Material susținut de Samsung Electronics Romania
OFICIAL Noile reguli de predare a Religiei și de participare la aceste ore ar urma să fie gata până pe 31 decembrie 2024, ceea ce înseamnă o întârziere de peste 10 luni, față de termenul inițial
Site israelian despre lucrurile pe care le învață copiii palestinieni în școală: Manualele școlare neagă existența Israelului și glorifică terorismul
Ministrul Educației ar putea încălca Legea învățământului preuniversitar. Regulamentul pentru portofoliul educațional ar urma să fie gata până pe 31 august 2025, deși legea prevede că portofoliul este obligatoriu pentru copiii care intră în grupa mijlocie și în clasa pregătitoare, în anul școlar 2024-2025
Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, alături de ministrul Educației, Ligia Deca, și Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, în vizită de lucru la Biden Institute
Olimpiada de Limba română 2024. Programa și regulamentul actualizat pentru elevii de gimnaziu au fost publicate de Ministerul Educației. Ce conținuturi au fost exceptate de la etapele pe județ și națională
SURSE Modificări la structura subiectelor de la olimpiada de franceză 2024, transmise de Ministerul Educației direct profesorilor organizatori din județe. Exercițiile de gramatică, de o treime din punctaj, sunt înlocuite cu un singur item de tip „completează spațiile goale”, cu variante de răspuns
Diplomele românești de asistent medical generalist, obținute înainte de aderare, vor fi recunoscute în statele UE
Profesorul Liviu Papadima: Literatura este un element formativ cu o putere fabuloasă, dar e problema noastră că nu reușim să-i convingem și pe tineri de acest lucru
De Ziua Națională a Lecturii, Inspectoratul școlar Vaslui invită oamenii să doneze cărți din literatura română pentru elevii din mediul rural
Elevii colegiului din Sinaia vor putea învăța limbi străine sau vor simula munca unui ospătar cu ajutorul generatoarelor de holograme cumpărate prin fonduri PNRR. Investiția în două smartlaburi, de aproape 120.000 de euro (P)
Toate tichetele educaționale distribuite până acum, în valoare de 500 de lei cu care se pot cumpăra rechizite, au fost încărcate pe carduri, anunță Ministerul Fondurilor Europene
Anchete ale inspectoratului școlar și conducerii Liceului Teoretic Carei după ce un profesor de matematică care ar fi chemat elevii de la clasă la meditații “en-gros” a fost reclamat de părinți că încearcă să evite legea Educației / I-ar fi pus să semneze cereri că “insistă foarte mult să îl accepte pe copil la ore particulare”
Banii dați fiecărei universități de stat pentru verificarea doctoratelor scrise între 1990-2016: jumătate nu au cheltuit, în 2021, nimic, deși unele au primit milioane de lei / În doi ani niciuna nu a găsit niciun plagiat
OFICIAL Desființarea inspectoratelor școlare, stabilită pentru 2025. Ordinele de ministru privind organizarea și funcționarea Direcțiilor Județene și înființarea Birourilor județene ARACIIP, care le preiau atribuțiile, au termen 30 mai 2025
Ligia Deca: Fiecare școală ar trebui să aibă dotări noi în clase, în laboratoare, în atelierele de practică, sălile de sport, ba chiar și în cabinetele de consiliere școlară în acest an. Este un an de vârf
Banii de burse ai elevilor au fost virați către inspectorate și școli și vor fi plătiți joi, 15 februarie. Bursa de merit pe care o vor primi în premieră și elevii de clasa a V-a este de 352 de lei
Profesorii ar putea fi obligați să prezinte elevilor criteriile fiecărei evaluări susținute – prevedere introdusă de Consiliul Național al Elevilor pentru Statutul elevului
Organizația Salvați Copiii cere Parlamentului României interdicția oricărei forme de publicitate a jocurilor de noroc, inclusiv online. Sălile de jocuri de noroc să fie la o distanță de cel puțin 300 de metri de școli, solicită organizația – documente
Festival-concurs de teatru, vorbit în public și recitări pentru elevi, organizat de liceul din Sinaia, inclus în lista concursurilor interjudețene 2024. Înscrierile sunt deschise până pe 17 martie
Studenți de la Medicină, Târgu Mureș, merg voluntar prin licee din 11 județe ca să-și promoveze facultatea
Profesorul Liviu Papadima, despre subiectele la limba română de la simularea Evaluării Naționale 2024: Verifică algoritmi pe care copiii îi deprind cu ajutorul meditatorilor, decât să intre în esența problemei, să fie capabili să înțeleagă ce citesc și să se exprime logic
Ajutor de stat de 16,5 milioane de euro aprobat de Ministerul Cercetării pentru organizații de cercetare participante la proiecte Orizont 2020 și Orizont Europa
Cercurile pedagogice din județul Neamț, programate pe 15 februarie, nu se vor mai desfășura dimineața, ci de la ora 14 – adresă a inspectoratului școlar
14 februarie, zi de salariu pentru profesorii și angajații din Învățământ. Primesc salariile majorate de la 1 ianuarie 2024
Profesoara Gabriela Glăvan, despre studenții care nu mai citesc cărți: Un veac de singurătate a fost citit de 5 studenți din 140. Timp de 12 ani, și la școală, și acasă au văzut cam același lucru: că se poate și fără să citești, contează să iei bacul, să intri, să treci, să iei o diplomă. Am obosit și mă macină deznădejdea
Ligia Deca le-a spus directorilor de școli și inspectorilor școlari din Bistrița-Năsăud că are “o mini-revoltă în minister” pentru că salariile nu au crescut și pentru angajații de la centru
Dosar penal pentru elevul de 15 ani care a folosit un spray lacrimogen în Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” din București / 16 elevi transportați la spital au rămas internați
Boicot al profesorilor față de Ministerul Educației. Un cadru didactic organizator de concurs CAEN refuză să aplice “adresa aberantă” dată de minister
Inspectoratul școlar din Tulcea s-a răzgândit “în unanimitate”: A decis înființarea unei clase de a IX-a cu specializarea Instructor sportiv la liceul din Topolog, deși inițial a respins cererea liceului
Fondul pentru situații speciale, la dispoziția ministrului Educației: O mână de universități au folosit, în 2021 și 2022, peste jumătate din banii din FSS cheltuiți în întregul învățământ superior / Universitatea de Agronomie condusă de fostul ministru Cîmpeanu – în top, inclusiv cu bani pentru conferințe de securitate
Cine este noua ministră a Educației din Franța, Nicole Belloubet: tehnocrată de stânga, profesor de drept public și fost ministru al Justiției, a contestat în trecut centralizarea impusă școlilor
Angajările din Învățământ, deblocate printr-un memorandum aprobat de Guvern – document
LISTA Cele 12 licee în care profesorii și elevii vor activa anul acesta noile hub-uri 3DUTECH. Concursul național de 3D printing și robotică a fost inclus în Calendarul concursurilor școlare publicat de Ministerul Educației (P)
Ministrul Educației Ligia Deca, în vizită la Departamentul de Stat al SUA împreună cu rectorul SNSPA Remus Pricopie: Avem o serie de întrevederi cu reprezentanți ai guvernului american, ai unor universități și organizații partenere
Profesorii pot confisca telefoanele elevilor și le restituie la finalizarea orelor de curs în ziua respectivă – propunere a Consiliului Național al Elevilor pentru Statutul elevului
Toolkit pentru pedagogi și psihologi, în scopul prevenirii traficului de persoane și a exploatării sexuale. Instrumentarul a fost dezvoltat de asociația Sexul vs Barza și prezentat cu Ambasada Germaniei
Sebastian Țoc, profesor și cercetător, propune „renunțarea la ierarhizarea elevilor la liceu și școala profesională în funcție de examene cu miză mare, fiind preferabil un mix de criterii”, printre alte măsuri care ar duce la școli mai incluzive
ULTIMA ORĂ Ministerul Educației încearcă să împiedice elevii de clasele primare să participe la peste 200 de etape pe țară ale concursurilor extrașcolare 2024. Profesorii organizatori au avut termen să modifice regulamentele – adresă trimisă școlilor
Program anual de finanțare de 15 milioane de lei pentru liceele agricole din România – proiect Ministerul Agriculturii
Concursuri extrașcolare 2024. Înscrierile elevilor și organizarea activităților educative la nivel de județ vor fi centralizate într-o „platformă” făcută de inspectorii școlari, până pe 23 februarie – adresă de la Ministerul Educației
Dreptul elevilor la planuri individualizate de învățare, realizate de profesorii de la clasă, printre propunerile Consiliului Național al Elevilor pentru Statutul elevului
Elevii pot fi suspendați pentru cel mult 5 zile lucrătoare, prevede un proiect de Statut al elevului
Universitatea Babeș-Bolyai anunță cea mai avansată platformă de imagistică biomedicală din Europa de Est, Inspire, care reunește trei centre de cercetare
În România sunt doar 3 licee pentru elevi cu deficiențe de auz, de aceea Liceul Tehnologic Special „Beethoven” din Craiova va putea înscrie elevi în clasa a IX-a, deși niciun elev nu a promovat Bacalaureatul, transmite Ministerul Educației
Alte 13 mii de carduri educaționale de 500 de lei au fost distribuite luni inspectoratelor școlare de unde urmează să ajungă la școli – surse / Școlile au termen 5 zile să le dea părinților
Aproape 20 modificări la calendarul olimpiadelor școlare 2024, făcute de Ministerul Educației: etapa județeană de Fizică a fost devansată cu o săptămână, faza națională la Limba română a fost mutată
SURSE Școlile nu ar fi bifat ca ridicate cardurile educaționale pentru peste 80.000 de elevi și de aceea familiile nu au primit banii / Săptămâna aceasta vor fi încărcate
PROIECT Admitere la liceu 2024 fără Evaluare Națională pentru elevii olimpici. Premiile la olimpiadele naționale sau medaliile de la competițiile internaționale pot fi echivalate cu specializările de la liceu / Ce conține dosarul de înscriere
Material susținut de BCR