Peste 200 de copii, părinți și profesori, victime ale bullying-ului și violenței în școli, au avut curajul să vorbească despre experiențele trăite / Școala Încrederii face apel la români pentru a contribui la siguranța copiilor în școli (P)

Școala Încrederii

Ministerul Educației a semnalat pentru anul școlar anterior 10.000 de acte de violență, însă organizația Salvați Copiii spune că 1 din 2 elevi este amenințat, umilit sau agresat fizic. Această discrepanță între cifrele declarate și numărul cazurilor reale este foarte mare, în contextul în care în România învață aproape 3 milioane de elevi. De aceea, Școala Încrederii, cel mai mare program de educație din țară, a început o Revoluție în Educație pentru a ne menține copiii în siguranță.

Începând cu luna aprilie, oamenii au fost încurajați să-și împărtășească experiențele de bullying și violență prin care au trecut sau la care au fost martori. În nici două luni de la lansare, peste 200 de povești au fost trimise atât pe site-ul asociației, cât și prin intermediul rețelelor sociale.

Niciun copil nu ar trebui să meargă la școală cu frică!

Lunile acestea am tot declarat că avem „doar” 10.000 de cazuri de violență. Am spus asta ca să semnalăm discrepanța uriașă dintre cifre și realitate. Pentru că dacă 1 din 2 elevi se confruntă cu violența școlară, atunci la un simplu calcul ne dăm seama că peste 1 milion de copii trec prin asta.

Așa am realizat că avem nevoie de poveștile oamenilor ca să putem înțelege cu adevărat ce se întâmplă și să ne dăm seama cu toții de amplitudinea fenomenului. Și vă mărturisesc că interesul oamenilor e imens. Am primit povești de la actuali elevi, de la părinți care-și amintesc cu groază cum era pe vremea lor, de la elevi bullied care acum sunt profesori, de la profesori care sunt amenințați că trebuie să se comporte frumos cu fiul lui cutare și până la martori tăcuți, care și acum se simt vinovați pentru că nu au spus mai departe prin ce au trecut colegii lor. Le mulțumim tuturor pentru curajul de a se destăinui și-i invităm să fie în continuare alături de noi, declară Ruxandra Mercea, fondatoarea Școlii Încrederii.

Cum vă puteți alătura Revoluției în Educație?

Programul Școala Încrederii este implementat în peste 200 de grădinițe și școli de stat din 36 de județe. În urma trainingurilor și a sesiunilor de coaching oferite de specialiști în educație, aceste școli devin locuri sigure, unde se promovează bunătatea și respectul, unde profesorii sunt instruiți să gestioneze conflictele, iar părinții sunt sprijiniți pentru a menține copiii în siguranță atât la școală, cât și acasă.

În România sunt peste 7000 de școli, iar ca programul să poată fi implementat în cât mai multe, e nevoie de susținerea oamenilor, pentru că oricine poate contribui la siguranța copiilor. Donațiile se fac prin SMS la 8845 cu textul INCREDERE pentru suma de 2 euro lunar sau prin intermediul site-ului: www.scoalaincrederii.ro

Am întâlnit bullying-ul cu precădere în liceu. Clasa a IX-a ar fi trebuit să îmi aducă un nou început, dar fiind o persoană timidă, simplă, cu fobie socială, am fost ținta bătăilor de joc. Eram înjurată de colegii din clasa paralelă, îmi spuneau cuvinte vulgare, unul dintre respectivii a îndrăznit să împingă intenționat o masă în spatele meu. A fost un an greu, mi s-a intensificat fobia socială, care are urmări și astăzi. În prezent sunt cadru didactic, și în cancelarie simt un alt bullying la adresa mea. Îmi văd de treabă liniștită, dar colegele m-au numit „muta” sau „speriata”. Ele, de fapt, nu știu că în sufletul fiecăruia e o bătălie. Pot spune că am avut parte de bullying din liceu până în prezent. Doar că acum știu să-l gestionez, mărturisește o profesoară care a trecut prin bullying.

Cum contribuie Școala Încrederii la schimbare?

Nu am o poveste a mea sau poate nu o consider ca fiind bullying, deși era. În clasa a V-a m-am mutat la o școală nouă unde aveam în clasă o colegă de etnie rromă care mereu era batjocorită de colegi, într-o formă sau alta. Regret și până astăzi că am fost un simplu privitor, în loc să o ajut și să încerc cumva să opresc acest bullying. Nu am fost o victimă, dar mă simt de parcă am fost un agresor prin tăcerea mea. Cred că este important să conștientizăm și că, a nu face nimic când vedem că cineva este agresat, este greșit, este o altă poveste primită pe site-ul Școala Încrederii.

Campania inițiată de Școala Încrederii este derulată în cadrul proiectului „POVESTEA merge mai departe—Creșterea capacității de fundraising pentru schimbare în educație.” Proiectul este derulat de Asociația Școala Încrederii, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este creșterea capacității de atragere de fonduri și asigurare a sustenabilității Asociației Școala Încrederii din Cluj-Napoca, într-o perioada de 15 luni, având ca impact pe termen lung îmbunătățirea situației beneficiarilor noștri finali.

***

Despre Școala Încrederii

Copiii din sistemul școlar românesc nu sunt văzuți pentru cine sunt ei cu adevărat. Școala Încrederii schimbă sistemic modul în care se face educație, gratuit, școală cu școală: timp de 5 ani o echipă de specialiști lucrează cu toți cei implicați în educația copiilor, de la directori la părinți, pentru a crea un mediu în care copiii să-și atingă potențialul maxim. Pentru că fiecare copil merită și fiecare copil, din fiecare școală, contează. După 2 ani de la lansare, Școala Încrederii lucrează deja cu 200 de școli și grădinițe de stat din 36 de județe din România, o comunitate de 100.000 de copii și 10.000 de adulți. Alte 177 de școli își doresc să facă parte din program.

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile.

Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Exit mobile version