Peste 2,8 milioane de elevi termină cursurile vineri, 21 iunie, ultima zi de școală din acest an școlar. Urmează vacanța mare care are 80 de zile / Când începe școala în septembrie

Foto: 180050097 / School © Photosvit | Dreamstime.com

Ultima zi de școală a venit. Vineri, 21 iunie 2024 este ziua în care se încheie Modulul 5 și de mâine începe oficial vacanța mare, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației. Se încheie cursurile acestui an școlar, dar anul școlar continuă până la 31 august pentru că elevii din ani terminali vor susține acum examenele și admiterea.

Institutul Național de Statistică a publicat joi datele despre sistemul de învățământ. Astfel, la debutul cursurilor acestui an școlar erau înscriși 2.839.319 copii și elevi în grădinițele, școlile și liceele din România, de stat sau private.

Populația școlară pe niveluri educaționale în anul școlar 2023-2024

Nivel educațieNumăr elevi/studenți
Învățământ antepreşcolar şi preşcolar547.748
Învăţământ primar şi gimnazial1.597.499
Învăţământ liceal601.974
Învăţământ profesional92.098
Sursa datelor: INS, Cercetări statistice exhaustive privind statistica educației în anul școlar/universitar 2023-2024

Clasele a VIII-a și a XII-a/a XIII-a au terminat cursurile din 14, respectiv 7 iunie. Pentru ei urmează Evaluarea Națională, iar Bacalaureatul este în plină desfășurare.

Vacanța Mare începe pe 22 iunie și durează până pe 9 septembrie, asta înseamnă 80 de zile calendaristice de vacanță.

Anul școlar următor are tot 5 vacanțe și 5 module de școală

Anul școlar 2024—2025 este structurat astfel:

Module de școală:

  1. — de luni, 9 septembrie 2024, până vineri, 25 octombrie 2024;
  2. — de luni, 4 noiembrie 2024, până vineri, 20 decembrie 2024;
  3. — de miercuri, 8 ianuarie 2025, până vineri, 7 februarie 2025, respectiv vineri, 14 februarie 2025, sau vineri, 21 februarie 2025, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ;
  4. — de luni, 17 februarie 2025, respectiv luni, 24 februarie 2025, sau luni, 3 martie 2025, la decizia inspectoratelor școlare județene/ al municipiului București, după caz, până joi, 17 aprilie 2025;
  5. — de luni, 28 aprilie 2025, până vineri, 20 iunie 2025;

Vacanțe:

  1. — de sâmbătă, 26 octombrie 2024, până duminică, 3 noiembrie 2024;
  2. — de sâmbătă, 21 decembrie 2024, până marți, 7 ianuarie 2025;
  3. — o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 10 februarie— 2 martie 2025;
  4. — de vineri, 18 aprilie 2025, până duminică, 27 aprilie 2025;
  5. — de sâmbătă, 21 iunie 2025, până duminică, 7 septembrie 2025.

Calendarul complet al anului școlar următor este aici.

Foto: 180050097 / School © Photosvit | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version