Peste 200 de elevi din Botoșani s-au întors din străinătate pentru a continua studiile în județ. Cei mai mulți vin din Italia

Foto: © Tatyana Tomsickova | Dreamstime.com

Peste 200 de elevi s-au întors din străinătate pentru a continua cursurile şcolare în sistemul de învăţământ din Botoşani, a declarat, pentru Agerpres, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Ada Macovei.

Potrivit sursei citate, în semestrul I al anului şcolar curent s-au întors la studii în Botoşani de 227 de elevi. Dintre aceştia, 107 s-au înscris în ciclul primar, 82 în ciclul gimnazial şi 34 la liceu. Alţi patru au fost înscrişi la şcolile profesionale din judeţ.

“Elevii vin din străinătate, majoritatea dintre ei întorcându-se împreună cu familiile lor”, a precizat Macovei.

Cei mai mulţi din totalul celor 227 de elevi întorşi din străinătate, respectiv 135, provin din Italia, 21 din Anglia, 17 din Spania, zece din Portugalia, nouă din Republica Moldova, opt din Irlanda şi câte şapte din Belgia şi Franţa.

În primul semestru al anului şcolar precedent, au reluat studiile în judeţul Botoşani 174 de elevi proveniţi din unităţi de învăţământ din străinatate.

Foto: © Tatyana Tomsickova | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version