Părinții din București care nu au cu cine lăsa copiii în timpul vacanței pot să-i ducă la unul din 5 centre deschise special de Primărie. Nicușor Dan: Nu facem școală, e vorba de un afterschool

11.767 de vizualizări
Foto: Pixabay.com
Primăria Bucureștiului a deschis 5 centre pentru 1.200 de elevi, special pentru părinții care nu au cu cine lăsa copiii mai mici de 12 ani în perioada celor două săptămâni în plus de vacanță de primăvară, a anunțat primarul Nicușor Dan.

„Programul nostru se referă la aceste două săptămâni noi de vacanță de la 12-23 aprilie. Sunt părinți care nu au prevăzut asta și atunci încercăm să facem un efort pentru ei, este un program care se adresează fie familiilor monoparentale, în care singurul părinte lucrează la serviciu, nu acasă, fie familiilor biparentale, unde ambii părinți lucrează, niciunul din ei nu are muncă la domiciliu. Este vorba de cinci locații pentru 1.200 de copii, nu facem școală, e vorba de un afterschool cu grupe mici, unde să se poată păstra distanța socială. Vom merge pe criteriul primul venit, primul servit. La mijlocul săptămânii viitoare, când o să vedem numărul de cereri, o să vedem dacă trebuie să mai ajustăm cumva programul acesta”, a explicat Nicușor Dan la Digi24.

Părinții trebuie să aducă și o declarație pe propria răspundere că nu au cum să stea acasă cu copiii, fiind nevoiți să se deplaseze la muncă, de aceea au nevoie să îi lase pe parcursul zilei la afterschool-urile organizate de Primărie, a mai precizat Nicușor Dan.

Aceste locații sunt: Muzeul Copiilor (situat în sectorul 3, pe Bulevardul Decebal), hub-ul educațional Proedus de la AFI Cotroceni (la limita dintre sectoarele 5 și 6), Opera Comică pentru Copii (pe Calea Giulești, în sectorul 6), Sala Palatului (sectorul 1, un spațiu adiacent) și sediul Corului Național de Cameră Madrigal (în sectorul 4), se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Municipiului București (PMB).

Copiii vor beneficia de supraveghere din partea personalului specializat în lucrul cu ei, dar și de activități educaționale – jocuri creative, vizionarea de spectacole, lucru manual, exerciții de dezvoltare personală. Se vor respecta riguros măsurile de protecție anti-COVID-19, copiii urmând să poarte mască și fiind împărțiți în grupe mici, cu asigurarea distanțării necesare între ei, a mai transmis PMB.

„Precizăm că această soluție e destinată copiilor cu ambii părinți la serviciu în această perioadă (deci părinți care nu sunt în telemuncă), precum și copiilor din familii monoparentale, ai căror părinți sunt și ei la serviciu”, se mai arată în comunicat.

Sursă foto: Pixabay


6 comments
  1. Îl ruga pe aceasta cale pe primarul Nicușor Dan, sa se implice în a se da caldura și apa calda în apartamentele bucureștenilor.
    Acești copii de care se spune ca i-ar păsa, au stat luni întregi(cei de 11 ai de 12 ani chiar toată ziua, întrucât făceau acasa cursuri online) fără caldura în apartamente și jegoși, spălați când si când, cu apa încălzită la aragaz.
    Iar pentru curentul consumat cu eventuale calorifere electrice, părinții acestor copii au platit lunar mai mult decât ar costa o bona pentru zilele 12-29 aprilie.
    Rog redacția sa posteze acest comentariu. Dacă nu batem public obrazul primarului Capitalei, va pretinde ca se obicei, ca nu cunoaște ca este vorba de luni întregi fără caldura în apartamente, nu de zile ici și colo.
    Macar de copii sa ii pese.

    1. Primarul nu are ce sa faca pentru a grabi procesul de reparare a sistemului de incalzire. Reparatiile de genul acesta dureaza mult timp . Daca nu s-a facut absolut nimic in ultimii 30 de ani pentru a innoi sistemul , ar trebui sa multumim ca acum chiar sunt reparatii in desfasurare. Magie nu face nimeni. Trebuie sa asteptam.

      1. Instalati va frate centrale de apartament si nu mai stati la cheremul nimanui. Cat consumi atata platesti. Eu am centrala proprie din anul 2000 de 21 de ani la bloc. Nici nu se stia de centrale. A fost adusa din import.

        1. Te-ai gandit la oameni ca mine care stau intr-o garsoniera de 17 mp de tip nefamilisti, fara niciun perete inafara in bucatarie si fara spatiu pe niciun perete? Nu mai spun pe alaturi. Unde sa o pun? In cap? Eu nu-mi permit sa-mi iau o oala pana nu scot din uz alta. Unde sa-i fac cos? Unde sa pun boiler? Am o baie cat o cusca de caine. Am incalzire de la stat si e cel mai bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Răspunsul autorității privind “posibila discriminare” a cercetătorilor din diaspora: Asemenea practici nu se întâlnesc în cazul concursurilor pentru posturi în universitățile și institutele de cercetare din România

Practicile discriminatorii, așa cum sunt prevăzute de lege, nu se întâlnesc în concursurile pentru de angajare în universitățile și institutele de cercetare din România, se arată într-un răspuns semnat de…
Vezi articolul

Ministerul Culturii va acţiona în judecată executantul lucrărilor la Muzeul Naţional „George Enescu”. Doar un sfert din lucrări sunt gata, deși ar fi trebuit să fie finalizate

Ministerul Culturii a anunţat că va acţiona în instanţă executantul lucrărilor de consolidare şi restaurare a Muzeului Naţional “George Enescu” – Palatul “Cantacuzino”, după estimarea contabilă şi judiciară a prejudiciului…
Vezi articolul

Sorin Ion preferă să numească sala de “detenție”, în care sunt trimiși elevii care deranjează ora, ca fiind una de “reflecție”, dar spune în același timp că se poate ajunge și la exmatriculare: N-aș vrea să mut chiar în tragic această poveste

Secretarul de stat în Ministerul Educației, Sorin Ion, spune că nu ar trebui să ne referim la sala în care sunt trimiși elevii care deranjează ora ca fiind una “de…
Vezi articolul

Protocol de colaborare între Ministerul Educației și Institutul Aspen, condus de Mircea Geoană, fost candidat la președinție din partea PSD. Ciolacu nu exclude susținerea lui Geoană la alegerile din 2024

Ministrul Educaţiei, Sorin Mihai Cîmpeanu şi Florin Pogonaru, Co-Preşedinte în exerciţiu al Institutului Aspen România, au semnat un protocol de colaborare între cele două instituţii. Șeful Institutului Aspen este Mircea Geoană, adjunct al secretarului…
Vezi articolul