Personalul nedidactic ar putea să nu primească în luna octombrie prima de carieră profesională dacă nu este modificată ordonanța de urgență nr. 58 din 2023, după cum se arată într-un proiect de OUG, document aflat pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Dacă nu va fi adoptat proiectul de OUG, atunci termenul de plată a primei de carieră profesională nu ar putea fi respectat pentru luna octombrie, conform notei de fundamentare.
UPDATE: Proiectul de OUG a fost adoptat în ședința de astăzi, după cum a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului: „Vreau să punctez că s-a aprobat și ordonanța de urgență cu privire la primele anuale pentru cadrele didactice și nedidactice din educație. S-a început, de asemenea, distribuirea și alimentarea cardurilor, iar acest proces este menit să se închidă în următoarele 7 zile. Este vorba de peste 326.000 de angajați din învățământ care vor beneficia de această primă anuală netă, în cuantum de 1.500 lei pentru cadrele didactice și de 500 lei pentru personalul administrativ din educație.”
UPDATE: Ordonanța de urgență care a fost adoptată vineri în ședința de Guvern a fost publicată în Monitorul Oficial.
- Cardurile profesorilor, pe care va fi virată prima didactică de 1.500 de lei, sunt distribuite în perioada 10-20 octombrie, prin poștă, după cum a declarat pentru Edupedu.ro Adrian Câciu, ministrul Investițiilor şi Proiectelor Europene.
- Pe 5 octombrie, premierul Ciolacu a anunțat că alocă din fondul de rezervă banii necesari pentru ca ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene să asigure personalului din educație voucherele educaționale.
„Urgența adoptării proiectului de act normativ pe calea delegării legislative este dată de faptul că neadoptarea acestuia determină imposibilitatea respectării termenului de plată a primei de carieră profesională, respectiv luna octombrie 2023”, se arată în nota de fundamentare a proiectului de OUG.
Tot în nota de fundamentare apare că „neadoptarea adoptării acului normativ va genera consecințe negative care pot declanșa stări conflictuale și tensionate la nivelul personalului administrativ din sistemul de învățământ de stat preuniversitar și universitar.”
Personalul administrativ înseamnă paznici, mecanici, îngrijitori, fochiști, administratori, secretari, contabili.
Care este explicația din proiectul de OUG
În Legea Educației Naționale 1/2011, personalul din învățământ este format din personal didactic și personal nedidactic. În schimb, Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că personalul din învăţământul preuniversitar este format din personal didactic şi personal administrativ.
Astfel, este necesar ca structura „personal nedidactic” să fie înlocuită cu „personal administrativ”.
„În vederea corelării terminologiei Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2023 cu cea uzitată în legile din domeniul învățământului, în proiectul de act normativ sintagma „personal nedidactic” se înlocuiește cu sintagma „personal administrativ””, potrivit notei de fundamentare.
La articolul 4, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(1) Personalul administrativ din învăţământul preuniversitar aflat în activitate în anul şcolar 2022 – 2023, precum şi personalul administrativ din învăţământul universitar aflat în activitate în anul universitar 2022 – 2023 beneficiază de o primă de carieră profesională pe suport electronic acordată sub formă de cursuri de pregătire profesională, pentru a asigura desfăşurarea activităţilor educaţionale desfăşurate în unităţile de învăţământ de stat în condiţii calitative cât mai bune, precum şi pentru alte categorii de cheltuieli necesare desfăşurate în sprijinul activităţii educaţionale, în limita unui plafon anual de 500 lei net/an şcolar/universitar, suportată din Programul Educaţie şi Ocupare 2021 – 2027, în limita bugetului disponibil pentru această categorie de măsură şi în conformitate cu regulile de eligibilitate ale programului operaţional.”
La articolul 4, după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alin. (1^1 ) – (1^3 ), cu următorul cuprins:
„(1^1 ) Prima de carieră profesională se acordă pe suport electronic potrivit mecanismului de acordare prevăzut la art. 7-9, 11 și 13.
(1^2 ) Prima de carieră profesională se acordă într-o singură tranşă, respectiv în luna octombrie 2023 şi va putea fi utilizată în anul şcolar 2023-2024.
(1^3 ) Unitatea de implementare depune cererea de finanțare în cadrul apelului de proiecte prevăzut la alin.(1).”
A fost încheiată de către Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene cu Compania Naţională “Poşta Română” – S.A.Convenţia privind prestarea serviciilor de etichetare, colectare și distribuție a suporturilor electronice aferente primei de carieră didactică pentru personalul didactic și didactic auxiliar, precum primei de carieră profesională pentru personalul administrativ.
O altă noutate se referă la faptul că Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va încheia un act adițional la convenţia cu Compania Naţională “Poşta Română”. Nu este clar dacă această completare nu pune în suspendare și livrarea cardurilor pentru profesori.
Art. II – „În aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene încheie act adițional la convenţia cu Compania Naţională “Poşta Română” – S.A. pentru etichetarea, colectarea şi distribuţia măsurii de susţinere a activităţii didactice și administrative pe suport electronic pentru beneficiarii finali personal didactic și administrativ”, conform proiectului de OUG
Ce alte modificări sunt prevăzute în proiectul de OUG
Articolul 11 se modifică și va avea următorul cuprins: (1) Suportul electronic al măsurilor de susţinere este valabil dacă are înscris numărul sub care a fost înseriat de către unitatea emitentă şi va conţine următoarele informaţii înscrise pe suportul electronic sau stocate într-un alt mod în acesta:
a) numele şi adresa emitentului şi datele sale de identificare;
b) perioada de valabilitate a suportului electronic;
c) perioada de valabilitate a sumelor aferente măsurilor de susţinere acordate;
d) numele, prenumele şi codul numeric personal ale beneficiarului final;
e) interdicţia de a fi utilizat pentru alte scopuri decât cel pentru care a fost emis.
(2) Măsurile de susţinere a activităţii didactice și a carierei profesionale pe suport electronic sunt valabile o perioadă de un an de la data alimentării suportului electronic, fără a se înțelege că aceasta este perioada de valabilitate a suportului electronic.
(3) Sumele aferente măsurilor de susţinere pe suport electronic se utilizează pe perioada de valabilitate a acestora. Eventualele sume rămase neutilizate aferente măsurilor de susţinere pe suport electronic se returnează Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene de către unitatea emitentă, în termen de 30 de zile de la data expirării duratelor de valabilitate a acestora.
Nota de fundamentare
Proiectul de OUG
Foto: 96108179 © Kiosea39 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
12 comments
O nouă formă de spălare a banilor. Deturnarea de fonduri către firmele lor! Halal.. personalul administrativ va asigura confortul și dumneavoastră dar și elevilor. Ce ar fi daca personalul administrativ nu ar lucra 2 zile, doar, din săptămână? V-ați împuți in clase și ați sta in gunoiul generat de voi. Poate atunci personalul administrativ va fi vizibil pentru decidenții politici! Alocați 500 lei pentru cursuri…ce fel de cursuri costa 500 lei și mai ales ce competente dobândește o îngrijitoare?? Să învețe să dea cu mătura digital…pai iar va împuțiți! Halal…
Nu se dă nimic. Sau se dă cu stânga și se ia cu dreapta. Deja un curs este și cu 700 de lei mai scump dacă se achită cu cardul acesta. Hoție și vrăjeală.
Am făcut Greva și ne-am ales cu nimic noi Îngrijitoarele de la grădiniță pentru că noi avem nevoie de echipamente de lucru (halate papucii) care sunt foarte scumpe și la salariu care îl are o Îngrijorare care spală lenjerie pentru paturi la copiii le dau să mănânce spală vasele copiilor face curățenie și cînd este nevoie în supraveghează și are salariul unui femei de serviciu de la școală cred că nu este corect
Normal ca nu ne- am ales cu nimic. Am facut greva in favoarea profesorilor si a educatorilor. Cel putin educatorii au primit cu doua maini…si nu vreau sa fiu rautacioasa, dar cele din crese chiar nu isi merita banii. Aproximativ tot ce tine de copil se datoreaza ingrijitoarelor. Si totusi parintii le ridica pe un piedestal de parca doar educatori exista in cresa. Va mai dura pana cand vor intelege ca propii lor copii, au nevoie de atentie ,ingrijire si sprijin in tot ceea ce fac.
Cata dreptate ai. Sunt vicepresedinte de sindicat, desi sunt auxiliar didactic, am fost ales de nedidactici sa ii reprezint. Ar trebui sa stie presedintii de federatii(toti trei) ca mai mult de jumatate din coloana aceea care a traversat podul spre Cotroceni era compus din nedidactici! Viata nu e dreapta … ce ne ramane e doar sa fim uniti si sa speram ca odata se va gandi cineva si la cei pe care sistemul nu-i vede, dar sunt atat de importanti in crese,gradinite,scoli si licee.
asta e respectul față de oameni …
Suntem în 20 octombrie. Nu s-a distribuit nici un card. Cine sunt unitățile emitente, care sunt comercianții afiliați, când se umplu cardurile?
Corect. Cine primeste: scoala sau la domiciliu. Contabila noastra nu stie, directorul nici atat.
La noi să dat la școală, ieri a venit poștașul cu ele.
trăiască analfabetismul funcțional !
Min. Câciu are cont de Facebook…
Merită întrebat de ce a mințit pe 5 octombrie când a spus că până pe 20 octombrie vor fi expediate cardurile către destinatari.
A mințit pentru că nu există consecințe pentru minciună.