Centrul de studii IRES a dat, marți, publicității un sondaj ce oferă unele informații despre cât de mult se tem sau nu românii de coronavirus, după cinci luni de pandemie.…
Rezultatele de la titularizare 2020 nu vor fi anonimizate, au declarat pentru Edupedu.ro reprezentanții Ministerului Educației. După ce mai mulți candidați la examen au întrebat dacă notele vor fi anonimizate,…
Rezultate slabe la examenul de definitivat: 69,17% dintre candidații prezenți au luat note peste 8 și au promovat examenul obligatoriu pentru exercitarea profesiei didactice și pentru avansarea în carieră. Rezultatele…
Cercetătorii români Mihai Miron, originar din Beclean (Bistrița), și Sofia Pascu – din Cluj, au câștigat granturi nerambursabile de câte 150.000 de euro de la Comisia Europeană în cadrul programului…
Rezultatele de la examenul pentru definitivare în învățământ au fost publicate marți, pe 28 iulie 2020, cu o zi mai devreme decât era anunțat în calendarul oficial. Rezultatele pentru cei…
Legea 109 din 2020, abia intrată în vigoare la începutul acestei luni, cea prin care Ministerul Educației este obligat să asigure „la cerere” tabletă sau laptop fiecărui elev și cadru…
Țările central și est-europene, care se confruntă diferit cu epidemia de Covid-19 în această perioadă, dar care au o situație epidemiologică mai bună decât România în acest moment, se pregătesc…
UPDATE Ministerul Educației vine cu precizarea că, la nivel național, sunt 4.030 de posturi scoase la concursul național de titularizare. (Știrea inițială) Mâine, 29 iulie, se desfășoară concursul gigant de…
Ministerul Sănătății propune 2 sub-scenarii hibride, un scenariu de revenire integrală la școală și altul de ore exclusiv online pentru deschiderea școlii din 14 septembrie 2020. Marea noutate de la…
Candidații la titularizare pot intra în sălile de examen în intervalul 7:15-8:15, potrivit procedurii aproate de ministerul Educației abia pe 24 iulie, adică înaintea probei scrise cu doar 5 zile…
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență din Argeș a decis, marți, că masca de protecție este obligatorie pentru toți locuitorii de peste 5 ani, în toate spațiile închise publice și…
“România este o țară a decalajelor”, iar “în momentul în care iei în calcul reducerea numărului de elevi, reducerea numărului de ore, distanțarea fizică la clasă, trebuie să vezi și…
Camera Deputaţilor a adoptat tacit, luni, un proiect de lege care prevede că, prin excepţie, în cazuri justificate reprezentate de declanşarea stării de urgenţă sau a stării de alertă, Ministerul…
Un proiect ce vizează reglementarea școlii online, inițiat de senatorul PSD Ecaterina Andronescu, a fost adoptat, luni, de Senat în calitate de cameră decizională. Potrivit Agerpres, acesta prevede că activităţile…
Ministerul Educaţiei va putea să emită tichete valorice pentru plata serviciilor after-school, în cazul preşcolarilor şi al elevilor de până în clasa a IV-a, din învăţământul de stat sau privat,…
Reducerea distanței fizice între copii sau între elevi de la 2 metri, cât era până acum, la doar 1 metru, indiferent de ciclul de învățământ preuniversitar, este principala măsură nouă…
Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat, luni seară, la Realitatea Plus, că alocaţiile vor fi majorate de la 1 august cu un procent ”în jurul a 15%”. Proiectul este…
Schimbările climatice şi efectele activităţii oamenilor asupra mediului înconjurător reprezintă una din preocupările științifice constante ale GeoEcoMar. În acest context, o echipă multidisciplinară de cercetători a demarat la începutul anului…
Să predai online de-adevăratelea, din punctul meu de vedere, înseamnă în primul rând să lași la o parte prejudecățile și să iei niște lecții de la „youtuberi” și de la…
Vicepremierul Raluca Turcan a “rugat”, luni, autoritățile locale “să facem front comun în perspectiva anului școlar”, spunând că guvernul dorește “revenirea la o viață normală și, dacă s-ar putea, condițiile…
Motto: Ai putea să-mi desenezi un om bun? Câteva precizări necesare: Scriu aceste rânduri în avanpremiera concursului național de titularizare în învățământ, ediția iulie 2020, cu intenția mărturisită de a-i…
“E bine să ne ferim de aglomerații. De ce? Pentru că nu numai coronavirusul poate fi luat din spații foarte aglomerate și închise. (…) Într-o piscină în care stăm foarte…
Printr-o scrisoare oficială președinții celor două camere ale Parlamentului, ambii de la PSD, îi cer premierului Orban, președintele PNL, să prezinte „planul de măsuri concrete” pentru deschiderea noului an școlar…
„Următorul an școlar va fi în procent semnificativ compromis”, susține Iulian Cristache, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi. Acesta a declarat la TVR că în opinia sa „în învățământul…
După o dezbatere de 15 ore, doar 47 din 125 de deputați au susținut, la sfârșitul săptămânii trecute, propunerea de a-l înlătura pe Igor Matovic de la putere, printr-o moțiune…
Analiză semnată de Daniel David, profesor de psihologie clinică și științe cognitive clinice, psiholog, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, publicată pe blogul său: Una dintre surprizele monografiei psihologiei românilor (David,…
Specialiștii Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) vor realiza strategia de dezvoltare a municipiului Reșița, anunță instituția într-un comunicat de…
Locuitorii cartierelor Politehnica, Militari, Cotroceni și Crângași sunt nemulțumiți de faptul că nu se mai pot recrea în parcul Politehnica, unul dintre cele mai mari din oraș cu cele circa…
Un profesor de istorie din Marea Britanie, rămas cu mult timp la dispoziție în primăvară, când școlile s-au închis din cauza pandemiei Covid-19, a lansat și dezvoltat Edudate, un serviciu…
Federația Naţională Sindicală “ALMA MATER” își exprimă îngrijorarea, într-un comunicat de presă emis duminică, în legătură cu eliminarea Ministerului Educației din mecanismul care va gestiona fondurile structurale și de investiții…
Consiliul Naţional al Elevilor organizează online, săptămâna aceasta, alegerile pentru mai multe posturi din biroul executiv al organizației, inclusiv cel de președinte, potrivit unui comunicat citat de Agerpres. Votul are…
Simulările pentru anul școlar care va începe la 14 septembrie ar trebui să înceapă de acum, iar o clasă fizică ar trebui să aibă 15 elevi, spune profesorul Alexandru Rafila,…
Școala de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele, ajunsă la a treia ediție, își deschide din nou porțile, de data aceasta în mediul virtual, în perioada 23 august…
„Avem o problemă cu alfabetizarea științifică. Avem o problemă cu analfabetismul funcțional uriaș și avem o problemă cu neîncrederea între noi, și între noi și instituții”, spune psihologul Daniel David…
Cu ce aș putea să încep? Bineînțeles, cu entuziasmul gândului de a fi profesor încă de pe băncile facultății, care se disipa în primele luni după ce ai luat post.…
Decizie fără precedent luată de Ministerul Educației în baza prognozei meteo, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Ora de începere a examenului scris de Titularizare a fost schimbată de la…
Autoritățile române discută, în prezent, cele trei opțiuni pentru începerea școlii: toți copiii vin la școală, învățământul hibrid (la școală și online, varianta preferată pe moment), respectiv continuarea școlii online.…
Consiliul Naţional al Rectorilor cere menținerea la Ministerul Educației a celor două organisme intermediare, OI POCU si OI POC, de implementare a următoarelor programe operaționale pentru educatie și cercetare pentru…
Copiii care au suferit pierderi de învățare din cauza închiderii școlilor în criza Covid-19 vor pierde și bani pe parcursul carierei – reprezentând circa 3% din veniturile pe care ar…
O bună parte din cercetătorii de la Măgurele fac front comun în sprijinul directorului celui mai mare proiect de cercetare din România, Nicolae Zamfir. “Subsemnații, cercetători la Centrul ELI-NP, protestăm…
Guvernul nu a început încă plata datoriilor de peste 115 milioane de euro către Agenția Spațială Europeană (ESA), datorii acumulate din anul 2017 de când nu și-a mai achitat contribuțiile…
„De luni, 27 iulie 2020, reîncepe Teleșcoala”, anunță Televiziunea Română pe pagina oficială a programului de lecții televizate. Vor fi doar ședințe de pregătire pentru examenul de Bacalaureat, deci pentru…
Cu mii de fani pe Instagram şi admirată chiar de un fost preşedinte american, pisica Gli este aproape la fel de celebră precum ”casa” ei, catedrala Sfânta Sofia din Istanbul,…
Timpul ne dovedește și încă dintotdeauna ne-a dovedit cât este de scurt. Ne este atât de scurt, încât „niciodată nu avem timp destul pentru literatură și în general pentru ceea…
“Sunt învățătoare la o școală gimnazială, și în același timp lucrez cu copiii în cadrul programelor A doua șansă și Școală după școală, în cadrul Salvați Copiii”, și-a început prezentarea…
Consiliul Național al Elevilor a anunțat că nu a fost invitat la ședința comisie de valiadare a planurilor-cadru pentru învățământul primar, gimnazial, liceal și profesional, potrivit unui comunicat primit de…
Școala online, care a luat locul școlii tradiționale din cauza pandemiei, a funcționat “cu rezultate bune” pentru minoritățile naționale, la modul general, dar, detaliat, a pus probleme majore din mai…
Conexiunea la internet în zonele fără semnal sau acoperire 4G a tabletelor pe care Ministerul Educației vrea să le cumpere pentru elevi „se face în condițiile impuse de caietul de…
Prima promoţie de studenţi la specializarea ”Ordine şi siguranţă publică”, specialitatea ”anticorupţie”, din cadrul Academiei de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti a ajuns la momentul absolvirii, iar noii ofiţeri anticorupţie…
„Fii, alături de mulți alții, vocea celor care nu se pot face auziți!”, acesta este mesajul lansat joi, 23 iulie 2020, în conferința online Sunt profesor, Vreau la Școală!, organizată…
„Propun ca toți elevii de liceu să facă orele specifice profilului la școala și online celelalte”, spune Flavia Ghimiș, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Național “Gheorghe Țițeica”, din…
“Școala online nu a fost școală, depindea foarte mult de părinți. Dintre cele trei scenarii, ținând cont și de evoluția pandemiei (1000 de cazuri ieri), singurul scenariu care se prefigurează…
“Odată cu începerea verii, ne-a fost foarte clar că trebuie să ne focusăm pe activități de remediere. De la 1 iulie, în 20 de localități am organizat module de recuperare…
„Autoritățile trebuie să înceapă acum dezbateri depre cum școlile pot să devină mai autonome, dar în consens cu autoritățile locale, să funcționeze cu aviz din partea inspectoratului sau DSP local”…
Evaluarea cadrelor didactice pentru felul în care au desfășurat orele online se realizează până la 31 august, anunță ministrul Educației, Monica Anisie, potrivit RFI. Aceasta a declarat că a modificat…
„Rugăm populația să respecte măsurile de bază de protecție sanitară”, se arată într-un comunicat numit „INSP trage un semnal de alarmă cu privire la evolutia epidemiei de Covid-19” transmis de…