Parlamentul a instituit Ziua Matematicii, Informaticii și Științelor naturii, care va fi sărbătorită în 10 ianuarie

Foto: © Sebnem Ragiboglu | Dreamstime.com

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri, cu 280 de voturi ”pentru”, unul ”împotrivă” şi patru abţineri, un proiect de lege care instituie, pe 10 ianuarie, Ziua Matematicii, Informaticii şi Ştiinţelor naturii, relatează Agerpres, citată de G4Media.ro.

Potrivit expunerii de motive, pe 10 ianuarie 1906 s-a născut academicianul Grigore Constantin Moisil, personalitate care şi-a pus amprenta asupra dezvoltării matematicii româneşti şi care a fost cel mai important pionier al informaticii în România şi unul dintre cei mai importanţi teoreticieni ai informaticii din lume.

„Sărbătorirea Zilei Matematicii, Informaticii şi Ştiinţelor naturii poate fi organizată de către Academia Română, instituţiile de cercetare, instituţiile de învăţământ, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile aflate în subordinea sau coordonarea acestora, de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice, prin organizarea şi/sau participarea la programe şi manifestări ştiinţifice, culturale, educative, artistice, cu caracter social sau ştiinţific, consacrate matematicii, informaticii şi ştiinţelor naturii”, prevede proiectul de lege.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Photo 114046485 © Sebnem RagibogluDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version