Peste 13.400 de semnături s-au strâns online pentru a împiedica desființarea Centrelor de Resurse și Asistență Educațională, prevăzută de noul proiect de lege a Educației / Ministrul Educației anunță că s-a întâlnit cu 1.000 de specialiști, dar fără a detalia vreuna dintre propunerile acestora

18.429 de vizualizări
Foto: Ministerul Educației
O petiție care solicită oprirea desființării Centrelor județene de resurse și asistență educațională – CJRAE/CMBRAE – a strâns peste 13 mii de semnături de în prima săptămână de la lansare. Publicată pe 20 iulie, la 7 zile după punerea în dezbatere a proiectului legii Educației care prevede trecerea consilierilor școlari și logopezilor, din aceste instituții în școli, petiția a adunat 13.400 de semnături până la ora publicării articolului.

În urma reacției puternice, Ministrul Educației a organizat o întâlnire cu reprezentanții CJRAE/CMBRAE de la care a publicat câteva fotografii, la eveniment nefiind invitată presa. A anunțat joi seara, într-un comunicat, că a participat la „dezbaterea publică privind „Rolul consilierului școlar”, conform proiectului Legii învățământului preuniversitar”.

În comunicatul de presă emis, care constă într-o declarație proprie, ministrul Sorin Cîmpeanu nu amintește niciuna dintre propunerile pe care le-au făcut „specialiștii” despre care spune că au fost prezenți la dezbatere, deși menționează că în sală și online au fost „consilieri școlari, profesori logopezi și mediatori școlari, precum și de reprezentanți ai Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE)”. „Au fost prezenți aproape 1.000 de specialiști (268 în sală și peste 700 în format online)”, scrie ministrul în comunicatul trimis presei.

Comunicatul integral de la întâlnirea cu profesorii logopezi și consilieri școlari, aici:

Cu totul altfel arăta comunicatul de la întâlnirea cu rectorii universităților din România, de la Palatul Victoria, unde a participat și premierul Nicolae Ciucă, șeful său de partid acuzat de plagiat în teza de doctorat. De la evenimentul respectiv, desfășurat la începutul săptămânii, ministrul a detaliat în comunicat toate „dorințele” și propunerile rectorilor din partea fiecărui consorțiu participant, în mod exhaustiv.

Comunicatul integral de la „reuniunea” celor 25 de rectori:

De la întâlnirea cu cei peste 1.000 de consilieri școlari, profesori logopezi și mediatori școlari, precum și de reprezentanți ai Centrelor Județene de Resurse și Asistență Educațională, ministrul a publicat câteva fotografii:


33 comments
  1. Tu știi că suntem primii in Europa cu cei mai mulți bugetari, nu? Oare de ce tre să plătească oamenii din buzunarul lor toate duduile sictirite din mediul public?

  2. Am înțeles, după parcurgerea mai multor postări, că n-ați înțeles nimic, doamnă /domnule Perplex și că un singur lucru va face să scrieti: invidia. Nu ați văzut nicio fișă a postului pentru consilieri, dar ați decis ca nu fac nimic. Nici eu nu știu ce ar trebui sa faceți dumneavoastră, dar clar va depășește. Poate nu v-ar strica un curs de formare profesională.

    1. Off,Monica!
      Îți vorbesc sincer…..in școala noastră avem un consilier care nu a intrat niciodată la unele clase din școală.Am semnalat lucrul acesta la CJRAE,
      Am fost acolo,munceau de zor😃,la ce?…..vorba românului “se bat de muscă”!

  3. M-am saturat de dihotomia aceasta bugetar-angajat la particular. De la Basescu încoace am învățat că bugetarii sunt răi iar restul buni. Ca de buni ce sunt, România are ultimul loc asigurat in Europa în clasamentele economice. Dar acești ,,prințișori” ai economiei și societății românești, care sunt vai de mama lor si care prin munca lor ne au afus unde suntem, ne privesc pe noi, ceilalți, de sus si ne critică. Greșit, pentru că noi ne facem datoria acolo unde suntem. Voi nu!
    Apucati-va de muncă serios si nu mai dați din gură, ca vorbă multă, sărăcia omului…

  4. Dispute peste dispute, copii cu probleme cresc și nimeni nu dă timpul înapoi pentru ei. Am un băiat de 15 ani, pe 5 septembrie începe liceul, are probleme de adaptare(sindromul Asperger cu elemente de autism)din clasa a III a ne tot adaptăm la școala normală, el este la fel, chiar mai grav, nu sunt psihologi pentru copii agresivi, copii care au crize că nu sunt înțeleși. Unde sunt specialiștii?

    1. Sunt, doamna! Însă de 2 ani de zile nu s-au creat posturile pentru ei. De 2 ani de zile nu s-a scos niciun post la concurs, desi legea spunea altceva, ca vom fi normati 1 la 500 de elevi. La fel va fi si acum cu noile compartimente, a se citi “doar vorbe, doar scriptic”, in realitate nu se vrea decât moartea unei comunități de specialiști, puțini si asa in sistem.

    2. Credeți că specialistii sunt Dumnezeu? Totul pornește din familie, doamna. Cruzimea și agresivitateale percep copiii în familie. Ce vad, aia fac.

    3. Și eu mă întreb același lucru, și mă mai întreb de ce direcțiile de asistență socială din țară preferă să aibă zeci de dudui sictirite la ghișee in loc sa angajeze logopezi, terapeuți, psihologi. Și eu am copil pe spectrum și să fiu sinceră mai multa batjocura am întâlnit la instituțiile dedicate decât înțelegere și ajutor.

  5. Inițiatorul petitiei/Ce vă apărați,sunteti in stare să sfâșiați tot în jurul dumneavoastră.,că sa vă mențineți așa că o castă din ministerul educatiei care nu face nimicVa este așa de bine,bani multi ,munca deloc care nu poate fii verificata in niciun mod,decât în hârtii.Daca sunteți așa de implicați,harnici și serioși de ce va deranjează că în viitor o să aparțineți de alte instituții ,o să munciți la fel,demonstrați le profesionalismul vostru..Apropo,la câți elevi folosesc plante etnobotanice,la cât de mare este abandonul școlar,suicidul in rândul adolescenților,bulyngul in scoli,este clar că nu faceți nimic și sunteți varza .Știți ce este grav in tara asta toți bugetarii zic că muncesc ,dar totul este varza și nu se vede progres.

    1. Bună seara! Va contrazic.Nu sistemul de educație trebuie schimbat ,ci sistemul politic.aici este marea problema Fac asa cu educația,care funcționează bine ca să atragă atenția de la sistemul politic.Nu bugetarii sunt problema,ci politicienii.Sistemul politic trebuie reformat Parlament unicameral,președintele sa fie șeful guvernului,primarii și deputații sa siba doar 2 mandate,pensiile speciale.Salariile demnitarilor.Iata câteva probleme reale ale tarii. Sistemul din educatie funcționează. Nu trebuie schimbat nimic.Profesorii sa își facă datoria și elevii sa învețe.E simplu.

    2. O analiză corectă! Cheia dezastrului se găsește în tripleta “predare-invatare-EVALUARE” (dar accentul poate cădea pe oricare dintre elementele acestei înșiruiri, spre a întări ideea de catastrofă educațională). Cum poate un profesor de nota 2-3-5 – obținută la titularizare-sa evalueze un copil, care vine din start cu un handicap educațional în mediul școlar? Se anulează reciproc! Nu toți părinții își permit să își mediteze copiii! In plus, paradoxal, profesorii acționează, de multe ori, in două feluri:se formalizează la clasa, dar, atunci când vine vorba despre a medita vreun învățăcel, aprofundează explicațiile spre a se face înțeleși.

    3. Din comentariul dumneavoastră, Dana, reiese că fie nu ați înțeles absolut nimic dintr-un text(și asta se numește analfabetism funcțional) , fie că trebuia să vă revarsati un surplus de ură, și ați găsit un prilej oarecare. ( Cine o fi “varză”!?)

  6. Nu pot să intru prea mult în detalii pt că nu am citit foarte multe informații despre acest subiect ( doar câteva articole) , daaar ce pot să spun este faptul că in ultimii ani guvernanții noștri își doresc să distrugă învățământul ! Trist! Doresc să manipuleze cu ușurintă populația și cum altfel decât lipsindu-i de educație…. Încă din fâșă simțim un mare handicap, mult prea mulți copii intr-o grupă/clasă! Din câte știu eu intr-o grupă/clasă ar trebui să fie 15 copii pt a obține performanță . Câte creșe, grădinițe, școli au mai construit ai noștri guvernanți ???? Ăștia chiar vor să ne îndobitocească …. și se pare că reușesc 🙁

  7. Doamnă/Domnule PERPLEX, nu știu dacă faceți parte din categoria postacilor de serviciu sau sunteți cadru didactic itinerant/de sprijin…ce este însă sigur, sunteți într-o mare EROARE. 1. CMBRAE este o singură instituție – nu folosiți pluralul (pare că nu sunteți din sistem și vă crește gradul de frustrare);
    2. NU CJRAE/CMBRAE elaborează dosarele elevilor ( aici vă asemănați mult cu dl. ministru al Educației din Ro, nici dânsul nu știe care sunt activitățile pe care le realizează angajații acestor instituții)- Dosarele elevilor sunt realizate de părinți/tutorii legali și pot să fie depuse și de cadrele didactice itinerante [fie vorba între noi :)) în foarte multe cazuri, cadrele didactice itinerante, chiar ajută la realizarea acestor dosare ( dacă vreți să dezvoltăm și acest subiect, să-mi comunicați, o putem face)] deoarece Ordinul nr. 1985/1305/5805/din 1986 ( in calitate de cadru didactic itinerant, vă este cunoscut) prevede cine întocmește dosarele elevilor și care este procedura de obținere a certificatului;
    3. Inteleg că aveți o problemă cu ziua de Vineri ( mergeți frumușel la școala dvs. și vedeți care este orarul profesorului consilier afișat la cabinet! Veți constata că are 18 ore ( de luni până joi) asta dacă are normă întreagă în scoala la care sunteți colegi ( aici îmi întăresc convingerea că faceți parte din categoria postac de serviciu, colegii între ei își cunosc specificul muncii, dvs. însă NU vă este cunoscut) în plus între aceste 2 categorii profesionale trebuie să existe armonie deoarece au același scop comun -ELEVUL!
    4. Vinerea este ziua în care, peste cele 18/16 ore de activitate specifică, profesorii consilieri și profesorii logopezi desfășoară activități suplimentare deoarece ei au învățat că sunt o comunitate profesională- se poate dezvolta acest aspect, dacă doriți!
    5. Stimate domn/doamnă calitatea activității din învățământ nu este dată de serviciul pe școală, avem alte atribuții! Este mare păcat să ne transformăm în rezerve, în persoane bune la tot soiul de activități ( unul din scopurile acestei petiții este tocmai ca profesorul consilier/logoped să nu devină omul bun la toate, pe scurt, să nu se deprofesionalizeze) dacă doriți completări și pe această temă, vă stau la dispoziție!
    6 E… acum sunt de acord cu Dvs. în totalitate ,, E clar ca sistemul actual e varza, ideea e sa nu iasa o varza si mai mare,, VĂ ASIGUR că o să fie o varză și mai mare deoarece în primul rând, nu o să fie bani pentru a se face noi angajări, elevii cu deficiente moderate sau ușoare vor studia in școlile obișnuite , resursa umană este ffff limitată, noi vrem integrare ca afară ( vezi ideea dlui Szekely) dar cu resurse românești – schimbare de dragul schimbării!

    Cu speranța că poate v-am clarificat puțin!
    Inițiatorul petiției!

    PS. Dacă mai aveți neclarități, cu drag vă stau la dispoziție!

    1. In speranta ca dl. Peticila o sa aprobe comentariul, celelalte doua raspunsuri s-au evaporat …

      Da, draga initiator, e un singur CMBRAE, de parca asta ar fi important :)).

      >>NU CJRAE/CMBRAE elaborează dosarele elevilor
      E foarte adevarat. Parintii sunt cei care aduc dosarul cu sina sau renunta din cauza birocratiei.

      Dupa cum am spus in mesajele mele anterioare cenzurate din motive pe care numai dl. Peticila le cunoaste:
      – institutia asta ar trebui sa dispara
      – prof. consilier, cel de sprijin, logopedul ar trebui sa fie angajati ai scolii incluzive, nu e nici o deprofesionalizare aici, ar trebui sa fie o colaborare mai buna
      – evaluarea copiilor trebuie inceputa cat mai timpuriu, nu cand incep scoala si nici dupa
      – comunitate profesională – astea-s povesti de adormit copii, aveti exemple concrete de realizari in ziua de vineri? Vreo lucrare? Vreun studiu de caz publicat? Anything?

  8. Sigur că CJRAE/CMBRAE respecta un ordin comun, pe care și dvs ar trebui sa îl visați, că doar pe baza lui obțin elevii certificatul CES. Sigur că și noi am putea spune că există itineranți care vin în școală doar când semnează pontajele și tot așa. Doar că noua nu ne place sa generalizam și uscaturile punctuale sunt reclamate. Ceea ce va îndemn să faceți și dvs daca nu sunteți mulțumită de colaborarea cu profesorul consilier scolar!

  9. Lucram cu cate 7, 8 copii in clasa cu CES… Nu mai putem!… Stresul este enorm, iar sanatatea mentala a invatatorilor este pusa in pericol iminent… Este inuman sa lucram in condițiile acestea pentru salarii de mizerie… Am învățat, ne am perfectionat continuu si cu ce pret? Sănătatea noastră? Inspectii, facultati, grade didactice, cursuri… Pentru?… Ne vom da demisia pe capete! Faceti ceva! Mariti salariile acum, nu peste un an, cand deja oamenii sunt obositi psihic si epuizati fizic! Coborati in realitate! Munca este inuman de grea la catedră fara ajutor din partea insotitorilor, consilierilor, etc. Dați sporuri pentru profesorii care lucrează cu copii cu CES! Măcar atata recompensa… Nu se mai poate! A lucra in învățământ a ajuns sa fie cea mai grea meserie din lume si cea mai stresanta. Ar trebui sa punem ieși la pensie la maxim 40 de ani… Ca cei din armata care sincer, nu fac absolut nimic pe timp de pace… La 50 de ani deja suntem imbatranuti si cu sănătatea in pioneze… V as invita in clasa mea sa vedeti in ce condiții de stres continuu lucrez!

  10. Toți care sunt vizati se apăra ,cluburile elevilor,cluburile sportive,CJRAE,majoritatea nu fac nimic și le este așa de bine așa Alții stat in stat!

  11. Consilierii școlari, în marea lor majoritate, sunt femei împinse de către politrucii locali în funcții din care să taie frunze la câini. Am constatat că și din punct de vedere profesional sunt submediocre; gargară și limbaj mieros pe bani nemunciți, în timp ce actele de bullying se multiplică.

  12. Am participat online la dezbaterea organizatǎ de Ministerul Educaţiei “Rolul consilierului şcolar şi al consilierii ȋn noua arhitecturǎ educaţionalǎ” şi abia am putut ȋnţelege ceva. Sonorizarea a fost dezastruoasǎ! Dar am ȋnţeles suficient cât sǎ trag concluzia cǎ nu a fost o dezbatere pentru cǎ nu era deschidere pentru dialog şi pentru cǎ nu se dorea nicio schimbare a proiectului de lege aşa de mult muncit (7 zile şi 7 nopţi!!). Cine eram noi sǎ contrazicem specialiştii care munciserǎ la proiect? Când nu eram certaţi pentru cǎ nu ȋnţelegem legea, ne opunem schimbǎrii sau ne era ruşine cu calitatea de cadru didactic al şcolii (de unde asta?), eram liniştiţi cu promisiuni şi asumǎri (vezi 6% din PIB, norma consilierului şcolar care nu a fost posibilǎ ȋn aceşti 2 ani de când e legea, dar va fi, specialişti care vor umple compartimentele de asistenţǎ psihopedagogicǎ, e drept, toate astea gradual, pânǎ ȋn 2030). Ni s-a spus apoi cǎ vom avea numai de câştigat având un singur director, ce conteazǎ care este, nu? Mǎ gândesc cǎ, dacǎ nu conteazǎ pentru dumnealui, am putea rǎmâne cu directorii noştri Cjrae, cǎci pentru noi contezǎ şi structura şi comunitatea profesionalǎ şi ca cineva sǎ ne cunoascǎ munca şi aria de competenţe. Cine citește poziția ministrului dupǎ ȋntâlnire rămâne cu sentimentul unei dezbateri reușite, ba mai mult cu credința că profesional avem apreciere și susținere. Doar cǎ nu s-a schimbat nimic, nici ȋn proiectul de lege, nici ȋn percepţia domnului ministru. Ȋncǎ crede cǎ nu ne desfǎşurǎm activitatea ȋn şcoli, ci ascunşi undeva ȋn Cjrae, fǎrǎ sǎ cunoaştem comunitatea şcolarǎ, ȋncǎ crede cǎ ȋntre titular al sistemului şi titular al unitǎţii şcolare nu-i nicio diferenţǎ. Iar pentru orice argument adus se aratǎ uimit cǎ asta se ȋnţelege din lege şi aduce promisiuni ale unor clarificǎri, adǎugiri la proiectul de lege, consultǎri pentru metodologiile ulterioare. Nu-i aşa cǎ vǎ simţiţi tare liniştiţi de asigurǎrile domnului ministru!

  13. Oare ține cineva cont de petiții?
    Ministerul pare că ignoră orice propuneri la fel ca în comunism.
    Petiția ce solicită ca Palatele copiilor si cluburile sportive școlare să rămână la Minister are 30.000 de semnături.

  14. Doamna perplex,
    Atunci când CMBRAE emite certificate în timpul anului școlar, respectă o lege în vigoare, nu încalcă dreptul copilului la incluziune, la accesibilizarea serviciilor educationale.
    Vă vine greu să aveți 16 copii in post? Consilierii au peste 1000 de elevi în post, deși legea prevede doar 500. Toată lumea lucrează supranormat! Dar asta nu e vina CMBRAE, ci a domnilor guvernanți, care așa gândesc calitatea în educație!!!

    1. Integrarea ar trebui condusa de scoala incluziva, nu de scoala speciala, CMBRAE sau de mai stiu eu cine. Consilierul, logopedul si proful de sprijin trebuie sa fie angajati ai scolii incluzive.

      Este evident ca asa un sistem aduce dezavantaje. Consilierii nu se vor mai putea plange ca au 1000 de copii :).

      1. Perplex, daca proful de sprijin ar fi angajat al scolii incluzive, acesta ar obține cu ușurință, pe motiv de “colegialitate”, semnăturile periodice de la profesorii clasei respective care sa certifice ca elevul face progrese..
        Iar la unele materii, elevii cu CES chiar nu fac mereu progrese.

        1. Sigur ca pot sa existe unii care isi fura singuri caciula. Exista insa un check and balance de la parinte, ca si acum.

    2. Consilierul are 1000 de copii in post = exista un post de consilier intr-o unitate de invatamant cu 1000 de copii / grup de unitati cu 1000 de copii in total. Dar acest lucru nu inseamna ca un consilier lucreaza efectiv cu cei 1000 de copii! Un calcul simplu arata ca, daca ar aloca o ora fiecarui copil, consilierul ar avea nevoie de 125 de zile cu program de 8 ore (ceea ce nu este cazul), adica 31 de saptamani de scoala (vinerea nu sunt in scoli)! La o norma de 18 ore saptamanal (612 ore anual), in care intra si 2-4 ore de predare efectiva ca profesor…

    3. Aiurea”Consilierii au peste 1000 de elevi în post, deși legea prevede doar 500. “Consilierii…….. câți dintre acești copii a consiliat, doamnă?
      Da,îi înțeleg pe deplin pe cei care lucrează, la clasa cu copii cu CES….(jos pălăria)
      Dar voi,cei din centru…in afară de evaluarea pentru certificarea celor cu CES ,cu ce vă implicați .?!
      Si eu consider că…..” tăiați frunze la câini “(mergând în centru de multe ori)
      La fel….consider că trebuie să depindeți de directorul instituției în care lucrați/sunteți încadrat, să participați la Consiliile profesorale…..cum luați “pulsul scolii”dacă nu știți ce se petrece cu elevii?

  15. Certificatele de orientare școlară și profesională se emit după diagnosticarea copiilor! Nu vi s-ar părea tardiv ca intervențiile educaționale să apară după luni întregi de la diagnosticare? Faptul că profesorii itineranți sunt puțini numeric nu ar trebui să afecteze copiii!
    Cât despre ziua de vineri, noi chiar o folosim pentru întâlniri metodice și intervizări! Nu vă minte nimeni, fiți pe pace! Vă aflați în eroare din acest punct de vedere, așa cum vă aflați și când spuneți “aceste CMBRAE”. CMBRAE e doar unul 🙂

    1. >>după diagnosticarea copiilor
      Evaluarea ar trebui sa aiba loc cat mai timpuriu. Asta e o problema a asistentei sociale si a medicinei de familie in primul rand. Nu e deloc simpla evaluarea copiilor mici, e nevoie de buni profesionisti, medici si psihologi.

      >>după luni întregi de la diagnosticare
      Copiii astia ar trebui stiuti din timp, de cat mai mici. In mod singur un CJRAE/CMBRAE care plimba hartii nu are cum sa-i cunoasca. Comunitatea se poate ocupa mult mai bine decat o institutie centralizata, birocratica.

      >>sunt puțini numeric nu ar trebui să afecteze copiii
      Nu prea inteleg logica aici.

      >>ziua de vineri
      Da, sigur, intalniri metodice, lol.

  16. CJRAE/CMBRAE astea nu fac decat haos in sistem pentru ca elibereaza tot timpul anului certificate CES. Un prof. de sprijin care incepe anul cu 8 copii ajunge la 16 pentru ca asa a vrut CJRAE/CMBRAE. Calitate ioc, haos maxim.

    Nu stiu daca sunt bune sau rele aceste CMBRAE, dar e cert ca tovarasii consilieri risca sa piarda ziua de vineri in care nu fac nimic (cica fac sedinta la CMBRAE), risca sa faca serviciu pe scoala si evident sa munceasca mai mult si mai bine.

    E clar ca sistemul actual e varza, ideea e sa nu iasa o varza si mai mare.

    1. Despre ce srvicii pe scoala e vorba? Nu există așa ceva in legile educatiei pentru niciun cadru didactic.

      1. Din pacate exista in fișa postului in fiecare școală. Iar daca nu o semnezi, te descurci cu Directia scolii…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Ghidul pentru gimnaziu și liceu

Raport oficial: Părerea prietenilor contează cel mai mult în alegerea liceului pentru aproape 40% din elevii din București care acum se înscriu la admitere. Sfaturile profesorilor, luate în considerare doar de 1 din 10 adolescenți. Top 10 cele mai căutate licee

Pentru aproape 40% din elevii claselor a VIII-a contează părerea prietenilor în consultarea referitoare la alegerea liceului, iar pe ultimul loc s-a aflat consilierul școlar, potrivit unui studiu privind opțiunile…
Vezi articolul
Locuri speciale în licee

Ana Dragu, președintele Asociației Autism Europa Bistrița: Necunoașterea legislației din domeniul protecției drepturilor copiilor și adulților cu dizabilități – în combinație cu lipsa de experiență – sunt rețeta perfectă pentru dezastru

„Lipsa unor condiții specifice pentru ocuparea unei astfel de funcții riscă perpetuarea acestei stări de fapt și condamnarea actualei și următoarelor generații de elevi la lipsa de educație adecvată nevoilor…
Vezi articolul

Program medical “focalizat pe cercetare avansată”, lansat de Universitatea Babeș-Bolyai / Rectorul Daniel David: o instituție ca UBB “nu-și poate permite în ziua de astăzi să nu aibă o componentă biomedicală”

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca anunță un nou program în domeniul medical, “focalizat pe cercetare avansată”. Programul, numit UBBMed și desfășurat în cadrul “UBB School of Health”, care e listată alături…
Vezi articolul