Pentru prima dată vor fi colectate date și despre cadre didactice „persoane non-binare” care au competențe digitale, potrivit ghidului de formare a profesorilor în pedagogie digitală, pus în consultare de Ministerul Educației

41.822 de vizualizări
Foto: © Fizkes | Dreamstime.com
Datele despre cadrele didactice care vor avea competențe digitale la finalul formărilor din apelul „Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar”, lansat de Ministerul Educației în dezbatere, vor fi colectate pe mai mulți indicatori, conform prevederilor PNRR. Unul dintre acești indicatori prevede colectarea datelor despre formarea competențelor digitale după gen și vârstă.

Ghidul explică ce înseamnă „gen” – „bărbați, femei, persoane non-binare. O serie de state membre au dispoziții legale sau practici care recunosc că este posibil ca anumite persoane să nu se încadreze în niciuna dintre cele două categorii sau să nu dorească să fie asociate cu una dintre ele. Pentru aceste state membre, persoanele respective trebuie să fie înregistrate ca fiind „non-binare””.

Regulamentul privind Mecanismul de redresare și reziliență al Comisiei Europene, prevede că formarea în domeniul competențelor digitale trebuie înțeleasă în sensul domeniului de intervenție 108 (Sprijin pentru dezvoltarea de competențe digitale), care prevede: „Este vorba de competențe digitale la toate nivelurile și sunt incluse: programe de învățământ foarte specializate pentru formarea specialiștilor în domeniul digital (și anume programe axate pe tehnologie), formarea cadrelor didactice, dezvoltarea conținutului digital în scopuri educaționale și capacități organizaționale relevante. Sunt incluse și măsuri și programe care vizează îmbunătățirea competențelor digitale de bază”, conform draftului de ghid al solicitantului lansat de Ministerul Educației.

În România nu există date despre numărul persoanelor non-binare, cu atât mai puțin despre câți profesori sunt în acest gen. În 2021, la Recensământul populației nu a existat posibilitatea în chestionarele de recenzare să fie bifată o a treia opțiune în privința genului, potrivit Institutului Național de Statistică.

Reamintim, formarea a 100.000 de profesori în pedagogie digitală, prin PNRR ar trebui făcută până în septembrie 2025, conform unui apel lansat în consultare publică recent. Cel puțin jumătate dintre ei ar trebui să facă resurse educaționale care vor fi publicate pe o platformă. Formarea presupune 85 de ore de curs/practică.

Foto: © Fizkes | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


13 comments
  1. Deci , înainte de a lua pe nemestecate si impune niște directive politice ar fi cazul ca aceste organisme politice să ne detalieze ce este aia persoana ,, non-binară” sau mai bine zis ,,persoana binară” , ca nu am nici o idee și cei care au au impresia după cum le sună , dar s-ar putea să fie cu totul altceva. De exemplu pentru mine persoana binara este o persoana cu defect genetic care poseda ambele seturi de organe sexuale, ceea ce ar putea exista, dar eu personal nu am întâlnit niciodată. Dar pana la urma ce importanta are sexualitatea cu competentele digitale? Se vede ca sexualitate devine criteriu de discriminare, asta clar.

  2. când au introdus ideea asta a fost pt persoanele cu ambele aspecte de gen dpdv fizic. Din păcate, ideea a fost violata în fel și chip de unii bolnavi la cap.
    Cu cât ne îndepărtăm mai mult de firesc, de tradiții, rădăcini, cu atât mai ușor suntem de mânat (precum turma de oi).
    Până acum nu v-au deranjat formularele de înscriere a copiilor, de unde au dispărut “mama” și “tata”?

  3. Nu-i posibil ca-n sec XXI sa nu stim ,,cati dintre noi sunt non-binari”. Acum, daca n-ar fi foarte serioasa treaba, s-ar putea pune intrebarea daca ,,fătălăii și amețitele” ar avea toate elementele necesare pentru a se considera ,,non-binari” … Un amic imi zicea pe subiect ca ar putea ca ,,cei interesati” sa dea o crestere de 30% la leafa ca ,,spor de curaj” si sigur, sigur cifrele o sa inceapa sa apara.

  4. Terminati cu prostiile odata! Aruncati la gunoi mizeriile globaliste. Dumnezeu NU nu a creat decat barbat si femeie… restul sunt primate duse cu capul.

    1. Aveți idee ce înseamnă a fi binar?
      Aveți idee ce înseamnă să fii “dus cu capul”.
      Nu au nicio legătură.
      Dacă nu sunteți în temă, nu aveți dreptul să vă dați cu părerea.
      Ceea ce nu cunoaștem, nu înseamnă că nu există.
      Tot ceea ce există este normal.

      Tot ceea ce există are aceeași origine, același creator.
      Este mai ușor să jignești decât să încerci să înțelegi.

      Cum să avem pretenții de la copii să înțeleagă ce este bullyingul, dacă au asemenea exemple în jur?

      Și oricum, nu despre asta era vorba în articol…
      Doar un om frustrat, deranjat de ceea ce fac alții în paricular poate să aibă asemenea păreri.

      Sunt mama unui băiat non-binar, olimpic, a terminat facultatea în altă țară, are un job excepțional, este foarte apreciat și acceptat acolo unde alții s-au “trezit” înaintea noastră.

      Contează ce sex ai atâta timp cât îți faci treaba cum trebuie și nu deranjezi pe nimeni cu nimic? Cine spune cât de “bărbat” sau cât de “femeie” ești? După ce criterii?
      Nu ceea ce ai pe sub haine te definește.

      Nu mai judecați, aveți grijă să fiți dvs cel mai bun și cel mai fără de păcat.
      Măcar încercați…

  5. Pina și pe Nepotica mea care trebuia sa i se acorde TICHETUL EDUCATIONALE ce sa dat în Toată Școala ei Nu. Ea este Orfana ca statut Legal dar noi o creștem de la 4 zile și prin Tribunal am luat Toate drepturile cu TUTELA. Nu avem casa noastră, Averi nu avem, stam și îngrijim o casa batrineasca cu Buletine Provizoriu, Oare se poate Bucura și la un Copil? Ca a beneficiat de 3 ori pe vechiul Card? Soția are 61,7 Ani, Eu 63,7 Ani

    1. Sunteți niște schizofrenici cu teoriile voastre “non-binare” și am toată DESconsiderația pentru voi. Sunt PROFESOR FEMEIE și fac ceva pe interesul vostru pentru toate prostiile sub-culturale.

      1. Așa ar trebui să răspundă toți profesorii când vor fi chestionați de inspectoratele școlare! Felicitări! Doamne ajută!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Inteligența Artificială. Parlamentul European cere ca roboții de chat folosiți de companii să fie dublați de angajați: “Oamenii trebuie să poarte întotdeauna răspunderea finală”

Membrii Parlamentului European au votat miercuri o rezoluție care cere reguli mai stricte în privința protecției consumatorilor și a supravegherii deciziilor luate de sistemele de inteligență artificială, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul

Irina Neda, fostă directoare de școală, schimbată „din pix” de inspectorat: Îmi doresc să se organizeze concursurile înainte de expirarea mandatelor, să fie organizate de comunitatea locală și să se dea și un test de limba română

Concursurile pentru funcțiile de director să fie organizate înainte de expirarea mandatelor, spune o fostă directoare de școală, Irina Neda, schimbată din funcție „fără nicio explicație”, pe 9 ianuarie 2021,…
Vezi articolul

După Academia Română, și Comitetul Istoricilor Români, condus tot de Ioan Aurel Pop, cere Ministerului Educației două ore de istorie în gimnaziu și trei ore pentru liceeni, indiferent de profil / Pop dă exemplul Ungariei

Comitetul Naţional al Istoricilor Români solicită Ministerului Educaţiei ca în învăţământul gimnazial numărul de ore de Istorie din trunchiul comun, obligatoriu, să fie de cel puţin 2 pe săptămână, iar…
Vezi articolul

O nouă sesiune de admitere în 2024 la școlile de Poliție. Ministerul de Interne scoate la concurs 2.880 de locuri pentru agenți. Cererile de înscriere se trimit exclusiv în format electronic până pe 6 octombrie / Model de cerere de înscriere

Peste 2.800 de posturi au fost scoase la concurs în şcolile postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI), potrivit site-ului oficial. Cererile de înscriere completate se trimit exclusiv în format electronic…
Vezi articolul