Medicul pediatru Mihai Craiu a declarat, luni, după ce s-a vaccinat anti-COVID, că școlile vor trebui deschise cândva, iar întrebarea este ce trebuie făcut pentru a le deschide în siguranță. Medicul a menționat între efectele negative ale închiderii școlilor creșterea numărului adolescenților cu tentative de suicid.
Medicul a explicat că, deocamdată, copiii sub 16 ani nu pot beneficia de vaccin, însă există studii clinice ale Pfizer și Moderna care au înrolat deja copii, iar rezultatele vor veni la sfârțitul trimestrului I al acestui an.
De aceea, în acest moment e important ca părinții să se vaccineze și, la momentul deschiderii școlilor, și profesorii să fie imunizați.
„Principalul pericol pentru copii sunt părinții și dascălii care îi pot infecta, deci trebuie avute în vedere aceste categorii”, a subliniat Mihai Craiu.
Citiți mai mult pe G4media.ro
FOTO: Mihai Craiu/SVC