PARADOX Una dintre priorităţile bugetare ale Ministerului Educaţiei este susţinerea manualelor Editurii Didactice şi Pedagogice, desi acelaşi minister a renunţat la manualele unice

SURSA: EDP/Facebook.com

În proiectul de Buget pe 2019, adoptat de Guvern, una dintre priorităţile Ministerului Educaţiei la capitolul învăţământ preuniversitar este “susţinerea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică S.A.”. Este apoi precizat şi motivul susţinerii: “asigură manuale, incluzând variantele digitale”. Potrivit Ordinului publicat în Monitorul Oficial Ministerul a renunţat la manualele unice, iar până în prezent Editura Didactică şi Pedagogica a publicat pe site-ul oficial doar câteva dintre variantele digitale ale manualelor de clasa a VI-a făcute integral de instituţie anul trecut.

Prioritatea este formulată astfel: “Sustinerea Societatii Editura Didactica si Pedagogica SA, care asigura manuale, incluzand variantele digitale” şi figurează în preambulul detalierii bugetului Ministerului Educaţiei, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor.

Această prioritate nu figura anul trecut în proiectul de buget, dar apare în acest an, după ce săptămâna aceasta ministerul a renunţat oficial la manualul unic, prin publicarea metodologiei de achiziţie prin licitaţie a manualelor pentru anul şcolar următor.

Potrivit portalului oficial, pentru manualele de clasa a VI-a, editate anul trecut exclusiv de către Editura Didactică şi Pedagogică, varianta de manual digital apare doar la câteva dintre manuale. Reamintim că manualele în format tipărit au avut nenumărate greşeli despre care Edupedu.ro a scris. Manualul de Georgrafie a fost retras şi retipărit, deoarece greşelile erau insurmontabile.

Ce alte priorităţi mai are Ministerul Educaţiei pentru învăţământul preuniversitar:

Care erau priorităţile Ministerului Educaţiei în 2018:

Potrivit aceluiaşi proiect de buget, dar din urmă cu un an, priorităţile pentru învăţământul preuniversitar erau următoarele:

Exit mobile version