O echipă internațională de cercetători a descoperit 224 de noi specii de animale și plante pe teritoriul țărilor din bazinul fluviului Mekong în Asia de Sud-Est pe parcursul unui singur an, informează DPA, scrie Agerpres.
Potrivit unui raport al organizaţiei pentru conservarea naturii World Wide Fund for Nature (WWF) publicat miercuri, au fost documentate 155 de specii de plante, 35 de reptile, 17 de amfibieni, 16 de peşti şi un mamifer.
Mamiferul este o maimuţă, denumită Popa langur, identificată ca specie distinctă pe baza mostrelor de fecale şi a specimenelor de muzeu.
Numărul total de specii de animale şi plante descoperite în Thailanda, Cambodgia, Laos, Vietnam şi Myanmar începând cu 1997 a ajuns în prezent la 3.007, potrivit organizaţiei pentru protecţia mediului.
Regiunea fluviului Mekong, de “o importanță globală”
Regiunea fluviului Mekong este astfel, fără îndoială, de “o importanţă globală” în descoperirea de noi specii, a precizat Stefan Ziegler, purtător de cuvânt pentru regiunea Asiei de Sud-Est în cadrul WWF Germania, mai transmite Agerpres.
“Este habitatul unora dintre cele mai cunoscute şi mai periclitate specii din lume, cum ar fi tigrul şi somnul gigantic de Mekong”, a adăugat el.
Habitatele trebuie să fie protejate şi conservate prin orice mijloace având în vedere enorma biodiversitate. “Dacă pierdem regiunea Mekong ca hotspot biologic, pierdem o parte importantă din biodiversitatea globală”, a mai precizat Ziegler.
Potrivit raportului, cele mai multe dintre speciile noi au fost descoperite în 2020 în Vietnam (91) şi Thailanda (69). Raportul WWF este rodul muncii a sute de oameni de ştiinţă care activează în universităţi, organizaţii pentru protejarea naturii şi institute de cercetare.
Foto: © Luca Roggero | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.