Coronavirusul este răspândit și de „cele câteva milioane de părinți care propagă cel mai rapid virusul respectiv și pe această cale ajunge în unitățile de învățământ”, iar „dacă părinții s-ar simți mai în siguranță dacă profesorii s-ar vaccina”, atunci și „profesorii s-ar simți mai în siguranță dacă toți părinții s-ar vaccina”, a spus la Libertatea Marius Nistor, liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
„Nu putem condiționa începerea școlii de vaccinare, dar exact asta rezultă „dacă nu vă vaccinați cu toții, nu începem școala”. Haideți să fim raționali, este o soluție în momentul în care ai un procent foarte ridicat din populație, aproximativ 70% vaccinată, ori aici nu discutăm numai de cadre didactice pentru că unora le place să-i pună la zid pe profesori că altceva nu știu.
Trebuie să mă raportez și la cele câteva milioane de părinți, care sunt cei care propagă cel mai rapid virusul respectiv și pe această cale ajunge în unitățile de învățământ. Dacă părinții s-ar simți mai în siguranță dacă profesorii s-ar vaccina, nu credeți că și profesorii s-ar simți mai în siguranță dacă toți părinții s-ar vaccina?”, a spus Nistor într-o emisiune la Libertatea.
Un sondaj realizat în luna decembrie pe 13.356 de profesori respondenți de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” arăta un procent dezastruos în ceea ce privește disponibilitatea de vaccinare a profesorilor.
Mai exact, 56,3% dintre aceștia spuneau că nu sunt de acord să se vaccineze împotriva Covid-19. De asemenea, 43,2% declarau că își doresc să revină la școală și să predea față în față înainte de începerea campaniei de vaccinare.
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat tot la Libertatea că, până acum, doi din trei angajați din preuniversitar sunt dispuși să se vaccineze împotriva COVID-19. Este vorba de 66% din personalul didactic al mai multor școli care au răspuns la chestionarul privind disponibilitatea de vaccinare, acestea fiind datele parțiale, cele finale vor fi comunicate vineri, a mai spus ministrul.
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
40 comments
@ Simona, Laurentiu și toți ceilalți pe care tot încearcă să vă împungă B(oul), cu noaptea-n cap…
Are probleme…
@Motz
Eu cred ca ar trebui sa nu-l/n-o mai bagati in seama. V-am citit comentariile si sunt de bun simt. Ganditi ca un roman adevarat. Daca nu le intelege, e problema lui/ei.
Citiți Constituția… Se încalcă dreptul omului de a alege pentru propria persoana dar nu zice nimeni nimic de asta, doar apar pe toate posturile tot felul de indivizi care și ei se vaccinează, deși a face asta este interzis (a face propaganda la tot felul de tratamente, medicamente etc.)… Se încearcă spălarea creierilor și cine cade în plasă din cauza fricii asta e…
@simona
Asta e. E sezon de spalare a “creierilor”. Dvs stati marturie.
Dl. Nistor, cred că nu ați înțeles de ce li se cere profesorilor să se vaccineze inclusiv de către părinții care ei înșiși nu s-ar vaccina (că ”nu vor să li se bage în corp substanțe necunoscute”). Nu pentru că le e teamă că s-ar îmbolnăvi ei de la profesori prin intermediul copiilor (că doar nu sunt ”speriați de bombe”) ci pentru că dacă profesorii nevaccinați se vor îmbolnăvi se vor închide școlile din nou și va trebui să stea acasă cu copiii. Cred că vă dați seama că oricât de proști par unii părinți (după ce și cum scriu inclusiv pe acest forum) tot înțeleg și ei că probabilitatea ca odraslele lor să le aducă un virus acasă este de câteva zeci de ori mai mare de a-l lua de la un alt elev decât de la un profesor nevaccinat.
Odraslele li se pot îmbolnăvi și la păcănele, nu? Că de asta pleacă de acasă unii, nu să stea la ore…Dar cine să îi verifice dacă au absențe, când părinții sunt ocupați cu aruncatul pietrelor în profesori?
https://dj.prefectura.mai.gov.ro/informare-de-presa-138/
Cadrele didactice infectate în Dolj tot de la “odraslele” noastre au luat virusul?
Terminati cu propaganda!!! E optiunea fiecaruia,incetati cu prostiile,nu va mai amestecati in vietile noastre! Rusine!
Medicamentee!
Nu este numai viaţa voastră…
Retrăim comunismul? De când atâta frică să spunem ce gândim? Nu se vor vaccina profesorii și oamenii în general, pentru ca oricât ar veni media cu propaganda asta agresiva, oamenii vad ca nu e cazul sa bage o substanta in ei fără motiv. Am înnebunit cu toții? Dati odată drumul la școli și mai lasati-ne cu vaccinul. Cine vrea isi face cine nu nu. Nimeni nu așteaptă cu nerăbdare sa se vaccineze.
Fără motiv?
Ti se pare cool ca odraslele tale asimptomatice sa își îmbolnăvească profesorii?
Probabil ca da, lipsa de empatie este la ordinea zilei. După tine și familia ta, si potopul.
@ Alina
Profesorii s-au vaccinat, vaccinul e eficient peste 95%, chiar dacă profii iau virusul chinezesc, vor face o forma foarte ușoară. Oricum mortalitatea era sub 1% (parca 0.57% conform americanilor de la CDC). Si apoi problema e rezolvată pe vecie. Revenim la normal etc. Nu e asta propaganda oficială ?
Totuși, această insistență de a vaccina oamenii cu orice preț, folosind un vaccin nou, insuficient testat (sa mai argumentez asta ?), nu îți dă de gândit un pic ?
Vrei sa te vaccinezi, ok, e opțiunea ta. Dar de ce sa faci altora BINELE cu forța, precum comuniștii când luau pământul si (B)oii țăranilor, obligandu-i sa intre la “colectivă ” ?
@laurentiu
Nu. Se pare ca doar tu. Din ce spui lasi sa se vada ca nu ti-e teama ca nu gandesti.
Eu stiu, din ce am citit, ca persoanele vaccinate pot transmite virusul, daca-l iau de undeva. Poate sunt contagiosi mai putine zile si sigur ei vor fi aproape asimptomatici, datorita vaccinului. Prin urmare, degeaba se vaccineaza parintii. Daca un parinte vaccinat da virusul (in alea 2-3 zile cat o fi contagios…) copilului care-l da profesorului nevaccinat, tot aia e. Deci vaccinarea parintilor nu protejeaza profesorii. Parerea mea, dar eu nu sunt lider de sindicat asa ca pot sa ma insel…
Domnule asta ai spus_o de la dumneata? Sau te_au plătit alții ca s_o spui?
Nu este corect sa se redeschidă școlile înainte ca profesorii sa fie vaccinați cu ambele doze, ca să capete imunitate.
Altfel vor lua covid de la elevii asimptomatici din sutele de elevi cu care un profesor se întâlnește zilnic în sala de clasa. In plus elevii sunt scosi la tabla, profesorii merg printre bănci, sa vadă cum lucrează fiecare pe caiet.
Foarte adevarat!
Dar pt ce se face vaccin, dacă acesta nu oferă protecție, v-ati intrebat??? Nici după un rapel sau mai multe NU există siguranță ca ești protejat. De efecte secundare, de asemenea, NU raspunde nimeni – fie ca e o urticarie sau o ciroză hepatică! Ne vaccinam de-a-mboulea???
Deci, virusul, mai inutil ca masca, care știm deja cât de utilă ne-a fost!!!
@calinimică
Nu ne-am intrebat, am asteptat sa apari tu sa intrebi pentru noi. Ciroza zici? Vezi ca asta patesti cand consumi excesiv si, dupa cum si ce scrii, e posibil sa fii in grupa de risc. Las-o mai incet, mai indoaie-l cu apa!
Dar eu tot nu înțeleg… Ăștia speriați de bombe care o țineți cu vaccinul ăsta și cu virusul ,, ucigător,, odată ce vă vaccinați ce treaba mai aveți cu cei care nu vor? Nu ar trebui să fii în siguranță, imunizat?! Altfel ce rost mai are vaccinul?
@simona
Nu te mai chinui. Ai dreptate. Nu intelegi. Nimic.
Esti de acord sa-mi trimit copilul cu rujeola, varicela sau TBC la orele? Ca e dreptul meu sa refuz tratamentul si e dreptul lui sa fie educat.
Nu exista vaccin pentru copii. Noi ne vom vaccina, dar cum imi protejez eu copilul de tine cata vreme nu am posibilitatea sa-l vaccinez? Tu personal, prin mentalitatea ta, esti un pericol real pentru copilul meu.
@ zigzag
E o veche tactica a comunistilor (mai exact a celor noi, radicalii troțkişti) de a devia discuția de la tema principală…vezi Saul Alinsky.
Sa ne rezumam la Covid-19 si sa lasam rujeola si TBC-ul pe alta data.
Deci : Cum adica nu ai posibilitatea sa vaccinezi copilul de Covid ?
Vaccinul e gratuit, SIGUR, eficient 99.99 %, chiar dacă se îmbolnăvește face o formă ușoară și nepericuloasă etc. Asa se spune, nu ?
Deci sau vaccinezi copilul și atunci el e protejat, sau nu-l vaccinezi si atunci iti asumi eventualele probleme.
Copilul poate lua Covid-ul și de pe stradă, nu neapărat de la școala asa ca poate încetați sa mai puneți presiune pe profesorii care nu vor sa se vaccineze.
E dreptul nostru, e încă Libertate !
Vrei vaccinare obligatorie, mergi in Rusia lui Putin.
Drum bun, cale bătută și cat mai dreapta, NU în zigzag !
Sa deschida școlile ,sau sa acorde 75%părinților ca nici asta nu mai fac , se aproba in toate instituțiile numai cu acordul angajatorului si angajatorul nu aproba .🤔
Dl Marius Nistor, marea majoritate a părinților mai au drum lung până a ajunge in etapa de vaccinare dar profesorii au prioritate. De ce refuză să se vaccineze in proporție de 70%? Aaaaa, scuze , li se îngheață salariile anul asta și au alte preocupări. Trebuie să meargă la proteste( că acolo nu se mai întâlnesc cu Covidul).
Doamna Andreea unde ati auzit sau văzut ca profesorii merg la proteste?
Și să știți că profesorilor nu ar fi trebuit să li se mărească salariile ci să se respecte legea salarizării. Pentru informarea dvs. tuturor bugetarilor li s-au acordat salariile prevazute, doar salariaților din învățământ NU. Dar nu contează că polițiștii sau medicii au salariile prevazute in legea salarizării unice și cer sporuri! Sau salariații din prefecturi și primării primesc spor de COVID de 30% și nu întra în contact cu nicio persoană??
Scuzați-mă că v-am dat atâtea exemple, dar ce am scris sunt adevărate.
Il mai baga cineva pe acest individ numit Nistor in seama? In afara de a fi lider sindical si sluga politica ce mai stie sa faca?
Și iată cum o ajung să ne învrăjbească unii împotriva altora, pentru un virus ce nu a putut fi izolat, pentru o gripă ce are tratament medicamentos și pentru faptul că de ani de zile ne supunem obedienți la orice.
Sărmanii elevi,sărmanii copilași,cu atâția adulți “experți “în jurul lor.Au citit adulții prospectul vaccinului?Au înțeles ce substanțe sunt inoculate acestuia?Care sunt efectele adverse?Au cântărit raportul dintre beneficii și efecte secundare?Parcă în școală românească se studiază disciplina,,Gândire critică”,ce cultivă deschiderea spre alegere asumată.Sau mă înșel?
Chiar daca societatea a evoluat, mentalitatea unor parinti a ramas aceeasi ca pe vremea cand romanii traiau in bordeie.
Sigur ca o parte importanta din populatia acestei tari ,,s-ar simti mai in siguranta” daca insi de genul lui Nistor n-ar ajunge ,,lideri” si sigur sigur masurile din ,,pandemie” ar fi tratate cu mai multa responsabilitate. Dar, ce sa-i faci, ordinu-i de a creea confuzie si de a tine populimea ocupata iar ,,liderii” il executa. Lui nea caisa ,,liderul” ar trebui sa-i spuna cineva ca noi toti ne-am simti mai in siguranta daca ar pune umarul impreuna cu toti cei pe care-i reprezinta ca numarul analfabetilor functional sa se reduca astfel incat sa nu fie ,,sanse” (asa cum se-ncurca-n vorbire uni) ca o parte dintre analfabetii functional sa ajunga bugetari sau si mai rau, lideri.
Cu asa reprezentanti ai sistemul de invatamant,este clar elevii si parintii nu mai au decat ,,sansa” de a fi sclavii sistemului si profesorii stapânii.
Foarte mulți părinți nu se pot vaccina până pe 8 februarie 2021. Profesorii pot.
Vă donăm vaccinul nostru! Cu drag!
Acest Nistor, sudat de scaunul de lider sindical din vremuri imemoriale, nu-i cânta lui Dottore Ponta la ureche drăgăstos in 2014, cand se masacra LEN prin OUG 49 ?
Liderii sindicali ,,de meserie,, ca Nistor, Hadăr et co. au pus si ei umarul la demolarea Educației naționale.
RUȘINOS !
Iti dai seama ce praf sunt cei pe care-i reprezinta ,,liderul” de-au ajuns ca ,,a beautiful mind” sa fie purtatorul lor de mesaj? Sau daca, asa cum merg treburile pe la noi ,,liderul” n-a intrebat pe nimeni dintre cei pe care-i ,,reprezinta” si transmite mesajul asa cum l-a primit precum ,,liderii” de opinie din media. Cand o sa vedem cum sindicalistii le fac vant unor asemenea ,,lideri” si-si pun reprezentanti mai de calitate putem spune ca incepem sa ne insanatosim. Pana atunci, insa, suntem nevoiti sa convietuim ,,in pandemie”.
Ieri pe TV5 France a fost mentionat un studiu ce arata ca cei mici intre 1-10 ani in procenf de 10%, adolescentii intre 11- 20 ani in procent de 8%, adultii cu 6,7% sunt purtatori asimptomatici de Covid, de aceea au fost inchise mai tot timpul scolile si facultatile.
Dar eu tot nu înțeleg… Ăștia speriați de bombe care o țineți cu vaccinul ăsta și cu virusul ,, ucigător,, odată ce vă vaccinați ce treaba mai aveți cu cei care nu vor? Nu ar trebui să fii în siguranță, imunizat?! Altfel ce rost mai are vaccinul?
Ești imunizat după vaccin, dar asta nu înseamnă că nu poți duce acasă virusul în nas, faringe… nu doar pe haine. Îl poți lua și da mai departe ca oricine care nu s-a vaccinat, doar că tu nu te vei îmbolnăvi.
Dacă te vaccinezi vii la școală în siguranță abia la 14 zile după rapel deci la o lună și o săptămână după primul vaccin, dacă îl faci în jur de 1 februarie la școală după 8 martie(elev sau profesor).