Un parteneriat strategic “pentru stimularea inovației și excelenței în domeniul automatizării inteligente”, înțeleasă că “abordare centrată pe om a inteligenței artificiale”, a fost încheiat de Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și Universitatea George Mason din Virginia, SUA, potrivit unui comunicat al instituției clujene de învățământ superior.
Parteneriatul cu Universitatea George Mason (prin Schar School of Policy and Government), vizează și promovarea aplicațiilor practice ale IA.
Automatizarea inteligentă, ce face obiectul acestui demers, e prezentată ca abordare a IA care “se concentrează pe dezvoltarea tehnologiilor care îmbunătățesc inteligența și capacitățile umane, mai degrabă decât să le înlocuiască”.
Elementele cheie ale parteneriatului, conform UBB:
- Programe de cercetare;
- Programe educaționale care le vor permite profesorilor și cercetătorilor celor două universități să-și împărtășească expertiza și cunoștințele pentru a îmbunătăți calitatea proceselor de predare și cercetare;
- Diseminarea cercetării și inovării, ce va permite transferul de cunoștințe și tehnologie, sprijinirea startup-urilor și antreprenoriatului.