Persoanele cu atribuții de salarizare din inspectoratele școlare vor fi obligatoriu în subordinea contabilului șef, potrivit unei adrese a Ministerului Educației. Până pe 20 august, toate inspectoratele școlare vor transmite instituției spre aprobare statul de funcții valabil de la data de 1 iulie 2024 – document

17.929 de vizualizări
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com
Domeniul economic şi administrativ din organigrama inspectoratelor școlare va fi organizat astfel încât persoanele/ compartimentul/ serviciul cu atribuții de salarizare vor/va funcționa, obligatoriu, în subordinea contabilului şef, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. În textul documentului este menționată „necesitatea eficientizării gestionării fondurilor publice la nivelul inspectoratelor şcolare”.

„Precizăm că, din necesitatea eficientizării gestionării fondurilor publice la nivelul inspectoratelor şcolare, domeniul economic şi administrativ din organigrama ISJ/ISMB aprobată prin OM 4511/2014, cu modificările şi completările ulterioare, va fi organizat astfel încât persoanele/ compartimentul/ serviciul cu atribuții de salarizare vor/va funcționa, obligatoriu, în subordinea contabilului şef”, potrivit adresei Ministerului Educației”, conform sursei citate.

Până la data de 20 august, inspectoratele școlare vor transmite Direcției Generale Management Resurse Umane și Rețea Școlară – Direcția Management spre aprobare, 2 exemplare, în original, al statului de funcții al inspectoratului școlar. Este vorba de statul de funcții al inspectoratului școlar „valabil începând cu datat de 1 iulie 2024”, conform sursei citate. Statul de funcții va cuprinde la rubrica „denumirea funcției” doar funcțiile normate în inspectoratului școlar.

  • Este vorba despre adresa Ministerului Educației nr. 30.455 din 1 august 2024. Documentul este semnat de Sorin Ion – secretar de stat, Corina Marin – director general în Ministerul Educație și Mihai Păunică – director general în Ministerul Educației.
  • Mihai Păunică este director general în cadrul Direcției Generale Economice din 2020, după cum apare în CV-ul său public. De asemenea, din 2016 este profesor la A.S.E. Bucureşti, Facultatea de Contabilitate și Informatică de Gestiune, Director Departamentul de Contabilitate și Audit. Începând cu 2010, este conducător de doctorate la facultatea amintită.

Inspectoratele școlare vor trimite și o copie a ultimului stat de funcții al inspectoratului școlar, aprobat de Ministerul Educației, însoțit, după caz, de copii ale adreselor Ministerului Educației privind aprobarea unor modificări ulterioare survenite în statul de funcții.

„Adresa de înaintare a statului de funcții va cuprinde informații detaliate referitoare la:

a) demersurile întreprinse pentru respectarea tuturor prevederilor Legii 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung care vizează și instituțiile şi autoritățile publice, inclusiv se va demonstra respectarea procentului de 12% a numărului total de funcții de conducere, raportat la numărul total de posturi aprobate la nivelul inspectoratului școlar, conform prevederilor art. XXIII din legea menționată;

b) structura serviciilor care au funcționat/ funcționează în inspectoratul școlar înainte și după aplicarea prevederilor Legii 296/2023”, se arată în documentul obținut de Edupedu.ro.

Informații de context – Mihai Păunică

În noiembrie 2023, unele sindicate din Educație au semnalat că directorul economic din Ministerul Educației, Mihai Păunică, ar fi solicitat inspectorilor școlari să nu plătească indemnizația de hrană pentru angajații care depășesc 8000 lei în baza mai multor contracte de muncă, potrivit unei informări consultate de Edupedu.ro.

„Vineri, la videoconferința Ministerului Educație cu inspectorii școlari generali, domnul Mihai Păunică, directorul general de la direcția buget finanțe, a solicitat inspectorilor generali să nu plătească indemnizația de hrană și angajaților care depășesc 8000 lei net în baza mai multor contracte de muncă (norma de bază și plata cu ora)”, se arată în informarea SIP Hunedoara.

Amintim că, în martie 2023, Mihai Păunică, director general în Ministerul Educației, a contrazis ministerul în privința sumelor forfetare pe care trebuie să le primească elevii navetiști. Potrivit unui document obținut de Edupedu.ro, directorul Direcției economice din Ministerul Educației a dat de înțeles școlilor că transportul este decontat doar pentru elevii care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu.

Acest lucru s-a întâmplat în situația în care, pe 13 februarie, Ministerul Educației a transmis pentru Edupedu.ro că școlile trebuie să asigure suma forfetară pentru toți elevii navetiști, nu doar pentru cei care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu.

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
„Reforma” Deca în Ministerul Educației: A tăiat peste 100 de posturi și are cu 12 mai multe decât înainte
Unele sindicate din Educație semnalează că directorul economic din Ministerul Educației, Mihai Păunică, ar fi solicitat inspectorilor școlari să nu plătească indemnizația de hrană pentru angajații cu salarii cumulate mai mari de 8.000 de lei / După acest anunț, Ministerul Educației a decis să nu fie schimbat modul de plată al acestor salarii
DOCUMENT Directorul economic din Ministerul Educației, Mihai Păunică, contrazice instituția în care lucrează și transmite școlilor informații eronate care blochează acordarea banilor pentru elevii navetiști

2 comments
  1. Care e justiificarea acestei știri? Care sa fie șef și care nu? E o bazaconie. Eu personal i-aș lăsa pe cei din contabilitate să vadă ei cum e cu salarizarea și după ce fac treaba sa fie ei șefi și subordonați tot lor. Da nu au cei din contabilitate șefi mai sus și sunt subordonați lor? ce probleme au unii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Șeful CNCD la RFI: Un tratament diferențiat vaccinat/nevaccinat nu e din start discriminatoriu. Anumite decizii avute în vedere de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care vizează studenții, pot crea discriminări

Eventualele măsuri privind accesul persoanelor în restaurante sau teatre doar dacă sunt vaccinate ar trebui supuse mai întâi dezbaterii publice, a spus la RFI președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării…
Vezi articolul