Procedura pentru abaterile disciplinare ale profesorilor și directorilor de școli este cea reglementată Legea educației naționale nr. 1/2011, deoarece încă nu a fost înființată Comisia Națională pentru inspecție Școlară din cadrul ARACIIP. Amintim că ARACIP (Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar – n. red.) funcționează ilegal, deoarece legea sa de înființare a fost abrogată când a intrat în vigoare Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.
- Precizăm că Legea Educației Naționale 1/2011 este abrogată în integralitate.
Înființarea ARACIIP, după cum prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, este amânată până la începutul anului școlar 2025-2026, potrivit Ordonanței de urgență nr. 115 din 14 decembrie 2023. Concret, articolul 117, prin care se înființează Agenția Română pentru Asigurarea Calității și Inspecție în Învățământul Preuniversitar, este prorogat.
Comisia Națională de Inspecție Școlară încă nu este constituită, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației către inspectoratele școlare. În adresa instituției se arată că „eventualele litigii vor fi rezolvate la nivelul inspectoratului școlar”.
„Până la înființarea Comisiei Naţionale pentru Inspecție Şcolară din cadrul ARACIIP, procedura aplicabilă pentru cercetarea abaterilor disciplinare și sancționarea personalului didactic de predare, de conducere și a celui de îndrumare şi control din învăţământul preuniversitar este cea reglementată de dispozițiile Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, colegiile de disciplină, constituite în baza prevederilor Regulamentului privind organizarea, funcționarea şi atribuţiile Colegiului Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului și Sportului și ale colegiilor de disciplină de pe lângă inspectoratele şcolare judetene, aprobat prin OMECTS nr. 3866/2012, având competența soluţionării contestației adresate de persoana sancţionată”, se arată în adresa Ministerului Educației.
Conform ordinului nr. 3.866 din 2 mai 2012, Colegiul Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului şi colegiile de disciplină de pe lângă inspectoratele şcolare sunt organe administrativ-jurisdicţionale. Iată ce prevede ordinul:
Articolul 9 – „(1) Ca organe administrativ-jurisdicţionale, Colegiul Central de Disciplină al Ministerului Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului şi colegiile de disciplină de pe lângă inspectoratele şcolare judeţene soluţionează contestaţia adresată de persoana sancţionată în temeiul Legii nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Colegiul de disciplină, prin hotărâre motivată, pe baza probelor administrate şi a susţinerilor părţilor orale sau în scris, poate dispune următoarele:
- a)admiterea contestaţiei;
- b)respingerea contestaţiei.
(3) Prin hotărârea pronunţată colegiul de disciplină poate menţine sancţiunea aplicată, o poate diminua sau înlocui cu altă sancţiune mai uşoară sau o poate anula în totalitate.
(4) Dacă prin hotărâre se admite contestaţia şi se dispune reintegrarea în funcţie a contestatarului, colegiul de disciplină se pronunţă şi asupra drepturilor salariale cuvenite retroactiv.”
Iată ce prevede articolul 117 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, articol amânat până în anul școlar 2025-2026:
Art. 117 – „(5) La nivelul ARACIIP funcționează Comisia Națională pentru Inspecție Școlară, denumită în continuare CNIS, cu prerogative de verificare a respectării normelor de etică și deontologie de către personalul didactic de predare și personalul de conducere, de îndrumare și control de la nivelul sistemului național de învățământ. CNIS funcționează în conformitate cu o metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației.
(6) Din CNIS face parte personalul didactic de predare cu probitate morală și profesională, care are experiență în inspecție școlară sau management educațional de cel puțin 5 ani. Membrii CNIS sunt numiți prin ordin al ministrului educației pe un mandat de 4 ani, în urma unui concurs organizat de către ARACIIP, pe baza metodologiei care se aprobă prin ordin al ministrului educației în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(7) În exercitarea mandatului, membrii CNIS au obligația să se abțină de la luarea oricărei decizii afectate de interesul personal. Prin interes personal se înțelege orice situație în care aceștia trebuie să se pronunțe asupra unei contestații/sesizări care privește un cadru didactic angajat al unității de învățământ în care aceștia își desfășoară activitatea, soțul/soția sau o persoană care are calitatea de rudă de până la gradul III sau afin.
(8) ARACIIP dispune de un aparat administrativ propriu, format din Direcția generală de inspecție școlară, Direcția generală de asigurare a calității și departamente/servicii/ birouri/compartimente, iar, la nivel de județ, își exercită atribuțiile prin birourile județene/Biroul Municipiului București.”
Viitoarea ARACIIP va prelua inspecțiile actualelor inspectorate școlare
Amintim că desființarea inspectoratelor școlare și transformarea lor în direcții județene pentru învățământ preuniversitar (DJIP) – care lasă viitoarei ARACIP (ARACIIP) componenta de inspecție școlară, conform legii educației 198/2023 în vigoare de peste 4 luni – este amânată până la începutul anului școlar 2025-2026.
Edupedu.ro a scris pe 13 decembrie că ministra Educației, Ligia Deca, recunoaște că a oprit reforma instituțiilor din Învățământ – inspectoratele școlare, ARACIP, casele corpului didactic (CCD). Întrebată de Edupedu.ro cum poate face reformă cu instituții nereformate, Deca a spus că „se pot face foarte multe lucruri cu profesioniștii care sunt deja în sistem“.
Pe 24 noiembrie 2023 scriam că desființarea inspectoratelor școlare ar fi amânată până la 1 ianuarie 2025 „cel puțin”, conform surselor Edupedu.ro. De la acel moment, nici Ligia Deca, nici Ministerul Educației și nici altcineva din Guvern nu a anunțat oficial că reformele prevăzute în legi se amână.
Inspectoratele școlare, adică viitoarele direcții județene de învățământ preuniversitar, rămân fără inspecții școlare în atribuții, potrivit proiectului de Regulament-cadru de organizare şi funcţionare a direcţiilor judeţene de învăţământ preuniversitar/Direcţiei Municipiului Bucureşti, document obținut de Edupedu.ro.
Cu alte cuvinte, inspecția școlară generală, cea tematică și inspecția de specialitate trec la ARACIIP (Agenția Română pentru Asigurarea Calității și Inspecție în Învățământul Preuniversitar – n.red), nu mai rămân la inspectoratele școlare. În acest caz, nu este clar cine va plăti aceste inspecții, în condițiile în care ARACIIP este finanțată de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, precum și din venituri proprii, conform legii – detalii aici.
Foto: © Monika Wisniewska | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.