Unul din patru angajatori vrea să recruteze studenți în perioada octombrie-decembrie 2018, anunță BestJobs într-un comunicat remis EduPedu.ro. În prezent, 58% dintre angajatori declară că până la 5% dintre angajații…
Românii sunt mai dispuși decât până acum să-și completeze veniturile prin contracte de muncă suplimentare celor de bază, se arată într-un studiu IPP. 12% dintre angajați au mai mult de…
Când ești părinte, este esențial să știi exact ce vaccinuri se fac copiilor. Și să te informezi ce conțin și de ce boli îți feresc copilul. Am verificat la Ministerul…
Elevii și copiii de grădiniță au zi liberă, pe 5 octombrie, în București. Atât grădinițele, cât și școlile de stat din Capitală vor fi închise vineri, când este Ziua internațională…
Daniel Breaz și Șerban Valeca sunt numele asupra cărora s-au oprit, pentru moment, negocierile pentru șefia Ministerului Educației și a Ministerului Cercetării, au declarat surse de la vârful PSD pentru…
Universitățile trebuie să scape de birocrație, să își adapteze curricula și să schimbe procedurile de recunoaștere a diplomelor din străinătate, pentru a beneficia de noile politici universitare europene, a atras…
Fenomenul ingrijorător al abandonului școlar se adâncește de la un an la altul. România avea în anul 2015, potrivit datelor UNESCO, 184.101 elevi care părăsiseră școala în timpul liceului (upper…
Repartizarea computerizată la liceu va avea loc pe 12 iulie 2019. Ministerul Educației a publicat calendarul de admitere la liceu 2019. Elevii de clasa a VIII-a vor completa fişele de…
FSLI îi cere premierului să anuleze ordinul semnat de fostul ministru Valentin Popa, prin care sunt reduse 4.000 de posturi în învățământ. Ministerul Educației a luat decizia concedierii oamenilor din…
Trei dintre inspectorii școlari revocați de fostul ministru al educației Liviu Pop și repuși în funcții de justiție de două ori așteaptă de mai bine de 2 săptămâni ca Ministerul…
Noul Cod de etică din învățământul preuniversitar le interzice profesorilor să dea meditațiilor propriilor elevi, a declarat miercuri Valentin Popa, fostul ministru al Educației, citat de Agerpres. El a spus…
Liviu Dragnea a pierdut miercuri, pentru prima oară, majoritatea în Camera Deputaților cu ocazia votului pentru legea offshore. Liderul PSD a reușit să evite în ultimul moment și validarea la…
Premierul Viorica Dăncilă l-a numit la 1 octombrie în funcția de consilier pe probleme sociale pe Ilie Mario Rafael, fost șef de cabinet al lui Codrin Ștefănescu, după cum rezultă…
Premiul Nobel pentru Chimie 2018 a fost acordat profesorilor Frances H. Arnold, George P. Smith şi Gregory P. Winter, a anunțat în urmă cu puțin timp Comitetul de acordare a…
O sesizare referitoare la teza de doctorat a șefului Inspecției Judiciare, Lucian Netejoru, a fost depusă la CNATDCU – forul care analizează plagiatele. Sesizarea vine după ce jurnalista Emilia Șercan…
Elevii de clasa a VI-a susțin Evaluarea Națională în zilele de 22 și 23 mai. Este prima testare transdisciplinară pe care copiii o dau, până la această vârstă. Calendarul de…
Calendarul de Evaluare Națională a elevilor de clasa a IV-a a fost stabilit de Ministerul Educației, cu perioada de examene 14-16 mai 2019. Copiii vor fi testați la Limba română…
Evaluarea Națională 2019 de la clasa a II-a se va desfășura la începutul lunii mai, a anunțat Ministerul Educației. Copiii vor fi testați la Limba română – Scris și Citit…
Peste 4.000 de angajați din învățământ riscă să fie concediați, avertizează Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”. Organizația îi cere premierului Viorica Dăncilă să blocheze aplicarea Ordinului ministrului educației naționale…
Președintele autoritar al Turkmenistanului, Gurbanguly Berdimuhamedov, a anunțat săptămâna trecută că pune capăt gratuităților la furnizarea de apă, gaze naturale și curent electric pentru cetățeni. Întreg articolul pe G4Media
Mihai Netea, unul dintre cei mai buni imunologi români, a explicat pentru EduPedu.ro, pe înțelesul tuturor, descoperirea pentru care a fost acordat anul acesta Premiul Nobel pentru Medicină 2018. Profesorii…
Klaus Iohannis va participa la prima reuniune a Consiliului Național al Rectorilor din acest an universitar, care va avea loc pe 4 octombrie la Universitatea Politehnica din București. Consiliul anunță…
Nobelul pentru Fizică – “Laserul de la Măgurele este exact aplicația pură a teoriei lui Mourou, pe care am ales-o în 2010-2011 ca soluție pentru cercetările” din România, a declarat…
România a pierdut deja, de la 1 iulie 2018, dreptul de vot în Agenția Spațiala Europeană, pentru neplata contribuției, a declarat pentru EduPedu.ro președintele Consiliului Rectorilor. “Nu are cine să…
“Copiii au așteptat 3 săptămâni o profesoară de Limba română, pentru că eu nu mai am voie să le predau. Dar elevii mei n-au stat nici o oră fără profesor…
Liceenii care vor să își termine studiile în străinătate și să obțină Diploma de Bacalaureat Internațional pot să se înscrie la bursele United World Colleges, anunță organizatorii. La burse pot…
Ordonanța care a dus la demisia ministrului Educației și la ridicarea interdicției asupra învățătoarelor de a le preda româna copiilor din minorități este constituțională, pentru că se raportează la o…
Ordonanța care a dus la demisia ministrului Educației încalcă Constituția și nu poate fi pusă în aplicare anul acesta. Avertismentul dur vine de la Gabriel Ispas, decanul Facultății de Drept…
Nativii digitali, copiii care cresc înconjurați de tehnologie, au un tip de învățare care “lasă mai puțin spațiu pentru creativitate și intuiție”. Neuropsiholog german expert în probleme de memorie, Hans…
Nici un cuvânt despre împărțeala pe criterii politice a locurilor în universități. Zero referire la fotoliile goale de la Educație și Cercetare. Tăcere totală pe ordonanța care a scos în…
Numărul impresionant al românilor care au plecat din țară în ultimii 10 ani plasează Romania pe locul al 10-lea la capitolul intensitatea fluxului migrației către țările G20, potrivit Organizației pentru…
Populația României scade, studenții sunt tot mai puțini, iar din ce în ce mai mulți aleg să-și facă studiile la facultăți din Europa sau din lume. În aceste condiții datele…
România este pe cale să piardă dreptul de vot în Agenția Spațiala Europeană și la CERN, “pentru că nu ne-am plătit contribuția”. Avertismentul a fost lansat de Sorin Cîmpeanu, președintele…
Educația copiilor noștri este un subiect crucial pentru viitorul României. Un domeniu pe care toate partidele îl prioritizează în campanii, dar care rămâne constant în bătaia intereselor politice sau de…
Calendarul de admitere în învățământul dual pentru anul școlar 2019-2020 a fost publicat în Monitorul Oficial. Înscrierea în școlile profesionale duale începe în data 24 iunie 2019. Elevii de clasa…
Exerciții fără înțeles, probleme care nu pot fi rezolvate, operații greșite sau date incomplete – apar în unul din manualele de Matematică de clasa a VI-a scoase de editura unică…
Profesorii din țările europene cu educație performantă ies profesori încă din universitate. Dacă în România cursurile pentru formarea cadrelor didactice sunt diluate în facultate și tinerii ajung calificați abia după…
Ministerul Educației trebuie să modifice urgent finanțarea universităților, prin decuplarea banilor de numărul de studenți. “Atrag atenția asupra unui risc: pentru a-și menține numărul de studenți și așa mic, universitățile vor…
Cercetătorii James P. Allison şi Tasuku Honjo au câştigat premiul Nobel pentru Medicină “pentru descoperirea terapiei în cancer prin inhibarea reglării imune negative”, transmite News.ro. Descoperirea folosește abilitatea sistemului imunitar…
Klaus Iohannis critică guvernul PSD-ALDE, pentru măsurile pe care le-a luat în educație și cercetare. Liderul de la Cotroceni vorbește despre “instabilitatea legislativă și lipsa unei direcții clare în educație”,…
Înscrierile la grădiniță încep în primăvară, însă părinții caută din timp recomandări și informații despre grădinițele apropiate. Care sunt cele mai importante lucruri pe care să le avem în vedere…
Curriculumul pentru clasa pregătitoare prevede matematică prin joc pentru copiii de 6 ani, astfel încât la intrarea în clasa I elevii să știe adunări și scăderi până la 31, numărarea…
Dacă în anul 2000 învățau în universitățile din afara țării 12.500 de studenți români, în 2016 numărul acestora este mai mult decât dublu: 34.320, potrivit UNESCO. Prin comparație, numărul studenților din…
Calendarul examenelor de Bacalaureat 2019 îi nemulțumește pe elevi. Programarea examenelor scrise în perioada 1-4 iulie, adică în cea mai călduroasă lună din an, poate să afecteze “major” rezultatele pe…
În 2017 România a fost pe locul al doilea de la coadă în privința numărului de persoane aflate în risc de sărăcie, în Uniunea Europeană. Într-un raport publicat recent de…
Calendarul examenului de Bacalaureat 2019 a fost stabilit de Ministerul Educației. BAC 2019 începe pe 3 iunie, cu probele orale, iar examenele scrise debutează pe 1 iulie – când este…
Evaluarea Națională 2019 pentru clasa a VIII-a începe cu examenul scris la Limba şi literatura română, programat pe 18 iunie. Ministerul Educației a aprobat calendarul de desfăşurare a Evaluării Naţionale,…
În 2016 OECD a publicat rezultatele unui test de cunoştinţe financiare aplicat în 30 de ţări de pe toate continentele. Au răspuns întrebarilor 51.650 de adulţi, cu vârsta între 18…