În ziua în care intră în vigoare restricțiile fără precedent din ultimul an, restricții în cadrul cărora o singură instituție a fost anunțată de președintele României Educate ca urmând a se închide cu totul pentru a proteja viețile românilor – școala –, premierul Cîțu încearcă să decupleze învățământul de stat de cel particular. 115.000 de copii și tineri înscriși în tot sistemul educațional privat preuniversitar nu știu nici astăzi, 25 octombrie, dacă ei pot să se ducă la școală, dacă este sigur pentru sănătatea lor și-a familiilor să se ducă în clase, în timp ce prietenii lor „mai prost îmbrăcați”, cei 2,8 milioane de copii și tineri care învață la stat, stau fără dubiu acasă, pentru a înfăptui binele public de-a opri pandemia. De o mișelie fără seamăn modul în care a încercat Guvernul Cîțu să aplice această discriminare: fără să anunțe nimic oficial, în tăcerea cu care operează hoții și cu mâna unui angajat din Secretariatul General al Guvernului, conform surselor Edupedu.ro. De remarcat că cel care semnează Hotărârea de Guvern care scoate copiii din învățământul privat în afara restricțiilor este același premier care s-a angajat pionierește în fața lui Iohannis că va transforma proiectul Educației în realitate. Câtă nedreptate în România Educată de Iohannis!
„La acel articol 3, îmi aduc aminte că la un moment dat a fost o discuție cu ministrul de externe, pentru că sunt câteva școli străine din București și acolo trebuia să țină puțin legătura încât să nu apăra nemulțumiri. E vorba de acest articol. A ieșit limpede din guvern, numai că a existat o greșeală”, a povestit senin aseară ministrul Finanțelor, Dan Vîlceanu.
Dacă a ieșit limpede din ședința de guvern de vineri, cu oprirea școlilor de stat dar și a celor private, atunci cine a executat într-o Hotărâre de Guvern „greșeala” despre care vorbește Vîlceanu? Care sunt acțiunile legale pornite de premierul Florin Cîțu pentru a-i identifica pe cei care „greșesc” după ce un act oficial este aprobat în ședința de Guvern? Și „greșeala” care trimitea acasă doar copiii de la stat acasă ar mai fi fost „corectată”, dacă nu apărea în spațiul public? Câte „greșeli” mai mici sau mai mari, pentru care nu a fost momentul „să dai vina pe cineva”, au fost operate până acum în Guvernele României, după ce actele au trecut de miniștri?
Ticăloșii care conduc România și care se prefac pro-vacciniști joacă astăzi alba-neagra cu școlile copiilor din România.
Dacă elevii de la stat au fost trimiși acasă pentru propria lor sănătate, copiii din școlile private de ce rămân în clase? Dacă copiii din grădinițele și școlile de stat sunt opriți în case pentru stoparea mobilității și protejarea familiilor, de ce copiii din grădinițele și școlile particulare sunt expuși în pericolul pandemic identificat de stat? Unde este minciuna: oprirea școlilor protejează viețile copiilor și-ale adulților sau copiii din privat nu au nevoie să le fie protejate viețile?
Potrivit surselor noastre, astăzi Guvernul va discuta în ședința fulger programată la 11:00 aplicarea și pentru școlile și grădinițele particulare doar a restricțiilor fizice. Școlile particulare vor putea continua să își educe elevii, în școala online, spun sursele Edupedu.ro. De remarcat că posibilitatea educației online a fost anulată de ministrul Cîmpeanu pentru profesorii și copiii care învață în școlile patronate de statul Român, sub numele „echității”.
Cât de jalnic arată astăzi fluturarea echității de către ministrul Educației, când vedem clar că echitatea s-a oprit brusc atunci când în schema discuțiilor au apărut banii. Și cât de cinică e poziția în care ne-au aruncat Guvernul Cîțu și profesorul președinte Klaus Iohannis, de-a vorbi despre discriminarea de-a ține școlile deschise. Numai niște minți de-o ticăloșie fără seamăn puteau arunca la limita legalității inclusiv actul de-a educa.
Aplicarea certificatelor verzi în școli și deschiderea fizică a tuturor școlilor de stat și private care aplică voluntar certificatul verde a fost o altă idee vehiculată în acest weekend între guvernanți, potrivit surselor noastre, ca soluție la criza pe care ei înșiși au generat-o prin introducerea peste noapte a exceptării privatului de la restricțiile dure aplicate școlilor de stat. Fără precedent în Europa o asemenea diferențiere a restricțiilor în funcție de tipul de proprietate!
Și ce spălare pe mâini am văzut, în vârf de criză, de la ministrul Educației. Pentru prima dată, un ministru al Învățământului a emis un ordin prin care a decretat scoaterea copiilor din școli doar în sistemul public. Nu există niciun alt ordin de ministru similar, în care să existe mențiunea: se aplică doar pentru învățământul de stat. „Nu am niciun temei legal prin care să oblig școlile private să instituție o vacanță într-o anumită perioadă” – spunea public în urmă cu doar o zi Sorin Cîmpeanu.
„Pentru rațiuni de sănătate publică, poate dispune așa ceva” – l-a contrazis imediat președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos. Și ce ironie ca fix ministrul Educației, care astăzi se derobează de orice atribuție importantă în școlile private, să-și fi justificat până acum în mod repetat deciziile de-a menține deschise toate școlile din România prin fraza următoare: sunt acte de autoritate, luate în context de criză majoră (detalii aici și aici).
Ce abandon al copiilor dintr-un anumit sistem de educație, în fața presiunilor politice, patronale și ale cultelor! Și ce discuții vedem public, la o lună și jumătate de la începerea școlii și după 3 luni de vacanță în care nu au pregătit cu nimic debutul acestui an școlar: testarea noninvazivă a elevilor în școli nu este generalizată nici astăzi, Biblioteca Școlară Virtuală nu există nici astăzi, digitalizarea educației de criză la clasă a fost oprită brutal de ministrul Sorin Cîmpeanu.
Premierul care a încercat weekendul acesta să oprească școala doar la stat și să aplice la privat principiul european potrivit căruia școlile trebuie să rămână deschise chiar și în pandemie – este Florin Cîțu, același care a refuzat să aloce 10 milioane de lei din fondul de rezervă pentru vaccinarea copiilor anti-rujeolă și anti-poliomielită, pe motiv că nu a fost explicată urgența situației. Premierul Florin Cîțu, în plină pandemie și război verbal cu antivacciniștii, a refuzat să dea bani pentru continuarea vaccinării copiilor cu vaccinurile împotriva tuberculozei, tetanosului, poliomielitei, rujeolei și difteriei, potrivit documentelor publicate de G4Media.ro.