Persoanele care au calitatea de inculpat nu vor putea avea calitatra de membru al unui organism consultativ al Ministerului Cercetării (MCID), potrivit unui ordin al ministrului de resort, Sebastian Burduja, anunță instituția într-un comunicat de presă. Ordinul stabilește condițiile de etică ale membrilor organismelor consultative ale MCID și a fost adoptat în condițiile în care G4Media.ro as scris, luni, despre cazul chirurgului Irinel Popescu, trimis în judecată de DNA în două dosare de corupție, care a fost numit de ministrul Sebastian Burduja în cel mai înalt for al cercetării.
Ordinul anunțat oficial, marți, de minister a fost semnalat luni seară de G4Media.ro.
Ministerul anunță că “nu pot avea calitatea de membru al unui organism consultativ al MCID următoarele categorii de persoane: au calitatea de inculpat, au o condamnare penală definitivă pentru care nu a intervenit reabilitarea de drept sau judecătorească, sau au fost sancționate pentru abateri de la bună conduită în cercetarea științifică, demnitarii, membrii în organele de conducere ale unui partid politic, membrii în alt organism consultativ al MCID, lucrători ai Securității sau colaboratori ai acesteia, constatat prin hotărâre judecătorească definitivă”.
Acestea sunt prezentate drept regula generală privind criteriile și condițiile de eligibilitate pentru toate organismele consultative ale MCID. Potrivit comunicatului, “persoanele care la data intrării în vigoare a acestuia au calitatea de membri în organismele consultative ale MCID au obligația să depună, în termen de 30 de zile, o declarație pe proprie răspundere privind îndeplinirea condițiilor de eligibilitate. În caz contrar, le va înceta de drept calitatea de membru. De asemenea, candidații pentru locurile disponibile în organismele consultative ale MCID au obligația depunerii declarației pe propria răspundere, anterior numirii în funcție, în caz contrar aceștia fiind declarați neeligibili.”
G4Media.ro a scris, luni, că ministrul Cercetării Sebastian Burduja l-a numit pe chirurgul Irinel Popescu în componența Consiliului Național al Cercetării Științifice, cel mai înalt organism național din domeniu, potrivit unui ordin din octombrie 2022, înnoit în februarie 2023. Irinel Popescu fusese trimis în judecată de DNA în 8 decembrie 2021 pentru comiterea infracțiunii de dare de mită.
- Contactat de G4Media, ministrul Sebastian Burduja a declarat că ”pentru această poziție se organizează concurs, iar Irinel Popescu a fost singurul candidat la specializarea medicină. A dat declarație pe proprie răspundere că nu a avut abateri în cercetarea științifică și că nu a fost condamnat penal și a fost considerat eligibil. Nu am știut de această situație. Dacă aveam cea mai mică informație, căutam o soluție legală. Dacă nu demisionează, voi căuta o cale legală de revocare”.
Citește și:
EXCLUSIV G4Media.ro: Chirurgul Irinel Popescu, trimis în judecată de DNA în două dosare de corupție, a fost numit de ministrul Sebastian Burduja în cel mai înalt for al cercetării / Burduja: Nu am știut situația lui, voi căuta o soluție pentru a-l revoca dacă nu demisionează
Foto: © Gajus | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.