Patru edituri din România au câștigat granturi de peste 180.000 euro, anunță Comisia Europeană

Carte

Patru dintre cele cinci edituri din România care s-au înscris la licitația de proiecte de traduceri literare au fost selectate pentru finanțare, anunță Comisia Europeană. Este vorba despre Editurile Aramis, Darclée, Minerva și Grupul Editorial ART, care vor primi fonduri pentru traducerea, publicarea și promovarea unor opere de ficțiune.

“Din cele 32 de țări, România ocupă locul al II-lea atât la numărul de proiecte de 2 ani selectate, cât și la rata de succes (80%)”, informează executivul european.

Proiectele cu care cele 4 edituri au câștigat granturi în valoare totală de peste 180.000 euro:

La nivel european, valoarea totală a granturilor alocate pentru proiectele cu durată de până la 2 ani este de peste 2,4 milioane euro.

Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA) a primit la acest apel de proiecte 151 de propuneri, dintre care au fost selectate 61. România se situează pe poziția a doua, la egalitate cu Bulgaria, Macedonia și Marea Britanie, ca număr de proiecte de cel mult 2 ani finanțate (4), fiind depășită doar de Serbia (5), se arată în comunicatul Comisiei Europene.

Din 32 de țări, România are a doua rată de succes a proiectelor depuse (80%), după cea a Sloveniei (100%).

Programul Europa Creativă (2014-2020) finanțează traducerea, publicarea, distribuirea și promovarea la nivel european a operelor de ficțiune cu o valoare literară ridicată, indiferent de genul literar. De la începutul programului și până în prezent, 264 de proiecte editoriale au primit finanțare la nivel european.

În afară de cele 4 proiecte selectate la această rundă, România figurează cu încă o selecție a Grupului Editorial ART, din 2014, precizează executivul european.

Foto: ec.europa.eu

Îți plac informațiile pe care le găsești la noi? Susține Edupedu.ro! Îți mulțumim!
Become a Patron!

Exit mobile version