Peste 2.200 de profesori care au depășit vârsta de pensionare au ales să rămână titulari în școli. Creșterea este de cel puțin 33% în ultimii cinci ani – UPDATE

Foto: © Gabriel Blaj | Dreamstime.com

Creștere cu 33% a numărului de profesori care au vârsta de pensionare și se află în activitate, arată o analiză Edupedu.ro pe datele primite de la inspectoratele școlare județene (ISJ) / al Municipiului București (ISMB). În București, dacă în septembrie 2020 predau 156 de profesori aflați în această situație, din septembrie 2024 sunt la catedră aproape de două ori mai mulți, adică 302.

Mai exact, la nivel național sunt 2.240 de profesori care predau peste vârsta de pensionare în anul școlar 2024-2025. Spre comparație, cu 1.678 (cu 33% mai puțin) au predat în anul școlar 2020-2021, după cum arată datele primite de la 36 din 42 de inspectorate școlare.

Creșteri mari față de acum 4 ani școlari se regăsesc și în județul Arad, de exemplu, fiind aproape de trei ori mai mulți profesori peste vârsta de pensionare în 2024 (33), față de 2020 (12).

Și în județul Galați există o creștere, adică sunt 66 de profesori aflați în această situație din septembrie 2024 față de 26 câți începeau anul școlar în septembrie 2020.

În județul Iași, sunt 97 de profesori care predau după vârsta de pensionare în anul școlar 2024-2025, față de 72 câți erau în anul școlar 2020-2021 și 56 – în anul școlar 2021-2022.

TABEL Evoluția numărului de profesori aflați în activitate peste vârsta de pensionare în anii școlar 2020-2021 – 2024-2025:
JudețAni școlari

2020-20212021-20222022-20232023-20242024-2025
Alba6021253046
Arad1224242733
Argeș6345414876
Bacău5048394672
Bihor3223373952
Bistrița-NăsăudNu a răspuns solicitării de pe 24 septembrie
Botoșani2521283348
BrăilaNu a transmis datele21182335
Brașov108153162159152
Buzău4237323339
Călărași2625383536
Caraș-Severin151212720
Cluj3628314153
ConstanțaNu am primit răspuns516172Nu am primit răspuns
Covasna65245
DâmbovițaNu a răspuns solicitării de pe 24 septembrie
Dolj4940474671
Galați2641434866
Giurgiu5664748284
Gorj2523252242
Harghita91281016
Hunedoara1218232833
Ialomița4666777475
Iași7256826997
IlfovNu a transmis datele16161725
Maramureș2926322542
MehedințiNu a răspuns solicitării de pe 24 septembrie
Mureș7630373246
Neamț4939275379
Olt2924323539
Prahova65738788105
Sălaj2327364416
Satu Mare729715770
Sibiu3021232746
Suceava220138162161180
Teleorman10496376572
TimișNu a răspuns solicitării de pe 24 septembrie
Tulcea911101112
VâlceaNu a răspuns solicitării de pe 24 septembrie
VasluiNu a răspuns solicitării de pe 24 septembrie
Vrancea4636403855
București156187194217302
TOTAL1.6781.5671.7331.8462.240
Sursă date: ISJ/ ISMB

UPDATE 28 Noiembrie Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Dâmbovița a transmis datele solicitate de Edupedu.ro. Potrivit acestora, sunt 149 de profesori care predau peste vârsta de pensionare în anul școlar 2024-2025. Numărul total al profesorilor care au predat peste vârsta de pensionare în anul școlar 2020-2021 a fost de 1.833, iar în 2024-2025 ajunge la 2.389, arată datele de la 37 de inspectorate școlare. Creșterea este în urma actualizării de 30,3%.

An școlar2020-20212021-20222022-20232023-20242024-2025
Dâmbovița (date actualizate în tabel pe 28 noiembrie)155123134120149
Foto: Edupedu.ro
Ce prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023:

Art. 229 – „(11) Personalul didactic de predare titular din învățământul preuniversitar căruia nu i s-a emis decizia de pensionare poate fi menținut, la cerere, anual, ca titular în funcția didactică, și peste vârsta standard de pensionare, până la vârsta de 70 de ani. Cererea se soluționează în termen de 30 zile de la data înregistrării la secretariatul unității de învățământ, prin decizie motivată care se comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii. Decizia poate fi contestată, în condițiile legii”, conform sursei citate.

Potrivit metodologiei de mobilitate 2024-2025, condițiile legale de pensionare, luând în calcul limita de vârstă şi stagiul de cotizare, la data de 1 septembrie 2024, sunt:

a) pentru femei, vârsta la ieșirea la pensie, 62 de ani şi 3 luni, 32 de ani şi 8 luni stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare;

b) pentru bărbați, vârsta la ieșirea la pensie, 65 de ani, 35 de ani stagiul complet de cotizare, respectiv 15 ani stagiul minim de cotizare. 

Foto: © Gabriel Blaj | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version