale învățării în lipsa unei metodologii clare de aplicare și, cel mai important, în condițiile în care foarte mulți elevi nu au acces la Internet”, precizează autorii raportului.
Reprezentanţii CNE subliniază faptul că “Ministerul Educației și Cercetării are obligația (instituită prin articolul 32 din Constituția României) de a garanta dreptul la învățătură pentru fiecare copil din România, iar această obligație implică o serie de măsuri care trebuie implementate urgent”.
Cele mai predate materii online:
● Limba și literatura română – 5654 (74,2 %)
● Matematică – 4729 (62,1 %)
● Limba și literatura modernă 1 – 3765 (49,4 %)
● Istorie – 3417 (44,9%)
● Geografie – 3149 (41,3%)
● Informatică – 3107 (40,8 %)
● Biologie -3052 (40,1 %)
● Fizică – 2926 (38,4 %)
● Chimie – 2748 (36,1 %)
● Limba și literatura modernă 2 – 2628 (34,5 %)
● Științe socio-umane – 1477 (19,4 %)
● Limba maternă – 752 (9,9 %)
● Limba latină – 654 (8,6 %)
● Materii de specialitate – 531 (7 %)
● Educație civică – 310 (4,1 %)
● Educație plastică – 246 (3,2 %)
În chestionar elevii au scris şi care cred ei că sunt avantajele acestui tip de învăţare online. Redăm câteva dintre răspunsurile prezentate în raport:
“Având în vedere că trăim în era tehnologiei, consider că acest sistem de educație îi pune pe elevi să își culeagă singuri anumite cunoștințe, îi ajută să rezolve anumite exerciții singuri, deci învață mai ușor anumite noțiuni”…
“Avantajele acestui sistem de educație virtual sunt perceperea informației oriunde si oricand, fiind de altfel bine pentru toata lumea si prin acest fel nu avem nevoie sa recuperam orele în momentul în care ajungem again la şcoala”
“Avantajele sistemului virtual este acela ca elevii sunt mult mai atrasi de tehnologie decat de cărți,este mai ușor sa scriem si sa citim de pe un ecran,iara acesta îl putem refolosi în fiecare an si nu mai este necesar sa aruncăm caiete.”
“Că putem tine în continuare legătura cu școala si astfel ne preocupam de viitor ieșind puțin din starea de panica care ne este indusa prin online sau de către cei mai în vârstă”
“Cel puțin încercăm să înțelegem, sa ne determinăm să fim mai buni indiferent de pregătire.
Încercăm sa ne menținem pe linia de plutire indiferent dacă nu la același randament pe care ni-l oferă cadrul școlar, un cadru corect amenajat pentru învățare.”
“Consider ca ele sunt un avantaj, deoarece în acest fel nu pierdem materia, avem informația proaspătă, o putem accesa cand dorim, si este un beneficiu pentru elevii din clasele terminale, intrucat ei au nevoie de exercițiu constant.”
“Cursurile online anterior menționate nu au fost încă încărcate pe platformă deci nu mă pot pronunța privind eficiența și avantajele lor. Totuși, îmi imaginez că ele vor fi benefice pentru elevii dornici de a folosi în mod util actuala perioada în care ne aflăm prin a avea acces la perspectivele a mai multor cadre didactice.”
“E un nou mod de a învăța, care mă ajută să-mi dezvolt abilități noi. E mult mai modern și foarte relaxant. Nu mai este o atmosferă stresantă ca la școală, iar asta mă ajută să îmi rezolv mult mai bine activitățile școlare.”
“Educația poate continua în condiții decente în timpul închiderii școlii din motive de siguranta, reducerea costurilor de transport la scoala, învățarea de acasa e mai confortabila, mai lejera si mai putin stresanta. Elevii își pot face propriul program de învățare, se pot odihni mai bine”
“Fiecare copil are posibilitatea de a vorbi cu profesorul în privat, fără a-i fi rușine de ceilalți colegi, profesorul explicându-i mai bine si mai mult (prin aceasta mă refer la timp, deoarece în clasa timpul este scurt, dar aici ai posibilitatea de a vorbi cu profesorul mai mult de o ora).”
“În ciuda faptului ca suntem izolați la domiciliu si nu avem posibilitatea sa ne continuam cursurile la școala, orele sunt recuperate prin intermediul cursurilor virtuale si ne putem continua materia fara probleme. comunicarea se realizeaza foarte usor, temele sunt verificate si corectate rapid iar orele decurg în liniște, fără a fi intrerupte sau deranjate de alți factori externi.”
“În primul rand faptul ca iti da libertatea de a-ti împărți timpul petrecut pentru fiecare materie, astfel reușind sa folosesti exact de cat timp ai nevoie pentru a înțelege tot, la fiecare materie în parte. Nu ești constrâns de cele 50 de minute, în timpul cărora se poate sa nu intelegi un concept si trebuie sa îl reiei acasă, pierzand timp. De asemenea aceasta libertate în confera posibilitatea de a aprofunda si de a face performanță mult mai ușor, decat dacă ai avea scoala traditională.”
“Măsura închiderii școlilor în contextul actual a fost una corectă, dar care totuși, ne-a scos din ritm. Tinand cont ca în luna aprilie (în cel mai rău caz mai), trebuie sa ne întoarcem la scoala gata sa dam teze, examene(pentru ca se apropie examenele Goethe, Cambridge) aceste cursuri ne ajuta sa ramanem in priză, si sa nu ne pierdem capacitatea de a invata.”
“Metodele de predare si evaluare virtuale sunt folositoare atat pentru elevi cât si pentru cadru didactic, elevii înțeleg mai bine , tehnologia facand parte în majoritatea timpului din viața lor , iar cadrele didactice scutesc munca în plus depusă pentru fise de lucru, teste, etc.”
“Noi ca si elevi avem mai mult timp la dispoziție pentru a invata si ne putem concentra mai mult timp pe materiile care ne interesează la bacalaureat si, respectiv admitere.”
FOTO: CNE