Peste 20.000 de contestații au fost depuse la Evaluarea Națională 2021, cele mai multe la Limba română. Cîmpeanu: Am transmis un mesaj către toate comisiile de soluționare a contestațiilor, în niciun caz să nu le considere drept o acțiune de frondă din partea elevilor

25.059 de vizualizări
Contestațiile la Evaluarea Națională
Foto: Pexels.com
La Evaluarea Națională 2021 au fost “depuse peste 20.000 de contestații, dintre care peste 11.000 la Limba și literatura română și aproape 9.000 la Matematică. Anul trecut, au fost peste 15.000 de contestații, dar în 2019 au fost încă și mai multe, peste 21.000, iar 2018 au fost aproape 24.000”, a declarat ministrul Educației pentru EduPedu.ro.

“Am transmis un mesaj către toate comisiile implicate în soluționarea contestațiilor, pentru a adresa o solicitare fermă de acțiune unitară care să privilegieze echilibrul și interesul elevilor și în niciun caz să nu considere contestațiile drept o acțiune de frondă din partea elevilor. Am făcut apel la înțelegere, profesionalism și empatie în analiza acestor contestații și în motivarea răspunsurilor”, a anunțat Cîmpeanu.

Întrebat dacă este nevoie de o formare extinsă a profesorilor corectori, ministrul Educației a răspuns: “Da, după cum este nevoie de o formare mai bună a tuturor echipelor implicate în organizarea examenelor naționale. Dincolo de importanța standardizării evaluării la orice nivel, când am formulat acest răspuns am avut în minte toate incidentele mici, dar multe, survenite pe parcursul fiecăreia dintre zilele de examen, fie că vorbim de Evaluarea Națională, fie de Bacalaureat. Toate aceste lucruri mi-au arătat că este nevoie de o profesionalizarea celor implicați în organizarea examenelor naționale”.

Ministrul a precizat că, “în același timp, în contextul în care cu toții suntem de acord cu privire la importanța digitalizării educației, este o dovadă în plus pentru introducerea cât mai rapidă a standardizării evaluărilor și a informatizării examenelor, cel puțin la nivel de evaluare”.

Statistica cererilor de recorectare, pe discipline, este următoarea:

  • Limba și literatura română – 11.302 contestații (9,15% din totalul lucrărilor notate)
  • Matematică – 8.803 contestații (7,14% din totalul lucrărilor notate)
  • Limba și literatura maternă – 163 de contestații (2,05% din totalul lucrărilor notate).

Distribuția pe județe (în partea superioară, în funcție de numărul contestațiilor depuse):

  • Municipiul București (3.513 contestații)
  • Iași (1.127 de contestații),
  • Constanța (1.070 de contestații),
  • Dolj (1.025 de contestații)
  • Argeș (867 de contestații)

Județele cu cele mai puține contestații:

  • Mehedinți (90),
  • Caraș-Severin (105)
  • Covasna (124).

Etapa de soluționare a contestațiilor (30 iunie – 4 iulie) este urmată de afișarea rezultatelor finale: 4 iulie.

Informații de background

Amintim că absolvenții claselor a VIII-a au susținut săptămâna trecută examenele de Evaluare Națională, iar pe 29 iunie cei nemulțumiți de note au putut depune contestații. Calendarul de Evaluare Națională 2021 prevede că rezultatele finale vor fi afișate pe 4 iulie.

Numărul de contestații depuse la Evaluarea Națională, în ultimii 3 ani
  • în 2020 au fost depuse 15.275 de contestații
  • în 2019 au fost depuse 21.509 contestații
  • în 2018 au fost depuse 23.761 de contestații
Calendar Evaluarea Națională 2021
  • 22 iunie 2021 – Limba și literatura română – probă scrisă
  • 24 iunie 2021 – Matematica – probă scrisă
  • 25 iunie 2021 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
  • 29 iunie 2021 – (până la ora 14:00) Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor
  • 29 iunie 2021 (ora 16:00 – ora 19:00) – 30 iunie 2021 (ora 8:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor
  • 30 iunie – 4 iulie 2021 – Soluționarea contestațiilor
  • 4 iulie 2021 – Afișarea rezultatelor finale după soluționarea contestațiilor

După prima etapă, urmează Etapa specială, pentru elevii care nu au putut ajunge la prima etapă din motive medicale:

Etapa specială a EN VIII 2021 se va desfășura în săptămâna 5 – 12 iulie și vizează absolvenții învățământului gimnazial care, în contextul măsurilor stabilite privind combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, au fost în izolare/carantină sau care, din alte motive justificate cu certificat medical, nu au putut finaliza examenul sau participa la examenul inițial. Candidații care au participat la una sau mai multe probe de examen desfășurate în perioada 22 – 25 iunie 2021, dar nu au putut finaliza examenul, beneficiază de recunoașterea acestor probe.

Foto: Pexels.com

Citește și:
Evaluarea Națională 2021: 76,8% dintre elevii prezenți la examen au luat medii peste 5, anunță ministerul Educației / Rezultatele din ultimii 18 ani
Harta mediilor de 10 la Evaluarea Națională. Sunt de 7 ori mai puține ca anul trecut și minimul ultimilor 9 ani / Clujul are cele mai multe medii de 10
Rezultatele de la Evaluarea Națională 2021 au fost publicate. Vezi listele cu notele și mediile elevilor, pe județe
Rezultate Evaluarea Națională 2021. Doar 13 medii de 10 în București, față de 224 anul trecut. Lista liceelor


4 comments
  1. Hai s-o spunem pe aia dreaptă : e o modă să faci contestație , așa , de aiurea . Că vrei tu și ai dreptul . Că ai cel mai grozav copil , chiar dacă pruncul n-a dat cu săptămânile la școală pentru că era cu părinții în Austria , la schi . Nu contează ce și cum , are copilul 8,90 – contestație ! De ce nu i-a dat 9 ? Și dacă are 9 , de ce nu i-a dat 10 ? Ce spuneți de contestații pe note de 1 , 2, 3 ? La astea care e logica ? Și cele mai multe sunt la română – normal ! Că tot omul știe română , nu ?! ” A scris prințesa mea tot ! Eu știu ce copil am , nenorociții ăia de profesori habar n-au să corecteze , afară cu ei !” răcnea anul trecut o mamă analfabetă funcțional . După contestație nota 6,75 s-a făcut 6,20 . Scandal – a treia comisie pentru teza ” prințesei” . Nota finală – 5,90. ” Păi , mai bine rămân la nota inițială . Cum , nu se poate ?! De ce ? ”

  2. Nu mi se pare corect ca notele sa fie marite doar pentru ca s-a facut contestatie si corectarea sa fie mai indulgenta. Nu este corect pentru ceilalti care nu au facut contestatie. In anii trecuti peste 90% din cei care au facut contestatie au obtinut o marire de nota, chair si cu 90 sutimi si chiar cu 1 punct. Daca se va pastra acest trend inseamna ca 20000 de lucrari au avut nota gresita initial ? Mi se pare enorm. Acum de unde stiu ca eu daca nu am facut contestatie am primit o nota corecta??

  3. Contestații înainte de afișarea finala a rezultatelor? Trebuia oare ca elevii sa coloreze desene animate? Nu înțeleg, contești ca e greu?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Cătălin Ciupală, profesor de matematică, propune calibrarea corecturii la Bacalaureat și Evaluarea Națională pe o lucrare-test, ca la BAC-ul internațional: dacă profesorul evaluator supraevaluează sau subevaluează o lucrare, atunci îi apare în platformă un steag roșu de atenționare

Cătălin Ciupală, profesor de Matematică la Colegiul Naţional „Andrei Şaguna”, din Braşov, are două propuneri privind corectarea lucrărilor de la examene naționale în platformă astfel încât să nu mai existe…
Vezi articolul

Mircea Miclea, către Minister, după rata de eșec de la Evaluarea Națională: Arătați-ne planurile individualizate de învățare, aplicați-le în after school și evaluați profesorii după ce au făcut cu copiii

Aproape 40% dintre elevii înscriși în clasa a VIII-a la începutul anului au luat medii sub 5 sau au lipsit de la Evaluarea Națională 2019. “Rata aceasta de eșec este…
Vezi articolul

„La sfârșitul clasei a VIII-a nu este normal să fac o evaluare la doar două discipline” – spune liderul sindical din educație Marius Nistor / Despre înlocuirea Evaluării Naționale cu o examinare transdisciplinară cu 4 probe: Cadrele didactice își doresc așa ceva. Au nevoie însă de foarte multă coerență legislativă, de transparență și predictibilitate

Evaluarea Națională susținută de elevii claselor a VIII-a trebuie modificată, astfel încât tinerii să nu mai fie examinați la doar două discipline – Română și Matematică, spune liderul unuia dintre…
Vezi articolul

Evaluarea Națională 2019: Greșelile cele mai frecvente la examenul de română și strategii de evitare a lor – sfaturi de la profesoara Ecaterina Stanca, de la Colegiul Tudor Vianu

Greșelile gramaticale din neatenție și din cauza stresului sunt cel mai des întâlnite la proba de Limba și literatura Română de la Evaluarea Națională, spune pentru Edupedu.ro profesoara Ecaterina Stanca,…
Vezi articolul