Peste 1.2 milioane de burse pentru 2.9 milioane de elevi, 36% sunt burse de merit. Ministerul Educației publică numărul burselor pe luna octombrie 2023 și răspunde criticilor privind acordarea bursei de merit pentru elevii cu medii sub 5

6.655 de vizualizări
Foto: © Damir Ä_uhera | Dreamstime.com
Peste 1.2 milioane de burse pentru 2.9 milioane de elevi. 36% sunt burse de merit. Numărul de burse, la nivel național, pe categorii pentru luna octombrie 2023 a fost publicat de Ministerul Educației, care răspunde criticilor privind acordarea bursei de merit pentru elevii cu medii sub 5 precizând că pentru performanța școlară se acordă burse de excelență, iar bursa de merit, care înlocuiește bursa de merit și bursa de studiu de anul trecut, stimulează progresul școlar individual.
  • Premierul Marcel Ciolacu a declarat la începutul ședinței de Guvern de astăzi că „nu poate fi acceptat în continuare” ca elevii de nota 2 să primească burse de merit. 

„Conform prevederilor din Metodologia-cadru de acordare a burselor – art. 23, alin. (2), până la data de 25 octombrie 2023, inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) au transmis numărul de beneficiari pentru fiecare dintre categoriile de burse, respectiv excelență olimpică I, excelență olimpică II, merit, socială, tehnologică și pentru încurajarea participării la educație a mamelor minore, conform comunicatului Ministerului Educației.

  • Bursa de excelență olimpică I: 170 de beneficiari
  • Bursa de excelență olimpică II: 2.750 de beneficiari
  • Bursa de merit: 459.883 de beneficiari 
  • Bursa socială: 736.635 de beneficiari 
  • Bursa tehnologică: 82.512 beneficiari
  • Bursa pentru încurajarea participării la educație și prevenirea abandonului școlar pentru mamele minore: 731 de beneficiare.

În total sunt 1.282.681 de burse școlare care se vor acorda pe luna octombrie 2023. Peste 2,9 milioane de elevi au început școala pe 11 septembrie. Cele mai multe burse sunt sociale, reprezintă 57% dintre bursele acordate.

Ministerul Educației răspunde criticilor privind acordarea bursei de merit pentru elevii cu medii sub 5 precizând că pentru performanța școlară se acordă burse de excelență, iar bursa de merit, care înlocuiește bursa de merit și bursa de studiu de anul trecut, stimulează progresul școlar.

„În contextul modificării, de anul acesta, a Metodologiei-cadru de acordare a burselor școlare, pentru a fi pusă în concordanță cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, reiterăm următoarele:

  • Performanța școlară este recompensată prin acordarea burselor de excelență olimpică I și II.
  • Bursa de merit înlocuiește bursa de merit și bursa de studiu, așa cum erau prevăzute înainte de intrarea în vigoare la Legii nr. 198/2023 și se acordă mai multor categorii de beneficiari, așa cum sunt prevăzuți în cuprinsul art. 7, alin. (1) din Metodologia de acordare a burselor școlare. Scopul burselor de merit care se acordă primilor 30% dintre elevii fiecărei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor anuale, este de a stimula progresul școlar individual, prin raportare la colectivul de elevi din care beneficiarii fac parte, precum și îmbunătățirea mediei naționale a rezultatelor obținute de elevi, luând în calcul contextele de învățare diferite.

Menționăm că Ministerul Educației a solicitat inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București centralizarea privind situația numerică a burselor pe categorii de beneficiari pentru fiecare tip de bursă.”

Informații de context despre bursele din anul școlar 2023-2024

Ministra Educației, Ligia Deca, a spus, la Antena 1, că situațiile apărute în presă în care elevi cu medii sub 5 iau bursă de merit apar doar la clasa a IX-a: “Problema nu este neapărat bursa de merit, ci cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu medii sub o nota de trecere”.

În presa locală au apărut cazurile ale unor elevi din Prahova care vor lua burse de merit, deși au media 1,97, respectiv 4,59. Acest lucru este posibil în noua lege a Educației: noile criterii de acordare a burselor din legea educației permit ca elevi cu medii de 5 să ia bursă de merit, dacă se încadrează în primii 30% din punct de vedere al mediei, iar în cazul celor de clasa a IX-a, media poate scădea sub 5 pentru că se ia în calcul media de la Evaluarea Națională.

Doi elevi din Sibiu, unul cu media generală 1,59 și altul cu 1,85, primesc și ei bursă de merit de 450 de lei pe lună în acest an școlar.

Florian Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, explica pe 21 septembrie că elevi cu medii de 5 pot lua bursă de merit dacă sunt în primii 30% din clasă. În cazul elevilor de clasa a IX-a, se iau în considerare mediile de admitere la liceu, adică media de la Evaluarea Națională, iar în unele cazuri acestea pot fi foarte mici, 2, 3 sau puțin peste 1.

De altfel, pe 26 septembrie, Ministerul Educației a dat instrucțiuni pentru bursele școlare din 2023-2024, printr-o notă oficială: Pot lua bursă de merit și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională.

Edupedu.ro a semnat faptul că prin eliminarea unui prag până la care se acordă bursele de merit vor fi discrepanțe mari. De exemplu, bursele de merit de 450 de lei vor fi primite în acest an școlar și de primii opt elevi din cea mai bună clasă de a IX-a de la Colegiul „Sf Sava“, cu ultima medie 9,97, și de primii opt de la Liceul „Pallady“, cu medii între 6,72 și 5,10.

Un alt exemplu dat de Edupedu.ro: la Liceul Tehnologic Nr. 1 Gâlgău, județul Sălaj, 7 elevi de clasa a IX-a, pentru care știm mediile de admitere la liceu, pe baza cărora ei vor primi bursă de merit, conform legii Deca-Iohannis, vor primi câte 450 de lei pe lună în acest an școlar. Mediile lor sunt între 8,05 și 4,52.

Într-o dezbatere publică privind metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2023-2024, părinți și profesori au ridicat această problemă a eliminării pragului până la care se acordă bursa de merit.

Foto: © Damir Ä_uhera | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Modificarea Legii educației, discutată la Ministerul Educației pentru a repara „anomaliile” create de bursele de merit pentru 30% dintre elevii fiecărei clase. Florian Lixandru: Am cerut o defalcare pe tranşe de medii să vedem până la ce medie practic s-a putut obţine bursă de merit
Toate școlile vor trimite până luni, 30 octombrie, numărul elevilor care iau burse școlare, pe categorii, în anul 2023-2024 – o nouă solicitare a Ministerului Educației
Noile criterii de acordare pentru bursele de merit „nu încurajează elevii la învățat”, spune președintele Consiliului Județean al Elevilor Caraș-Severin: Nu suntem de acord cu aceste măsuri. Considerăm în continuare că este necesar un prag / Propunerea de acordare a acestor burse pentru 30% dintre elevii fiecărei clase, indiferent de medie, a fost tot a elevilor din CNE
Ligia Deca, despre bursele de merit acordate elevilor cu medii sub 5: Problema nu este neapărat bursa de merit, ci cum ajung copiii la clasa a IX-a să fie repartizați cu medii sub o notă de trecere
Un elev cu media 1,97, de la Liceul Tehnologic Agricol Bărcănești din Prahova, primește bursă de merit în valoare de 450 de lei
Transformarea meritului în mită electorală, rețeta Deca-Iohannis pentru reforma Educației din România: bursele de merit de 450 de lei vor fi primite în acest an școlar și de primii opt elevi din cea mai bună clasă de a IX-a de la Colegiul „Sf Sava“, cu ultima medie 9,97, și de primii opt de la Liceul „Pallady“, cu medii între 6,72 și 5,10
Pragul de 30% dintre elevii unei clase pentru acordarea bursei de merit nu a fost ales pe baza unor studii, ci a tranșelor de medii din SIIIR, susține secretarul de stat Florian Lixandru
OFICIAL Instrucțiunile Ministerului Educației pentru bursele școlare din 2023-2024: Pot lua bursă de merit și elevii care nu au susținut Evaluarea Națională, pentru bursa socială monoparentală se acceptă și certificatul de divorț și convenția notarială
Cele mai frecvente întrebări și răspunsuri despre bursele școlare 2023-2024, publicate de Ministerul Educației / Școala poate cere anchetă socială pentru bursa socială monoparentală, dacă componența familiei nu se poate dovedi prin documentele din Metodologie

12 comments
  1. Recomand reevaluarea acordarii burselor in special pt cei de cls a IX a, ei sunt evaluati cu o alta masura.
    Au invatat si in clasa a VIII a, pe rupte unii, si li se ia in calcul la bursa doar media de la EN.
    Va reamintesc stimabila dna…Deca…ca nu au invatat doar romana si matematica in clasa a VIII a, ei nu au neglijat nicio materie…dar dvs…ii nedreptatiti pe cei de la 9.49 in jos la EN.,dar care au avut media cls a VIII a, 9.98….9.87…sau chiar 10 unii.
    Ii puteti privi pe acesti copii???
    Aveti vreun raspuns pt ei??
    Ei nu au fost superficiali….si nu au nedreptatit pe cei de la catedra daca nu erau de romana sau mate, pe motiv ca materia lor nu ar conta…..dvs…in schimb….ii UMILITI.
    Ar trebuie sa va ganditi mai bine tinand cont ca semnale au fost nenumarate.
    V-as spune sa va fie RUSINE….dar ma tem.ca nu stiti ce e aia….dvs stiti doar sa UMILITI.

    CONSULTATI-VA cu persoane competente daca nu sunteti capabila in a lua o decizie….sau….ascultati VOCEA ELEVILOR si a PARINTILOR!

  2. bună ziua,nu mi-e se părea normal că eu am avut medie 8,42 și am avut medie la purtare scăzută din cauza asbenteilor am
    avut 9 la purtare, rușine să vă fie 🖕🖕🖕🖕dar știți ce roată nu-i pătrată, roată este roadă și se învârte ea odată, și Dumnezeu nu iută pe nimeni niciodată.
    Mi-e rușine cu aceasta țară România

  3. Cred ca s-au “gandit” sa-i obisnuiasca de mici cu nedreptatile flagrante pe care le vor primi cand vor fi adulti si apoi pensionari….(vezi situatia magistratilor versus restul pensionarilor, vezi beneficiile angajatilor la stat versus angajatii din privat, vezi cazurile cu accidente mortale in care unii scapa doar cu suspendare, vezi cazurile de coruptie crasa care sunt duse la prescriptie de magistratii de mai sus, etc…)

  4. Oare cum stimuleaza aceste burse performanta intr-o clasa de copii cu rezultate la invatatura constant slabe? Acolo este suficient sa fii putin peste nivelul celorlalti, si esti “merituos”. Iar diferenta poate sta intr-o sursa mai buna in timpul lucrarilor, intr-un raspuns mai potrivit la un test grila, sau alte bazaconii ale scolii de azi.
    Altfel zis, intr-o astfel de clasa ai putea fii cu bursa de merit doar pentru ca, de cele mai multe ori, ai scris ca 1+1=2.

  5. Ministerul Educației dă un comunicat de presă politic!

    NU răspunde la întrebarea esențială:
    Câte burse ,,de merit” pt medii sub 5 au fost acordate???

    De asemenea amestecă intenționat bursele de merit cu cele ,,de studiu” din anii anteriori (care erau burse sociale și cereau media minim 7)

    Confundă intenționat excelența cu meritul de a avea rezultate școlare deosebite.

    Ministerul Educației s-a transformat într-o portavoce politică care încearcă să reducă daunele de imagine ale partidelor guvernamentale ( daune pe care tot Ministerul le-a creat prin propria legislație)

    Probabil că la populația generală va funcționa dar cei care înțeleg efectele acestor decizii nu pot fi păcăliți.

    Efectele sunt imense (de la elevi care se laudă cum vor cheltui aceste ,,burse de merit ” ( luate cu medii de 2, 3,4,5 si 6) pe păcănelele, tutun si alcool si cine mai stie ce alte substanțe psihoactive, până la elevii de 9.49 care au înțeles că în România competența NU e răsplătită!

    PS
    Singura soluție care ar putea să mai spele ceva ar fi OUG care sa anuleze plata burselor de merit obținute cu medii sub 5.

  6. ‘Bursa de merit care inlocuieste bursa de merit si de studiu de anul trecut…’ vai de noi!!! Fara rusine, fara jena, fara pic de gandire… Explicatii penibile si jenante menite sa demonstreze de ce un copil cu media 9.42 NU ia bursa iar unul cu 5.92 DA. Revoltator! Cred ca vorba aceea ‘daca taceai, filozof ramaneai’ se aplica la declaratia de azi a ME. Desi, filozof e extrem, extrem de mult pt comparatie.

    1. Corect! este incalificabil ca în 2 clase paralele, elevul cu nota 9.41 să nu ia bursă de merit, iar in clasa cealaltă să ia bursa de merit elevul cu 7.41. Uite asa au devenit merituoși peste noapte, cei care sfidează scoala.

    2. Suferă toți copiii din liceele unde majoritatea au medii mari , copilul meu are peste media 9 și nu ia nici o bursă ,iar acea medie este foarte greu de obținut într-o școală cu pretenții… cu ei cum rămâne? cu ce va schimba faptul că cei sub 5 nu vor lua , când cei peste nota 5 vor lua ?!

  7. Nici bursele monoparentale nu sunt in regulā. Este o aberatie!!! Nu stiu de ce scoala trebuie sa se ocupe de cazuri sociale???

  8. Buna ziua, nu mi se pare normal că copiluleu cu media de 9.43 sa nu ia bursa de merit și să ia cei cu medie de 5 sau 2…sa va fie rușine la ce tâmpenii puteți stabili!
    Asta e deja batae de joc.
    Descurajați copiii care într-adevăr învață și pe cei puturoși ai încurajați ptr media lor de 5 sau 2….
    Sa va fie rușine!

  9. Scopul pentru care se acorda bursa de merit e unul nobil. Criteriile sunt proaste! Daca la clasa a IXa se mentineau aceleasi criterii de acordare precum la celelalte clase nu existau aceste discutii! Pentru a stimula copii cu medii mici sa depuna eforturi pentru a-si imbunatati performanta scolara puteati inventa ceva gen ” bursa de stimulare” cu o valoare evident mai mica decat bursa de merit!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Dezbatere online a proiectelor de ordine de ministru cu regulile de desfășurare BAC și Evaluare Națională 2025, organizată de Ministerul Educației miercuri, la ora 14 / Înscrieri deschise până la 10

Proiectele de ordine de ministru cu regulile de organizare ale Evaluării Naționale și Bacalaureatului 2025 sunt discutate online miercuri de la ora 14 într-o dezbatere organizată de Ministerul Educației, potrivit…
Vezi articolul
Înscrierea la Evaluarea Națională Documente / Foto: Pexels.com

Doar profesorii din București, Vaslui și Tulcea au fost puși de inspectorate să aducă adeverințe de nesancționare de la toate școlile în care au predat în ultimii 6 ani școlari / Restul inspectoratelor au cerut doar pe 2 ani, așa cum e prevăzut în modelul publicat de Minister

Doar 3 inspectorate școlare au cerut profesorilor la înscrierea la concursul de Titularizare 2024 o adeverință de nesancționare disciplinară pe 6 ani și nu pe 2 ani, așa cum este…
Vezi articolul

Guvernul a adoptat acordarea de vouchere pentru after-school pentru elevii din 150 de școli, masă caldă pentru vârstnici în săptămâna dinaintea alegerilor, buget suplimentat pentru tabletele școlare și 10 milioane de euro pentru universități – anunță ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș

Ministrul Fondurilor Europene a anunțat după ședința de guvern de astăzi că una dintre măsurile adoptate de executiv “este cea referitoare la voucherele pentru educație în regim after-school”. În jur…
Vezi articolul

Elevii, părinții, profesorii, directorii, inspectorii școlari și jurnaliștii sau reprezentanții ONG-urilor pot nominaliza profesorii anului în mediul rural pe 7 categorii, până pe 13 decembrie / Câștigătorii vor fi anunțați pe 13 februarie 2025

Încep nominalizările pentru cea de-a patra ediție a Galei „Profesorul Anului din mediul rural” 2025. Scopul evenimentului este recunoașterea profesorilor care demonstrează că, în ciuda provocărilor, educația de înaltă calitate…
Vezi articolul