Un grup de internauți care monitorizează dezinformarea online a identificat peste 1.000 de pagini și grupuri de Facebook care propagă în regim de „spam” conținut pseudoștiințific, pseudoreligios sau de propagandă politică. Datele analizate și de Edupedu.ro arată că aceste pagini au zeci și sute de mii de aprecieri și sunt administrate uneori din afara României.
Potrivit centralizării făcute de grupul public și deschis de Facebook „AI de noi”, o parte semnificativă a acestor pagini are un caracter religios, promovând mesaje care solicită interacțiune prin postări de tip „Dacă dai like, Dumnezeu te ajută”, „Aminul tău te va salva” sau „Am făcut asta și nimeni nu mă apreciază”. Asta pentru a ajunge la cât mai multă lume și pentru a păstra în „bula” dezinformatoare cât mai mult timp utilizatorii. Însă nu doar atât.
- De menționat că nu cunoaștem autorii centralizării datelor despre paginile și grupurile de Facebook din analiză, aceasta fiind un efort colectiv, informal, al internauților pasionați de combaterea dezinformării și a conținutului. Potrivit coordonatorilor acestora, membrii grupului raportează la Facebook conținutul fals, de fake news sau dezinformator și invocă în rapoartele pe care le fac legislație românească și europeană privind protecția în fața acestui tip de conținut, pentru a putea fi eliminate de rețeaua socială.
Sunt mai multe pericole pe care le reprezintă aceste pagini și pe care rețeaua de socializare Facebook pare să nu le observe atâta timp cât creează interacțiune cu utilizatorii. Pe de o parte, este conținutul dezinformator, rusofil, de promovare a pseudoștiinței, pseudoreligiei și în mare parte de promovare și a fostului candidat pro-rus la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Iar asta în condițiile în care titlurile paginilor sugerează cu totul altceva decât tipul de postări pe care le fac – FOTO GALERIE mai jos în articol.
Cu alte cuvinte, proprietarii paginilor speculează numele cu rezonanță naționalistă sau religioasă pentru a atrage utilizatori care caută conținut patriotic sau spiritual, dar în realitate prezintă informații false sau distorsionate sub umbrela unor valori aparent tradiționale sau morale.
Mai multe din paginile analizate de Edupedu.ro comportă trăsături precum apariția la aprecieri a unor conturi cu nume românesc sau asiatic („Cheng” din Brăila, „Maricica” din Vietnam etc.), ceea ce sugerează implicarea unor boți, însă acestea fluctuează și diferă de la pagină la pagină și redirecționarea conținutului dezinformator la adrese web prezentate drept site-uri de știri, dar care sunt site-uri neasumate, cu conținut click-bait cu relevanță informativă zero și chiar potențial malițioase pentru dispozitive (telefon, tabletă, laptop etc.).







Paginile se grupează ca să livreze același conținut
De remarcat și tiparul postărilor care sugerează o coordonare a acestora: în același timp, pe mai multe pagini se publică același conținut: aceleași fotografii sau aceleași imagini editate, care trimit către aceleași site-uri neasumate. Asta indică faptul că există mănunchiuri de pagini ale acelorași proprietari care au aderat la aceeași strategie de promovare online.
O parte din pagini, așa cum remarca Edupedu.ro într-o analiză din 14 decembrie 2024, menționează în profilul lor că provin din străinătate. Un exemplu sunt paginile din analiza Edupedu.ro care apăreau cu sediul în Greenwich, Marea Britanie și coordonate de o firmă românească, TEO ADVERTISING SRL, cu sediul în România. Compania a fost identificată și de internauții de pe grupul „AI de noi”.
Una dintre acestea este „Teodora”, înființată în 2012 și denumită în trecut „Teodor Niculescu”, până pe 4 ianuarie 2024. Conținutul pe care îl promovează trimite la site-uri precum Citește.eu, o sursă de informații neasumată, fără vreun detaliu despre redacție sau sursa articolelor.


- Un motiv pentru declararea sediului în străinătate ar fi politicile Facebook de monetizare diferită a postărilor (adică publicatul de materiale se poate converti în bani la un anumit nivel de interacțiune cu publicul și amploare) în funcție de țară, în străinătate fiind mai „ofertante” decât cele din România.
Multe dintre aceste pagini dar și altele decât cele analizate și care au inundat feedurile internauților folosesc descrieri și postări cu structuri lingvistice care par traduse automat din limbi slave, precum rusa, având sintaxa nefirească pentru română. Printre trăsăturile distinctive se numără topica rigidă sau inversată, absența articolului hotărât, utilizarea neobișnuită a verbelor. Aceste erori indică faptul că anumite pagini, dincolo de cele analizate, fie sunt gestionate de persoane care nu vorbesc fluent româna, fie în orice caz folosesc traduceri automate pentru, probabil, a disimula originea conținutului.
Cele mai multe din aceste pagini au un istoric necunoscut pentru publicul larg, dar care poate fi analizat din secțiunea „Despre”: inițial cu un alt nume decât cel din prezent, paginile au fost reciclate de-a lungul ultimilor 10-15 ani, schimbându-și numele și tipul de conținut în funcție de proprietar și interes, contextul social sau trend. Persoanele care au apreciat și urmărit pagina de la început au rămas „abonați” la acestea și continuă să primească conținut, chiar dacă deviază de la tema „asumată” și livrează postări preponderent politice, în context electoral sau propagandă ultranaționalistă.


Paginile pseudoștiințifice promovează teorii conspiraționiste despre inteligența artificială, tehnologii inexistente sau remedii miraculoase și pagini folosesc algoritmi pentru a stimula interacțiunea prin mesaje alarmiste, precum sugestia că informația completă se găsește accesând comentariile. Un alt segment important al dezinformării este cel al propagandei cu tentă naționalistă sau rusofilă. Sute de pagini de Facebook promovează nostalgii comuniste, mesaje anti-occidentale și teorii conspiraționiste despre geopolitică, făcând apel la emoție și la „copilărie”, pentru o parte din utilizatorii de Facebook la care ajung postările – petrecută în perioada dictaturii comuniste.








CNA a eliminat recent conținut ilegal de pe Facebook
Un clip cu mii de distribuiri şi sute de mii de afişări a fost luat în vizor de CNA. Forul audiovizual a decis să emită un ordin de eliminare a conţinutului ilegal, care va fi trimis platformei Facebook, transmite Pagina de Media, potrivit G4Media.ro. Este vorba de un clip video apărut iniţial pe un cont de TikTok al lui Bogdan Lupea, care a fost descărcat şi postat de o altă utilizatoare de Facebook, Anişoara Staicu, un cont cu 11.000 de fani.
E al doilea clip cu probleme eliminat de CNA şi produs de acelaşi autor. Într-un alt film, Lupea incita la violenţă împotriva lui Vasile Bănescu. Filmuleţul cu „Most Wanted” face o listă a celor care au „jignit Poporul Român, pe Călin Georgescu şi susţinătorii săi”: timp de trei minute, pe ecran rulează imagini cu diferite persoane publice, încadrate în partea de jos şi de sus de cuvântul „Wanted”. Detalii aici.
3 comments
Și eu am raportat la Fb la un moment dat cont, ca fiind fals și cu toate că era clar din toată activitatea, postările contului, că așa este, am primit răspuns de la Fb, că nu este și pe viitor să fiu mai atentă ce raportez
Din păcate aceasta reclama negativa nu face decât sa faca publicitate personajelor incriminate, pentru ca nimeni nu este de acord cu cenzura și cu metodele CNA ului de a bloca conținut pe Facebook, continut care nu îndeplinește condițiile de a fi defăimător, injurios, agresiv, vulgar sau amenințător, paginile respective, din câte se vede, sunt doar reclame electorale, deci fără a avea un conținut ce merita a fi blocat.
Ma întreb de ce politicienii din spatele acestor acțiuni prefera sa facă asemenea blocaje de conținut intr-o tara în care dreptul la exprimare libera încă exista, cel puțin legal și atât timp cât imaginile sunt luate de pe posturi TV care emit fara cenzura în spațiul public.
Demersul este inutil și cu efect contrar. adică nu merita sa fie făcut, iar acest articol.nu merita sa fie scris, fiind, implicit o publicitate la adresa celor care apar în imagini.
Astăzi este foarte greu sa faci cenzura pentru ca, datorita Internetului și a faptului ca mulți cetățeni cunosc limbi străine, romanii sunt mult mai informați decât acum 20 de ani, iar căile de comunicare mult mai variate și mai eficiente.
Pagina, ” Educație și Lectura” poate fi inclusa în această categorie. Am găsit postări ale suveranistilor.