Noul ordin comun al ministerului Educației și Sănătății (emis în data de 1 februarie) prevede că atunci când un elev care a fost testat pozitiv, și a trecut de boală, la reîntoarcerea la școală nu mai are nevoie de avizul medicului de familie sau de decizia de carantinare emisă de DSP, care de cele mai multe ori întârzia și depășea chiar perioada de izolare. În unele cazuri elevii nu erau primiți la școală fără aceste acte.
- După ce am primit mai multe sesizări de la părinți care ne-au semnalat faptul că Direcțiile de sănătate publice județene nu trimit la timp deciziile de carantinare, ci după ce elevul iese din izolare, și că unele școli nu primesc elevii înapoi la ore doar pe baza SMS-ului primit de la Corona Forms care anunță perioada de carantină, Edupedu.ro a încercat să afle în ce condiții se pot întoarce elevii la ore, cine are dreptate: conducerile școlilor, DSP sau ministerul educației, și mai ales unde sunt prevăzute aceste condiții, de când și cui se aplică.
- Pentru o mai bună înțelegere vom da câteva date ale unui caz fictiv: părintele unui copil confirmat cu Sars-CoV-2 în data de 31 ianuarie a primit un SMS de la Corona Forms în care era anunțat că elevul este pozitiv. După câteva zile a mai primit un SMS de la Corona Forms prin care i se specifica ieșirea din carantină în data de 6 februarie, după 7 zile. Pe mail nu a fost înștiințat de DSP. Așadar pe 7 ianuarie elevul putea reveni la ore și cu ce acte doveditoare?
- A durat peste 2 ore să adunăm informațiile și să găsim răspunsurile în lege.
Pentru că nu știam exact cine cere școlilor deciziile de la DSP, și cel mai probabil, acte doveditoare în plus, care nu erau necesare, am început prin a suna la Direcția de Sănătate Publică București, la numărul 021 9462, pentru a afla în cât timp se trimite pe email părintelui decizia de carantinare. Un robot te roagă să aștepți pentru că linia este ocupată, însă după nici 5 minute convorbirea se suspendă. După câteva telefoane am înțeles că era inutil să mai sunăm la acest număr de telefon pentru a găsi răspunsuri.
Pe site-ul dspb.ro, cele mai recente proceduri afișate pentru reintrarea în colectivitate datează din 17 ianuarie 2021. Potrivit acestora:
Așadar, diferă numărul de zile de la care se pot întoarce la școală, elevii, între 7 și 10 zile, dacă au trecut prin boală sau au fost vaccinați (de precizat faptul că în cazul copiilor de clase primare vaccinarea abia a început pe 26 ianuarie anul acesta). Nicăieri nu se menționează o decizie de carantinare de la DSP.
Am sunat apoi la Inspectoratul școlar București. Nici reprezentanții instituției nu au putut să ne lămurească, “fiindcă nu au primit sesizări concrete în acest sens și este în special o problemă care aparține de ministerul sănătății și DSP”.
Mai departe, Edupedu.ro a contactat purtătorul de cuvânt al DSP București care ne-a oferit lămuririle finale: părinții nu mai trebuie să aștepte decizia de carantinare de la direcția de sănătate publică. Mai mult, elevii care au fost pozitivi pot reveni la ore după 7 zile de la recoltarea PCR, fără aviz epidemiologic. Toate acestea sunt trecute în ordinul comun al ministerului Educației și al Sănătății, ce datează din 1 februarie, și publicat a doua zi în Monitorul Oficial. Atunci, autoritățile au comunicat doar faptul că s-au modificat prevederile legate de numărul de zile în care o persoană depistată pozitiv trebuie să stea în izolare: de la 10 la 7 zile. În articol se precizează și faptul că medicul de familie primește decizia de carantinare de la Corona Forms, nu părintele.
Nimeni nu a comunicat oficial și public aceste informații esențiale pentru ca elevii să nu mai piardă zile până să poată reveni la ore. Lipsa de comunicare a dus la informații contradictorii, a pus părinți pe drumuri și să aștepte cu orele linia telefonică a DSP, iar la mijloc sunt prinși elevii care au pierdut zile întregi după ce s-au însănătoșit, pentru că unele școli cereau părinților dovezi diferite, nespecificate de lege doar din prea multă precauție.
În cazul prezentat de noi, în care elevul a fost confirmat pe 31 ianuarie, la acea vreme era în vigoare ordinul vechi, cu 10 zile de carantină, însă din 2 februarie s-au luat în calcul noile reguli, de aceea SMS-ul de la Corona Forms menționa ieșirea din carantină în data de 6 februarie.
Foto: © Vladimir Melnikov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.