Peste 1.2 milioane de burse pentru 2.9 milioane de elevi. 36% sunt burse de merit. Numărul de burse, la nivel național, pe categorii pentru luna octombrie 2023 a fost publicat de Ministerul Educației, care răspunde criticilor privind acordarea bursei de merit pentru elevii cu medii sub 5 precizând că pentru performanța școlară se acordă burse de excelență, iar bursa de merit, care înlocuiește bursa de merit și bursa de studiu de anul trecut, stimulează progresul școlar individual.
- Premierul Marcel Ciolacu a declarat la începutul ședinței de Guvern de astăzi că „nu poate fi acceptat în continuare” ca elevii de nota 2 să primească burse de merit.
„Conform prevederilor din Metodologia-cadru de acordare a burselor – art. 23, alin. (2), până la data de 25 octombrie 2023, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) au transmis numărul de beneficiari pentru fiecare dintre categoriile de burse, respectiv excelență olimpică I, excelență olimpică II, merit, socială, tehnologică și pentru încurajarea participării la educație a mamelor minore, conform comunicatului Ministerului Educației.
- Bursa de excelență olimpică I: 170 de beneficiari
- Bursa de excelență olimpică II: 2.750 de beneficiari
- Bursa de merit: 459.883 de beneficiari
- Bursa socială: 736.635 de beneficiari
- Bursa tehnologică: 82.512 beneficiari
- Bursa pentru încurajarea participării la educație și prevenirea abandonului școlar pentru mamele minore: 731 de beneficiare.
În total sunt 1.282.681 de burse școlare care se vor acorda pe luna octombrie 2023. Peste 2,9 milioane de elevi au început școala pe 11 septembrie. Cele mai multe burse sunt sociale, reprezintă 57% dintre bursele acordate.
Ministerul Educației răspunde criticilor privind acordarea bursei de merit pentru elevii cu medii sub 5 precizând că pentru performanța școlară se acordă burse de excelență, iar bursa de merit, care înlocuiește bursa de merit și bursa de studiu de anul trecut, stimulează progresul școlar.
„În contextul modificării, de anul acesta, a Metodologiei-cadru de acordare a burselor școlare, pentru a fi pusă în concordanță cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, reiterăm următoarele:
- Performanța școlară este recompensată prin acordarea burselor de excelență olimpică I și II.
- Bursa de merit înlocuiește bursa de merit și bursa de studiu, așa cum erau prevăzute înainte de intrarea în vigoare la Legii nr. 198/2023 și se acordă mai multor categorii de beneficiari, așa cum sunt prevăzuți în cuprinsul art. 7, alin. (1) din Metodologia de acordare a burselor școlare. Scopul burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale, este de a stimula progresul școlar individual, prin raportare la colectivul de elevi din care beneficiarii fac parte, precum și îmbunătățirea mediei naționale a rezultatelor obținute de elevi, luând în calcul contextele de învățare diferite.
Menționăm că Ministerul Educației a solicitat inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București centralizarea privind situația numerică a burselor pe categorii de beneficiari pentru fiecare tip de bursă.”
Informații de context despre bursele din anul școlar 2023-2024
Ministra Educației, Ligia Deca, a spus, la Antena 1, că situațiile apărute în presă în care elevi cu medii sub 5 iau bursă de merit apar doar la clasa a IX-a: “Problema nu este neapărat bursa de merit, ci cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu medii sub o nota de trecere”.
În presa locală au apărut cazurile ale unor elevi din Prahova care vor lua burse de merit, deși au media 1,97, respectiv 4,59. Acest lucru este posibil în noua lege a Educației: noile criterii de acordare a burselor din legea educației permit ca elevi cu medii de 5 să ia bursă de merit, dacă se încadrează în primii 30% din punct de vedere al mediei, iar în cazul celor de clasa a IX-a, media poate scădea sub 5 pentru că se ia în calcul media de la Evaluarea Națională.
Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, explica pe 21 septembrie că elevi cu medii de 5 pot lua bursă de merit dacă sunt în primii 30% din clasă. În cazul elevilor de clasa a IX-a, se iau în considerare mediile de admitere la liceu, adică media de la Evaluarea Națională, iar în unele cazuri acestea pot fi foarte mici, 2, 3 sau puțin peste 1.
De altfel, pe 26 septembrie, Ministerul Educației a dat instrucțiuni pentru bursele școlare din 2023-2024, printr-o notă oficială: Pot lua bursă de merit și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională.
Edupedu.ro a semnat faptul că prin eliminarea unui prag până la care se acordă bursele de merit vor fi discrepanțe mari. De exemplu, bursele de merit de 450 de lei vor fi primite în acest an școlar și de primii opt elevi din cea mai bună clasă de a IX-a de la Colegiul „Sf Sava“, cu ultima medie 9,97, și de primii opt de la Liceul „Pallady“, cu medii între 6,72 și 5,10.
Un alt exemplu dat de Edupedu.ro: la Liceul Tehnologic Nr. 1 Gâlgău, județul Sălaj, 7 elevi de clasa a IX-a, pentru care știm mediile de admitere la liceu, pe baza cărora ei vor primi bursă de merit, conform legii Deca-Iohannis, vor primi câte 450 de lei pe lună în acest an școlar. Mediile lor sunt între 8,05 și 4,52.
Într-o dezbatere publică privind metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2023-2024, părinți și profesori au ridicat această problemă a eliminării pragului până la care se acordă bursa de merit.
Foto: © Damir Ä_uhera | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.