Peste 48% dintre elevii și studenții de peste 16 ani din România au făcut cumpărături pe net în 2018. Ce au pus în coș, potrivit INS

740 de vizualizări
Foto: Bianca Lucas – Unsplash.com
În 2018 nu mai puțin de 97,3% dintre elevii și studenții (din populația cu vârste între 16 și 74 de ani din România) au declarat că au folosit internetul cel puțin o dată pe zi, potrivit unui studiu publicat de Institutul Național de Statistică. Iar restul de 2,6% măcar o dată pe săptămâna. Dintre aceștia, 48,1% au făcut comenzi pe internet pentru diverse bunuri sau servicii.

La nivelul întregii populații, ponderea persoanelor în vârstă de 16–74 ani care au apelat la serviciile magazinelor online pentru a comanda şi/sau cumpăra produse şi servicii (raportat la persoanele de 16-74 ani care au folosit vreodată internetul) a crescut în mod constant în ultimii ani, ajungând la 43,5% în anul 2018, în comparaţie cu anul anterior când a reprezentat doar 35,0%, notează INS.

Din totalul acestor persoane care au preferat comerţul prin internet, 40,0% au efectuat comenzi şi cumpărături online în ultimele 3 luni, 18,8% în perioada cuprinsă între 3 luni şi 1 an şi 41,2% cu mai mult de 1 an în urmă.

Cum arată coșul unui elev/student

În rândul elevilor și studenților cuprinți în eșantion (reprezentativ la nivel național), cele mai cumpărate au fost, de departe, hainele și încălțămintea, cu peste 80% din răspunsuri. În coșul de cumpărături online al elevilor și studenților sunt și cărțile, cu peste 25%. Biletele la concerte, spectacole și piese de teatru sunt pe locul al treilea în cumpărăturile de pe net (14,9%), urmate de aparatele electronice (cel mai probabil telefoane). Biletele pentru vacanțe (9,8%) au întrecut, în 2018, filmele și muzica pătite (9,1%). Jocurile video contra-cost sunt din ce în ce mai jos, an de an, în preferințele tinerilor. Iar produsele hardware (5,9%) sunt penultimele, înaintea bunurilor pentru gospodărie (0%), practic inexistente pe lista elevilor/studenților din acest sondaj.

 

Metodologie. Cercetarea s-a făcut în luna aprilie 2018, pe 10.188 de locuinte. Înregistrarea datelor în chestionare se face la domiciliul gospodăriilor din locuinţele cuprinse în eşantion, prin metoda interviului “faţă–în–faţă”. Pentru completarea Chestionarului Gospodăriei se intervievează capul gospodăriei, iar pentru Chestionarul Individual fiecare membru al gospodăriei în vârstă de 16-74 ani, care foloseşte în prezent sau a folosit internetul.

FOTO: Bianca Lucas on Unsplash


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like