Pedepse mai „aspre” pentru profesori, în ceea ce privește gestionarea actelor de violență, spune secretarul de stat Florian Lixandru: Se merge până la desfacerea contractului individual de muncă

1.910 vizualizări
Foto: 72928354 © Frizzantine | Dreamstime.com
Secretarul de stat Florian Lixandru a anunțat că, în privința gestionării faptelor de violență în școli, sunt „acte normative care vor viza personalul didactic și angajații din unitățile de învățământ care vor răspunde, poate, prin pedepse mai aspre”, „dacă se vor dovedi a fi vinovați în astfel de situații”. Declarațiile secretarului de stat în Ministerul Educației au fost făcute la DC News.

Acesta a spus că se poate ajunge până la desfacerea contractului de muncă: „Se merge până la desfacerea contractului individual de muncă și excluderea acestora din sistemul de educație”.

„În această perioadă, Ministerul Educației lucrează la legislația secundară în ceea ce privește aplicarea noii Legi a învățământului preuniversitar. Unul dintre actele normative care urmează a fi elaborat și aprobat este noul regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ, în baza noii Legi a învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Acest regulament și statutul elevului vor conține măsuri mai stricte, în ceea ce privește asigurarea disciplinei în mediul educațional, în ceea ce privește elevii, dar sunt și acte normative care vor viza personalul didactic și angajații din unitățile de învățământ care vor răspunde, poate, prin pedepse mai aspre în ceea ce privește gestionarea actelor de violență, dacă se vor dovedi a fi vinovați în astfel de situații, inclusiv excluderea din învățământ. Se merge până la desfacerea contractului individual de muncă și excluderea acestora din sistemul de educație. (…)”, a menționat Florian Lixandru.

Ce prevede Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023

Articolul 210 – „(1) Sancțiunile disciplinare care se pot aplica personalului didactic de predare, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

a) avertisment scris;

b) reducerea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizația de conducere, de îndrumare și control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;

c) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru obținerea gradației de merit, pentru ocuparea unei funcții de conducere, de îndrumare și de control ori a unei funcții didactice superioare;

d) suspendarea, pe o perioadă de până la 3 ani, a dreptului de a face parte din comisiile de organizare și desfășurare a examenelor naționale;

e) desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

(2) Pentru abaterile disciplinare prevăzute la art. 209 alin. (2) lit. a) și b) se pot aplica cumulat sancțiunile disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. b)-d) sau cea prevăzută la alin. (1) lit. e). Pentru celelalte abateri se poate aplica sancțiunea prevăzută la alin. (1) lit. e) ori una sau mai multe cumulate dintre sancțiunile prevăzute la alin. (1).

(3) În funcție de gravitatea abaterii disciplinare, la aplicarea sancțiunilor prevăzute la lit. b)-e) se dispune și măsura retragerii decorațiilor, ordinelor, medaliilor, titlurilor primite de cadrul didactic în conformitate cu prevederile art. 218.”

Iată ce prevede articolul 209 din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023

Foto: Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 – captură legislatie.just

Profesorii sancționați cu desfacerea contractului de muncă nu mai pot ocupa posturi didactice pentru o perioadă de 7 ani școlari, conform legii:

Art. 215 – „(2) Cadrele didactice sancționate cu desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă nu pot ocupa posturi didactice/catedre în învățământul preuniversitar de stat pentru o perioadă de 7 ani școlari.”

Foto: 72928354 © Frizzantine | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Ligia Deca: Corpul de control a finalizat verificările la Școala Nicolae Titulescu din București. Raportul e în elaborare, când vom avea concluziile le vom face publice
Măsuri disciplinare mai „stricte” în școli, incluse în noul Statut al elevului și în noul ROFUIP, anunță secretarul de stat Florian Lixandru / Noile regulamente ar trebui să fie gata până pe 2 mai, potrivit Ministerului Educației
Sancțiunile ce pot fi aplicate elevilor, potrivit Legii învățământului preuniversitar: de la observația individuală și până la exmatriculare. Toate sancțiunile se comunică individual, în scris, atât elevilor, cât și părinților

11 comments
  1. Nenea Lixandru, ai 2 vorbe la un loc? Ba sa fie sancționati, ba sa vina tinerii in invatamant ca au salarii ofertante. Hotărăște-te si mata. Ca prea iese in evidență ca primesti ordine.
    Dai cu subsemnatul la orice foicica ti se pune in față? Fii bărbat, Zoe! E prea mare caciula!

  2. după ce îl bate elevul, îi desfacem contractul de muncă profesorului…că nu știe să se bată cu artă…

    1. Mai în glumă, mai în serios, când au venit mult-lăudatele carduri cu tichete vocaționale sau cum se cheamă, am cerut să fie organizat un curs de auto-apărare mai subtil (care să nu cauzeze răni grave eventualului agresor, dar să mă lase să scap dintr-o situație problematică).

      Acum nu mai e de glumă… a mai rămas doar foarte în serios.

  3. Mă idioților,voi tot pe profesori îi sancționați?
    Ce pot ei face dacă tot voi jegoșilor ordinari le-ați luat toate părghîle de a controla și pedepsi un elev?
    Profesorii sunt polițiști,procurori .????…sper să nu vă mai voteze nici naiba la alegeri ,gloabe ordinare care sunteți…!!!!!!

    1. Indivizii au depasit stadiul in care i-ai putea banui de retard mintal. E pura rea vointa, poate si probabil la ordin.
      NIMENI nu poate fi atat de prost incat sa afirme asa ceva, iar asta cica e secretar de stat.
      Doamne fereste!

  4. băiatul ‘ maichii , eu zic sa te lași de educație și să te apuci de primărie , ceva p’ acolo , pe la hârtii…
    las loc sa ți zică alții mai deștepți câți lei faci..

    1. Ar pleca el la Primăria Sector 1, că acolo este mult de furat, știe de la tov. Tudorache, dar nu are șanse să câștige în fața actualului primar.

      1. o avea mai multa ” educație” actualul primar și de aia n are șanse ?!?
        vb aia , Dumnezeu nu bate cu paru’ .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Cei cu medii sub 5, școli profesionale

Cum este posibil ca tot ceea ce a fost mai murdar în universități și școli (plagiat, politizare, impostură) să devină acum “standard” de sistem – rectorul SNSPA, Remus Pricopie / 14 întrebări despre legile educației puse în consultare publică

Rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), Remus Pricopie, critică într-o postare pe Facebook proiectele de legi ale Educației lansate în consultare publică de Ministerul Educației până pe…
Vezi articolul