Peste 6 mii de profesori predau Religie în acest an școlar, potrivit unui raport al Patriarhiei / Mai mult de 72% sunt titulari

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com

Un număr de 6.171 de profesori predau disciplina Religie în acest an şcolar, 1.161 dintre aceştia fiind clerici, 4.911 laici cu studii teologice şi 99 laici cu alte studii, relevă un raport referitor la activitatea BOR în 2023, potrivit Agerpres. Documentul a fost prezentat, marţi, de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, la întrunirea Consiliului Naţional Bisericesc.

„În anul şcolar 2023 – 2024, predau disciplina Religie 6.171 profesori, dintre care 4.479 titulari, 185 titulari de altă specialitate, care au în completarea normei ore de Religie, şi 1.507 suplinitori; 1.161 sunt clerici, 4.911 laici cu studii teologice şi 99 laici cu alte studii. Dintre profesorii de religie, 522 sunt debutanţi, 1.072 au obţinut definitivarea în învăţământ, 1.304 gradul didactic II, 3.043 gradul didactic I, iar 230 au doctoratul în teologie. În inspectoratele şcolare judeţene şi-au desfăşurat activitatea specifică 42 de inspectori de specialitate, dintre care 40 cu studii teologice şi doi cu alte studii”, indică raportul.

În cuprinsul Patriarhiei Române funcţionează 25 de seminarii teologice liceale, un colegiu ortodox, nouă licee teologice ortodoxe şi un liceu tehnologic, având clase de teologie.

Astfel, în anul şcolar 2022 – 2023 au fost şcolarizaţi 4.280 de elevi la nivel liceal; dintre cei 1.076 elevi în clasa a 12-a, 831 au obţinut diplomă de Bacalaureat. În unităţile de învăţământ teologic preuniversitar au fost şcolarizaţi 85 de elevi din afara graniţelor ţării. În anul şcolar 2023 – 2024, au fost înscrişi 1.114 elevi în clasa a 11-a, iar pentru anul şcolar 2024 – 2025 au fost solicitate 1.200 de locuri.

De asemenea, în şcolile teologice preuniversitare îşi desfăşoară activitatea didactică 1.113 profesori; dintre aceştia, 641 sunt titulari, 472 sunt suplinitori, iar 106 dintre profesori sunt doctori în teologie. În anul şcolar 2022 – 2023, centrele eparhiale au alocat sprijin financiar acestor şcoli în valoare totală de 3.568.803 lei.

În Patriarhia Română funcţionează 11 facultăţi de teologie (Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Craiova, Cluj, Constanţa, Târgovişte, Piteşti, Alba Iulia, Arad şi Oradea) şi trei departamente de teologie, incluse în cadrul altor facultăţi (Timişoara, Galaţi şi Baia Mare).

Potrivit raportului, în anul universitar 2022 – 2023, au fost şcolarizaţi 4.344 de studenţi.

„În anul 2023 au absolvit 907 studenţi, iar în anul universitar 2023 – 2024 au fost admişi 1.329 studenţi. La specializarea Teologie Pastorală au fost şcolarizaţi 3.184 studenţi, iar 597 absolvenţi au obţinut diplomă de licenţă. În anul universitar 2022 – 2023, au studiat 1.643 masteranzi, dintre care 715 absolvenţi, iar în anul universitar 2023 – 2024 au fost admişi 831 masteranzi. Studiile de doctorat se organizează în nouă centre universitare, fiind înscrişi în prezent 500 de doctoranzi, dintre care 95 au fost admişi în anul universitar 2023 – 2024 (anul I). În anul universitar 2022 – 2023, 66 doctoranzi au obţinut titlul de doctor în teologie; 372 cadre didactice au activat în cadrul învăţământului teologic superior, dintre care 71 profesori, 108 conferenţiari, 147 lectori şi 46 asistenţi”, se arată în document.

Raportul evidenţiază că în anul universitar 2022 – 2023 s-au înscris la studii în diferite instituţii de învăţământ din străinătate 10 teologi ortodocşi români.

În prezent, sunt înscrişi la facultăţile din Patriarhia Română 18 cetăţeni străini, 20 etnici români din diferite ţări şi 119 etnici români din Republica Moldova.

Informații de context

Metodologia pentru predarea disciplinei Religie ar urma să fie gata până la data de 31 decembrie 2024, potrivit potrivit ordinului nr. 3.069 din 15 ianuarie 2024, document publicat în Monitorul Oficial. Inițial, regulamentul pentru disciplina Religie ar fi trebuit să fie finalizat la data de 1 februarie 2024. Acest lucru înseamnă o întârziere de peste 10 luni, comparativ cu termenul inițial.

În prezent se aplică ordinul nr. 5.232 din 14 septembrie 2015 privind aprobarea Metodologiei de organizare a predării disciplinei Religie în învățământul preuniversitar.

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 prevede că înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cererea scrisă a elevului major sau a părinților, pentru elevul minor:

Articolul 87 – „(1) Planurile-cadru ale învățământului primar, gimnazial, liceal includ religia ca disciplină școlară, parte a trunchiului comun. Elevilor aparținând cultelor recunoscute de stat, indiferent de numărul lor la nivelul unei unități de învățământ, li se asigură dreptul constituțional de a participa la ora de religie, conform confesiunii proprii.

(2) Înscrierea elevului pentru a frecventa orele de religie se face prin cererea scrisă a elevului major sau a părinților/ reprezentantului legal, pentru elevul minor. Schimbarea acestei opțiuni se face tot prin cererea scrisă a elevului major sau a părinților/reprezentantului legal, pentru elevul minor. În cazul în care elevul nu frecventează orele de religie, situația școlară se încheie fără disciplina Religie. În mod similar se procedează și pentru elevul căruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat condițiile pentru frecventarea orelor la această disciplină. Elevului care nu frecventează orele de religie i se va asigura prezența în unitatea de învățământ pe durata derulării cursurilor.

(3) Disciplina Religie poate fi predată numai de personalul didactic calificat, conform prevederilor prezentei legi, și avizat de cultele religioase recunoscute oficial de stat, în conformitate cu metodologia aprobată prin ordin al ministrului educației. În conformitate cu metodologia, Ministerul Educației încheie protocoale de colaborare cu cultele religioase recunoscute oficial de stat.”

Edupedu.ro a scris că reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța, Asociației Elevilor din București-Ilfov și Asociației Vâlcene a Elevilor propun în proiectul privind noul statul al elevului prevederea expresă ca ora de religie să fie prima sau ultima în orar.

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 include religia ca disciplină opțională la examenul de BAC. Practic, proba opțională de Religie a fost introdusă pentru elevii de la profilul uman, specializările filologie și științe sociale, la proba E. Precizăm că noul BAC se aplică începând cu generația de elevi înscriși în clasa a IX-a în anul școlar 2025-2026, potrivit legii (art.248 alin. 5).

Articolul 102 – (5) Proba E – probe scrise, obligatorii, specifice profilului sau specializării sunt desfășurate după cum urmează:

c) pentru profilul umanist, specializarea științe sociale, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la Istorie și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între Geografie și științe socioumane: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie;

d) pentru profilul umanist, specializarea filologie, din filiera teoretică, două probe scrise, dintre care o probă obligatorie la limba și literatura unei limbi de circulație internațională și o probă la o disciplină relevantă pentru profilul umanist, la alegere între: Istorie, Geografie sau științe socioumane: Logică, Psihologie, Sociologie, Economie, Filosofie sau Religie;

Elevii care intră în clasa a VII-a în septembrie 2023 sunt prima generație care va da Bacalaureatul reformat, în anul 2029 

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Noile reguli de predare a Religiei și de participare la aceste ore ar urma să fie gata până pe 31 decembrie 2024, ceea ce înseamnă o întârziere de peste 10 luni, față de termenul inițial
Ora de religie să fie prima sau ultima în orar, cer mai multe Asociații ale elevilor într-un proiect privind Statutul elevului
aprilie 2023 – Religia, impusă ca disciplină opțională la Bacalaureat pentru elevii de la profilul uman, la proba specifică a profilului sau specializării, prin două amendamente adoptate de Comisia de învățământ în proiectul legii educației
Elevii care intră în clasa a VII-a în septembrie 2023 sunt prima generație care va da Bacalaureatul reformat, în anul 2029 / Ligia Deca: O să avem niște discipline cu un număr mic de ore și axate pe cunoștințe de bază la materiile la care se va da proba complementară
Exit mobile version