Parlamentul European cere statelor membre mai mulți bani pentru educație și să aplice rapid Planul European pentru Educația Digitală – raport

341 de vizualizări
Noi condiții de angajare în UE
Foto: © Dreamstime.com
Parlamentul European a aprobat, cu largă majoritate, un raport prin care cere statelor membre să implementeze rapid Planul European de Acțiune pentru Educația Digitală și să aloce fonduri suplimentare pentru educație. Potrivit unui comunicat al europarlamentarului Victor Negrescu, autorul acestui document, într-o versiune de lucru a raportului a fost pentru prima dată menționată oficial nevoia de a aloca minim 10% pentru educație din Planurile Naționale de Redresare și Reziliență, recomandare inclusă, la inițiativa eurodeputatului Victor Negrescu, în poziția oficială a Parlamentului European.

Raportul a fost aprobat de legislativul comunitar cu 639 de voturi pentru. În Comisia pentru Educație și Cultură, nu a existat niciun vot împotrivă, precizează comunicatul.

Potrivit acestuia, raportul menționează că lipsa accesului la educație în timpul pandemiei a condus la creșterea riscului de abandon școlar, menționând exemplul României când, afirmă autorul român al documentului, “aproape 1 milion de copii nu au mai avut acces la educație”.

Documentul oferă o perspectivă integrată privind digitalizarea educației și soluții concrete ce pot fi aplicate la nivel european.

Propuneri din raport, menționate de Victor Negrescu:

  • “Solicităm mai multe sinergii între programe și politici la nivel european, cu o mai bună coordonare și implicarea directă a Parlamentului European în hub-urile de educație digitală;
  • Solicităm finalizarea platformei europene destinate schimburilor de experiențe și practici și dezvoltarea unei Universități Digitale Europene;
  • Susținem dezvoltarea infrastructurii tehnice a instituțiilor educaționale, formale și non-formale; de aceea, vorbim despre Internet ca un bun universal și lansăm inițiativa europeană pentru educație legată de robotică și inteligență artificială; 
  • Sprijinim ideea unui certificat european pentru competențe digitale și cerem statelor membre să investească mai mult în formarea profesorilor;
  • Vorbim despre riscurile asociate internetului și utilizării continue a mijloacelor tehnice, subliniind în același timp importanța competențelor de bază, digitale și de media“.

__________

Proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” este finanțat de Parlamentul European prin DG Communication. Edupedu.ro este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate reprezenta poziția Parlamentului European.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Daniel Funeriu, despre anunțul noilor legi ale Educației: Trebuie profesori buni, mai bine plătiți, pentru că problema României nu este curriculumul prost, ci calitatea prea scăzută a profesorilor / Unica soluție pentru părinții de azi, dacă nu sunt mulțumiți de ce se întâmplă la clasă, este să dea meditații copiilor

Fost ministrul al Educației, autor al Legii Educației nr. 1/2011, Daniel Funeriu a subliniat la Europa FM principalele probleme din sistemul de educație și cum ar putea fi combătute. Opinia…
Vezi articolul

Textul moțiunii simple împotriva ministrului Cîmpeanu, depus de USR la Parlament. Criticile principale: bugetul Educației, salarizarea profesorilor, transportul elevilor, abandonul școlar, masa caldă, politizarea inspectoratelor, educația remedială și plagiatele / Moțiunea va fi dezbătută pe 20 iunie

Grupul parlamentar al USR a depus miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, o moţiune simplă împotriva ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu. În text autorii susțin că ministrul „este singurul responsabil pentru dezastrul…
Vezi articolul
Documente obligatorii pentru educatori în anul școlar 2024-2025

Inspectoratele școlare ar avea termen până pe 5 ianuarie să trimită la ministerul Educației lista cu școlile selectate în programul Masă Sănătoasă pentru anul școlar 2025-2026 – proiect cu criteriile de selecție

Ministerul Educației a pus în consultare publică criteriile de selecție pentru includerea școlilor în Programul Național Masă Sănătoasă (PNMS) pentru anul școlar 2025-2026. Inspectoratele școlare ar avea termen până pe…
Vezi articolul