Parcursul și viitorul european al țării trebuie apărate pentru bunăstarea copiilor – Apelurile făcute de Salvați Copii România și World Vision România / Sărăcia „nu trebuie adâncită de niciun fel de scoatere a României de pe traseul ei deplin democratic și european”

Sursa: Salvati Copiii Romania

Parcursul european al României și atașamentul față de valori prin care sunt apărate drepturile și libertățile copiilor sunt invocate de două organizații neguvernamentale implicate activ în susținerea copiilor din țară, World Vision România și Salvați Copiii România. Ambele au emis, joi, puncte de vedere, joi, cu privire apărarea unui mediu „esențial pentru bunăstarea copiilor” și care „garantează drepturi egale pentru fiecare copil”, în contextul alegerilor prezidențiale de duminică.

Salvați Copiii își exprimă „angajamentul ferm pentru un parcurs european al României, în care valorile democratice să primeze, pentru că doar un sistem democratic poate servi interesului superior al copilul (…)”.

Iar World Vision apreciază că „un viitor european, cu drepturi și libertăți respectate, democrație și egalitate, este esențial pentru bunăstarea copiilor României”.

În contextul crizei produse de ascensiunea candidatului Călin Georgescu pe baza unei campanii online coordonate de „un actor statal”, conform Consiliului Suprem de Apărare a Țării,  World Vision face un apel „a elevi și tineri să verifice și să filtreze informațiile de pe rețelele sociale”.

Iar Salvați Copiii amintește de situația din anii 1990, când „am văzut consecințele dramatice ale unui regim politic nedemocratic: mortalitate infantilă uriașă, copii exploatați prin muncă, copii expuși tratamentelor rele în ceea ce numeam orfelinatele groazei”.

Declarația Salvați Copiii România, integral:

Comunicatul World Vision România, integral:

Exit mobile version