Patru mari universități au încheiat un acord pentru creșterea numărului de locuri de asistenți sociali: cel puțin 500 de locuri vor fi disponibile la nivel național. 70% dintre angajații din sistemul de asistență socială nu au studii în domeniu

2.481 de vizualizări
Școala de profesori - Universitatea din Bucuresti / Foto: unibuc.ro
Universitatea din București / Foto: unibuc.ro
Patru mari universități au semnat un acord pentru creșterea numărului de asistenți sociali, cu precădere în zonele rurale, precum și pentru a face mai ușor accesul asistenților sociali deja activi în învățământul superior. Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași și Universitatea de Vest din Timișoara sunt cele patru instituții de învățământ superior semnatare ale acordului, alături de Colegiul Național al Asistenților Sociali și de UNICEF în România.

Prin protocolul semnat vineri, începând cu acest an vor fi introduse etapizat programe pentru consolidarea forței de muncă din domeniul serviciilor sociale, la nivel local. Unul dintre programele care demarează anul acesta îl reprezintă deschiderea a cel puțin 500 locuri pentru învățământul la distanță, în cele 4 universități.

Un alt obiectiv al acordului se referă la colaborarea pentru dezvoltarea competențelor și a capacităților pentru cercetare, pregătire și supervizare pentru profesiile forței de muncă din serviciile sociale, incluzând promovarea Codului privind practica asistentului social.

Numărul total necesar de asistenți sociali licențiați este estimat la 11.100. În prezent, sunt înregistrați 10.235 asistenți sociali, iar 70% dintre ei nu au studii în domeniu, anunță UNICEF România și Colegiul Național al Asistenților Sociali (CNASR). Cele două organizații precizează că, pe lângă deficitul de angajați, sistemul de asistență socială se confruntă cu disparități semnificative între numărul de angajați din mediul rural și cel urban: concret, sunt 1,27 de angajați pe localitate în rural față de 5,75 în urban.

Acordul vizează dezvoltarea unui cadru de politică publică pentru susținerea majorării numărului de asistenți sociali, împreună cu facilitarea accesului la învățământul superior pentru persoanele având atribuții de asistență socială deja active în domeniu.

Principalul obiectiv al celor patru universități semnatare este ca, până în 2030, furnizarea serviciilor sociale complexe să fie realizată numai de către asistenți sociali, așa cum sunt definiți în Legea 466/2004, pentru asigurarea calității corespunzătoare a acestor servicii.

  • În România, există un deficit de angajați în sistemul de asistență socială și disparități semnificative între numărul de angajați din mediul rural și cel urban (1,27 de angajați pe localitate în rural față de 5,75 în urban).
  • Aproximativ 70% dintre angajații din sistemul de asistență socială nu au studii în domeniu.
  • Din cele 3.187 de unități administrativ-teritoriale (UAT) din România, 2.060 (64,6%) nu au nici un furnizor de servicii sociale acreditat, iar 2.302 de UAT-uri (72,2%) nu au nici un serviciu social licențiat.
  • Pentru a acoperi nevoile grupurilor vulnerabile la nivel național, ar fi necesar un număr de 8.430 servicii sociale, iar pentru acoperirea cu personal calificat a acestor servicii, ar fi nevoie de 22.644 de specialiști. Numărul total necesar de asistenți sociali licențiați este estimat la 11.100. În cadrul CNASR sunt înregistrați în prezent 10.235 asistenți sociali.

Îi felicit pe semnatarii acordului și vă mulțumesc, în numele a milioane de beneficiari ai creșterii calității serviciilor sociale ca urmare a încheierii acestui parteneriat. Cei care furnizează serviciile sociale sunt profesioniștii pe care dumneavoastră îi pregătiți în universități. Pe lângă cunoștințele teoretice, pe lângă toate informațiile pe care dumneavoastră le transmiteți, încercați să le transmiteți valorile care trebuie să-i însoțească, pentru că un om care lucrează în asistență socială trebuie să aibă vocație pentru aceasta, să înțeleagă că el este cel care, în primul rând, trebuie să dea dovadă de empatie, de omenie, de bunătate față de persoanele cu care lucrează”, a declarat Florica Cherecheș, Președinte al Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.

Experiența ultimilor ani ne arată că, la nivel local, se constată o mare lipsă a asistenților sociali. Deși prevederile legislative există, constatăm, în practică, că ele nu se aplică, că nu sunt angajați, la nivelul serviciilor publice de asistență socială, asistenți sociali, cu precădere în mediul rural. De cele mai multe ori, asistența socială este realizată la nivel local de persoane care nu au trecut nici măcar printr-un curs de perfecționare sau specializare, nemaivorbind de curs de calificare. Salutăm această inițiativă de a identifica și implementa soluții pentru creșterea numărului de profesioniști din domeniul asistenței sociale”, a afirmat Péter János Makkai, Secretar de stat, Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Ne dorim ca împreună, până în 2030, să clădim un sistem profesionist de asistență socială în care furnizarea serviciilor de specialitate să fie realizată de către asistenți sociali calificați, asigurând astfel calitatea serviciilor sociale acordate”, a afirmat Doru Buzducea, Președinte CNASR.

Accentul pus pe nevoia de extindere a ofertei de învățământ la distanță îl vedem ca pe o soluție optimă – și nu de compromis – la nevoia de profesioniști pregătiți bine și în acord cu cerințele legale și nevoile beneficiarilor. Învățământul la distanță sperăm că va face mai accesibilă oferta universităților noastre studenților din mediul rural, zona cu cel mai mare deficit de asistenți sociali cu studii de specialitate”, a declarat Prof. Dr. Conțiu Tiberiu ȘOITU, decanul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială de la UBB Cluj-Napoca susține obiectivele declarate ale acordului de parteneriat semnat vineri: dorește consolidarea forței de muncă din domeniul serviciilor sociale la nivel rural, promovează creșterea numărului de asistenți sociali în special în mediul rural și susține persoanele care activează în serviciile sociale să se califice ca asistenți sociali. Încearcă să facă acest lucru mai ales prin programul de învățământ la distanța al facultății, care în ultimii 12 ani a avut peste 300 de licențiați în asistență socială, ce se adaugă celor din programul de învățământ la zi. Încercăm să dezvoltăm competențe și abilități folosindu-ne de specificul UBB: orientare spre tradiția de excelență și integrând noua pedagogie universitară a UBB”, a declarat Conf. univ. dr.  Paul-Teodor Hărăguș, decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea Babeș-Bolyai.

Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Sociologie și Psihologie, se alătură acestui demers de susținere a profesiei de asistent social, fiind principalul furnizor de formare în domeniul asistenței sociale din Regiunea de Vest a României. Un actor implicat în viața comunității, Universitatea de Vest din Timișoara intenționează să contribuie în mod activ la creșterea calității serviciilor sociale furnizate la nivel național prin adaptarea conținuturilor educaționale la cerințele societății, prin dezvoltarea de studii aplicative cu privire la nevoile sociale ale grupurilor vulnerabile și prin acțiuni de colaborare cu principalele instituții și organizații în vederea integrării profesionale a absolvenților specializării asistență socială. Actualul context pandemic a demonstrat importanța asistenților sociali profesioniști în comunitate, prin urmare considerăm o prioritate profesionalizarea serviciilor sociale, îndeosebi pe cele din mediul rural”, a declarat Conf. univ. dr.  Irina Macsinga, Decan Facultatea de Sociologie și Psihologie, Universitatea de Vest.

UNICEF se alătură și sprijină eforturile de creștere a accesului și calității serviciilor sociale pentru a îmbunătăți situația copiilor din România, care s-a agravat în ultimul an, și, ca parte a recuperării naționale post COVID-19, invită partenerii să folosească criza actuală ca pe o oportunitate de a rezolva problemele structurale cu care se confruntă sistemul de asistență socială”, a afirmat Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.

Foto: unibuc.ro / Universitatea din București


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministerul Educației sesizează Parchetul în legătură cu Universitatea “Dunărea de Jos”, pentru plăți pe taxa judiciară de timbru. Ce a constatat comisia de control a ministerului la universitate

Un control efectuat în martie la Universitatea “Dunărea de Jos” din Galați s-a soldat, între altele, cu recomandarea de sesizare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, pentru a verifica…
Vezi articolul

Primele efecte ale ieșirii lui Klaus Iohannis: Ministrul Cîmpeanu anunță primul set de propuneri de modificare a proiectului legii Educației acceptate din partea principalilor critici – Consorțiul Universitaria / Niciuna nu vizează plagiatele

O serie de articole din propunerile legii Educației vor fi modificate la propunerea Consorțiului Universitaria, anunță într-un comunicat Ministerul Educației. Este vorba despre modificări punctuale solicitate de cele 9 universități,…
Vezi articolul

Politicul pune presiune pe libertatea academică din România, atrage atenția un raport realizat pentru Parlamentul European, ce dă drept exemplu problema mandatelor rectorilor, cea a protejării plagiatorilor și subfinanțarea cercetării

Libertatea academică din România este relativ solidă, dar rămâne sub spectrul intervențiilor politice, reiese dintr-un raport realizat pe această temă la nivel UE, la solicitarea Parlamentului European. Documentul oferă o…
Vezi articolul

Start admitere 2023 la Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș. Înscrieri online la studii de licență, din 15 iulie 2023 / Peste 3.000 de locuri și două noi programe de licență (P)

Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu-Mureș are în prezent peste 10.000 de studenți și 40 de programe de licență la cele 7 facultăți din…
Vezi articolul