Coronavirusul este răspândit și de „cele câteva milioane de părinți care propagă cel mai rapid virusul respectiv și pe această cale ajunge în unitățile de învățământ”, iar „dacă părinții s-ar simți mai în siguranță dacă profesorii s-ar vaccina”, atunci și „profesorii s-ar simți mai în siguranță dacă toți părinții s-ar vaccina”, a spus la Libertatea Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
„Nu putem condiționa începerea școlii de vaccinare, dar exact asta rezultă „dacă nu vă vaccinați cu toții, nu începem școala”. Haideți să fim raționali, este o soluție în momentul în care ai un procent foarte ridicat din populație, aproximativ 70% vaccinată, ori aici nu discutăm numai de cadre didactice pentru că unora le place să-i pună la zid pe profesori că altceva nu știu.
Trebuie să mă raportez și la cele câteva milioane de părinți, care sunt cei care propagă cel mai rapid virusul respectiv și pe această cale ajunge în unitățile de învățământ. Dacă părinții s-ar simți mai în siguranță dacă profesorii s-ar vaccina, nu credeți că și profesorii s-ar simți mai în siguranță dacă toți părinții s-ar vaccina?”, a spus Nistor într-o emisiune la Libertatea.
Un sondaj realizat în luna decembrie pe 13.356 de profesori respondenți de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” arăta un procent dezastruos în ceea ce privește disponibilitatea de vaccinare a profesorilor.
Mai exact, 56,3% dintre aceștia spuneau că nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19. De asemenea, 43,2% declarau că își doresc să revină la școală și să predea față în față înainte de începerea campaniei de vaccinare.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat tot la Libertatea că, până acum, doi din trei angajați din preuniversitar sunt dispuși să se vaccineze împotriva COVID-19. Este vorba de 66% din personalul didactic al mai multor școli care au răspuns la chestionarul privind disponibilitatea de vaccinare, acestea fiind datele parțiale, cele finale vor fi comunicate vineri, a mai spus ministrul.
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea