Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM: Am propus o soluţie exagerată – suspendarea temporară a platformei TikTok. Opinia exprimată a fost una strict personală / ANCOM nu poate şi nu va suspenda TikTok

Foto: Pixabay.com

Pavel Popescu, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), a revenit, joi, asupra ideii de a solicita suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României. „Mânat de dorinţa sinceră de a pune umărul la rezolvarea acestei situaţii delicate în care ne aflăm astăzi, aseară am propus o soluţie exagerată: suspendarea temporară a platformei TikTok”, a arătat Popescu, subliniind că opinia a fost una personală. El a subliniat că libertatea de exprimare „nu poate fi îngrădită niciodată, nici măcar în cele mai delicate situaţii prin care trece o ţară”. „ANCOM nu poate şi nu va suspenda TikTok”, a precizat el, transmite News.ro, preluat de G4Media.ro.

„Vreau să fac simplu, o clarificare: mânat de dorinţa sinceră de a pune umărul la rezolvarea acestei situaţii delicate în care ne aflăm astăzi, aseară am propus o soluţie exagerată: suspendarea temporară a platformei TikTok. Opina exprimată a fost una strict personală. Libertatea de exprimare nu poate fi îngrădită niciodată, nici măcar în cele mai delicate situaţii prin care trece o ţară”, a admis, joi, Pavel Popescu, într-o postare pe Facebook.

El a adăugat că va continua să semnaleze problemele grave indentificate în modul de funcţionare a platformelor social media, căutând soluţii.

Citește mai mult pe G4Media.ro.
Citește și:
Platforma TikTok să fie suspendată în România, cere vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu, după ce au apărut suspiciuni că ar fi favorizat propagarea mesajelor candidatului pro-rus Călin Georgescu la Președinție / Ministrul Digitalizării: În campania electorală am trimis 200 de raportări la TikTok
Exit mobile version