Peste 1.000 de cercetători chinezi au părăsit Statele Unite în contextul intensificării anchetelor declanşate de autorităţile americane pentru presupuse operaţiuni de furt de tehnologie, au indicat oficiali americani din domeniul securităţii, avertizând că agenţi chinezi ar fi luat deja la ţintă membri ai viitoarei administraţii Biden, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
John Demers, şeful Diviziei de Securitate Naţională din Departamentul Justiţiei, a afirmat, într-o discuţie găzduită miercuri de Institutul Aspen, că cercetători chinezi au părăsit Statele Unite după ce Departamentul a declanşat numeroase anchete penale împotriva unor agenţi chinezi pentru spionaj tehnologic şi industrial.
Un oficial din Departamentul Justiţiei a precizat că aceştia sunt un grup diferit faţă de cei menţionaţi de Departamentul de Stat în septembrie, când Washingtonul a anunţat că a revocat vizele a peste 1.000 de cetăţeni chinezi, sub o măsură prezidenţială care a interzis intrarea unor studenţi şi cercetători chinezi consideraţi a prezenta un risc de securitate.
FBI a făcut audieri în peste 20 de oraşe, iar Departamentul de Stat a închis consulatul chinez de la Houston în iulie
Potrivit unui oficial, cercetătorii la care s-a referit Demers şi despre care autorităţile americane cred că sunt afiliaţi armatei chineze au fugit din SUA după ce FBI a făcut audieri în peste 20 de oraşe, iar Departamentul de Stat a închis consulatul chinez de la Houston în iulie.
„Numai chinezii au resursele, capacitatea şi voinţa” de a se implica în activităţi de influenţă străină de amploarea celor constatate de agenţiile americane în ultimii ani, a afirmat Demers.
Potrivit lui William Evanina, şeful contrainformaţiilor al biroului Directorului Informaţiilor Naţionale, agenţi chinezi au luat deja la ţintă membri ai viitoarei administraţii a preşedintelui ales Joe Biden, precum şi „persoane apropiate” de echipa lui Biden.
Cercetătorii chinezi în SUA care erau monitorizaţi de agenţiile americane „vin aici la ordinele guvernului chinez”, a menţionat Evanina.
China a descris acţiunile de revocare a vizelor drept o persecuţie politică şi o discriminare rasială care încalcă drepturile omului.
Relaţiile dintre SUA şi China s-au deteriorat în mandatul lui Donald Trump până la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii, cu dispute în probleme mergând de la comerţ şi tehnologie până la situaţia din Hong Kong şi pandemia de COVID-19.
În acest context, cotidianul New York Times, preluat de Reuters, a relatat joi că administraţia Trump a emis noi reguli care restricţionează călătoriile în SUA pentru membri ai Partidului Comunist Chinez şi familiile lor. Noua politică limitează valabilitatea vizelor de călătorie pentru aceste persoane la numai o lună şi o singură intrare pe teritoriul Statelor Unite, scrie NYT, citând surse familiarizate cu acest subiect.
Sursă foto: Pixabay