Pentru prima dată, în București, în ultimii 10 ani, mai mulți elevi optează pentru profilul pedagogic de la Colegiul „Elena Cuza” decât pentru arte la Liceul „Tonitza” / Un posibil efect major al grevei profesorilor, care a dus la creșterea semnificativă a salariilor și la vizibilitatea profesiei – analiză

Foto: colaj Edupedu.ro/Inquam Photos / Simion Sebastian Tataru

În mod surprinzător, Colegiul Național Elena Cuza, liceu pedagogic prin excelență, este în acest an școlar primul în preferințele elevilor de clasa a VIII-a din București, care aleg filiera vocațională, potrivit studiului CMBRAE privind opțiunile școlare și profesionale ale acestora. Este primul an din ultimii 10, pentru care am găsit date comparabile, când acest profil vocațional pedagogic întrece ca număr de opțiuni Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” în rapoartele Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională.

În fiecare an CMBRAE aplică un chestionat pe o mare parte din cohorta de elevi de clasa a VIII-a, pentru a determina orientarea școlară a acestora și intențiile pe care le au în privința parcursului lor viitor. Pe scurt, îi întreabă spre ce licee merg, cu cine s-au consultat pentru decizia luată, dacă sunt sau nu hotărâți. Studiul se realizează de regulă în primele două-trei luni din anul școlar – iar rezultatele sunt publicate la finalul cursurilor. Pentru studiul de față, perioada de culegere a datelor din teren a fost octombrie-noiembrie 2023 pe 76,58% dintre elevii de clasa a VIII-a din Capitală: din 16.235 elevi înscrişi în clasele a VIII-a la nivelul reţelei şcolare din municipiul Bucureşti, au fost introduşi in platforma în scopul testării un număr de 12.433 elevi.

În context, în perioada 22 mai – 12 iunie 2023 a fost grevă generală în sistemul de educație, iar peste 100 de mii de cadre didactice au participat la proteste. Au fost trei mitinguri de amploare în Capitală, unul dintre ele depășind 20.000 de participanți, potrivit estimărilor de la acel moment. Rezultatul celor trei săptămâni de grevă a înseamnat cea mai mare creștere salarială obținută de vreun sector de activitate public, în România, în ultimii 30 de ani, în urma vreunui protest de muncă. Salariul debutantului, chiar dacă nu a fost crescut la nivelul promis de politicieni și guvernanți, a avut o creștere de la 2.300 de lei pe lună net, cât era în mai 2023, la 3.700 de lei pe lună net în iunie 2024, doar ca efect al grevei, fără nicio politică publică care să ducă la acest nivel. Prin grevă, profesorii au fost văzuți, remarcați, susținuți de majoritatea populației și vizibilitatea revendicărilor lor, problemelor pe care le aveau și pentru care cereau rezolvare autorităților au fost reflectate în toate dezbaterile de la momentul respectiv, fie ele pe rețelele de socializare sau în mass-media.

În octombrie-noiembrie 2023, la 4 luni de la momentul grevei, elevii din București care vor să urmeze o filieră vocațională au spus că aleg un profi pedagogic, nu unul de arte, așa cum se întâmpla în toți anii trecuți analizați.

Astfel, la filiera vocațională, Colegiul Național „Elena Cuza” atrage cele mai multe opțiuni, concluzionează raportul – 243, la mare distanță de Liceul de Arte „Nicolae Tonitza”, cu 169 de opțiuni.

Dintre cei peste 12.433 elevi care au participat la studiu și au răspuns chestionarelor aplicate în școli, 7,75 % aleg o filieră vocațională.

În capturile de mai jos, se poate vedea cum opțiunile majorității elevilor care alegeau filiera vocațională erau clar pentru Liceul de Arte.

Opțiunile elevilor în 2013 – raport CMBRAE

Opțiunile elevilor în 2016 – raport CMBRAE

Opțiunile elevilor în 2018 – raport CMBRAE

Opțiunile elevilor în 2020 – raport CMBRAE

Opțiunile elevilor în 2021 – raport CMBRAE

Opțiunile elevilor în 2023 – raport CMBRAE

Citește și:
Mircea Miclea: Aș merge pe 1.000 de euro pentru un salariu de debutant. Atunci am putea să învingem inerția socială care te face să nu intri în sistemul de educație. Problema este alocarea de resurse pentru educație în general, nu numai pentru salarizare
Aproape 7.000 de profesori necalificați, în școlile din România, susține un lider sindical. Purcaru, FSLI: Avem nevoie de tineri performanți, iar în ultimii ani au venit foarte puțini. În primii 5 ani peste 50% din nou-veniți au părăsit sistemul de educație

Foto: © Yanlev | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version