ad-comunicare-edupedu.ro

“Pentru copiii vulnerabili, întoarcerea la școala fizică este singura opțiune pentru a evada din cercul sărăciei” – Mihaela Nabăr, World Vision România. Organizația începe o campanie pentru vaccinarea anti-COVID-19 în satele românești

Oamenii din comunități vulnerabile au acces vara aceasta la centre de vaccinare, echipe mobile de vaccinare sau la medici de familie înscriși în program, cu ajutorul organizației World Vision România.…
Vezi articolul

Vacanța de vară trebuie să fie mai scurtă, susține Ministrul Educației, care anunță că „începând din toamna anului 2022 vom face tot posibilul, vom prezenta argumente astfel încât ele să fie acceptate de părinți, de profesori, de decidenți”, pentru un an școlar cu mai multe săptămâni de cursuri

„Începând din toamna anului 2022 vom face tot posibilul, vom prezenta argumente astfel încât ele să fie acceptate de părinți, de profesori, de decidenți, pentru că noi avem nevoie de…
Vezi articolul

VIDEO Funeriu: Dacă am fi mers până la capăt cu această luptă împotriva plagiatelor, am fi decapitat toate instituţiile de forţă ale României / Eu astăzi cred că a devenit o problemă de siguranţă naţională

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, cel care a început demersurile pentru descoperirea tezelor academice plagiate, susţine că dacă demersul început în urmă cu aproximativ un deceniu ar fi fost…
Vezi articolul

BAC 2021 Ghidul pentru Bacalaureat a fost publicat de Ministerul Educației. Absolvenții de liceu trebuie să fie în centrele de examen cel târziu la 8:30, accesul se face în baza actului de identitate, pentru subiecte pot folosi doar cerneală sau pastă de culoare albastră și creion negru pentru scheme

Bacalaureatul 2021 începe luni, cu examenul scris la Limba și literatura română. Ghidul cu regulile pe care trebuie să le cunoască absolvenții de liceu care dau luni bacul a fost…
Vezi articolul

Bacalaureat 2021. Din tematica de examen s-a scos mult mai puțin față de cât s-a scos anul trecut, anunță ministrul Educației: Avem înscriși cu 22.000 de candidați mai puțini ca anul trecut / O să afecteze în mod semnificativ și activitatea universităților

Pentru Bacalaureat „din tematica de examen s-a scos mult mai puțin față de cât s-a scos anul trecut”, a declarat ministrul Educației la conferința Consiliului Național al Rectorilor. Sorin Cîmpeanu…
Vezi articolul

Doar 2% dintre adolescenții de 12-15 ani s-au vaccinat anti-COVID din 2 iunie până acum, anunță Valeriu Gheorghiță: În luna septembrie chiar mi-aș dori ca toți copiii să poată să meargă în format fizic la școală. Este suficient cât au stat într-un regim online

Doar 2% dintre adolescenții de 12-15 ani s-au vaccinat anti-COVID din 2 iunie până acum, a anunțat medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare, la Digi24. Acesta a prezentat date…
Vezi articolul

Liga Studenților din Iași: Fiul lui Tudorel Toader nu îndeplinește criteriul minimal al publicării tezei de doctorat / Solicităm Universității „Al. I. Cuza” să respingă dosarul pentru avansarea în gradul de lector al lui Ionuț Toader

Liga Studenților (LS IAȘI) transmite că a solicitat public Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași să respingă dosarul pentru avansarea în gradul de lector depus de asist. univ. dr. Ionuț-Alexandru…
Vezi articolul

Programul de ore remediale se derulează toată vara, până la 31 august, spune Sorin Ion, secretar de stat la Educație: Evident că la începutul anului școlar următor se impune un nou ordin comun al miniștrilor Educației și Sănătății cu regulile și condițiile de acces la școală

Programul de ore remediale se derulează toată vara, până la 31 august, spune Sorin Ion, secretar de stat la Ministerul Educației, într-o declarație la Speranța TV. Oficialul a mai anunțat…
Vezi articolul

Vasile Dîncu, sociolog: Profesorii au câștigat importanță cât nici nu ne dăm seama în acest moment. Este un fel de dreptate care s-a făcut / Acum părinții și-au dat seama, în online, cât sunt incompetenți în a-și pregăti copiii / O nouă utopie pândește educația

“Profesorii au câștigat importanță cât nici nu ne dăm seama în acest moment. Este un fel de dreptate care s-a făcut”, a spus sociologul Vasile Dîncu, senator PSD și membru…
Vezi articolul

Scădere cu peste 30.000 a numărului elevilor şi studenților din România, în anul școlar care se încheie astăzi. Institutul Național de Statistică: Un profesor se ocupă de 15 elevi/studenţi, în medie

Numărul elevilor şi studenţilor din sistemul naţional de educaţie din România, în anul şcolar/universitar 2020-2021, a scăzut cu 31.600, comparativ cu intervalul anterior, până la aproape 3,5 milioane, în timp…
Vezi articolul

VIDEO Profesorii vor da feedback despre școala în care lucrează, relația cu inspectoratul și despre sistemul de Educație, anunță Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației / Trebuie să mergem cumva înspre un model care să combine finanțarea per elev cu o finanțare bazată pe performanță

Profesorii vor da feedback despre școala în care lucrează, despre relația cu inspectoratul și despre sistemul de Educație, anunță Radu Szekely, secretar de stat în Ministerul Educației. Oficialul a vorbit…
Vezi articolul

Cîmpeanu: Nu am lansat niciun proiect prin care meditațiile să fie plătite de stat, este ideea lui Daniel Funeriu, care a fost într-adevăr un ministru foarte bun al Educației, la fel de bun ca ministrul actual al Educației

Proiectul orelor remediale nu înseamnă meditații private plătite de Ministerul Educației, a precizat astăzi ministrul Sorin Cîmpeanu la finalul conferinței de presă de după ședința de Guvern. Meditațiile private sunt…
Vezi articolul
Daniel David / Foto: UBB

Daniel David, președintele Consiliului Rectorilor: Îmi pare rău că SNSPA nu dorește să participe la ședința CNR. A spune că forul susține partidul aflat la guvernare e o mare greșeală

Daniel David, președintele interimar al Consiliului Național al Rectorilor, răspunde acuzațiilor lansate de rectorul SNSPA, potrivit căruia CNR colaborează cu autoritățile statului în interesul partidului de guvernământ. “Îmi pare rău…
Vezi articolul
Remus Pricopie / Foto: Agerpres

SNSPA boicotează ședința Consiliului Național al Rectorilor de la Cluj-Napoca: Lipsa de transparență și interferențele politice sunt probleme departe de a fi rezolvate / CNR, acuzat că lucrează în favoarea partidelor de guvernământ

Școala Națională de Studii Politice și Administrative anunță că nu va participa la ședințele din acest weekend ale Consiliului Național al Rectorilor. Forul are o conducere rotativă asigurată din decembrie…
Vezi articolul

Evaluarea Națională 2021 – Mihai Bălună, profesor la Colegiul „Mihai Viteazul” din București, despre subiectele la Matematică: 10.00 nu va fi pe toate drumurile, dar bănuiesc că o să fie multe note în jur de 9.50. Sunt foarte bine calibrate

Subiectele de la Matematică pe care elevii de clasa a VIII-a le-au avut astăzi de rezolvat la Evaluarea Națională 2021 „sunt foarte bine calibrate, sunt întrebări gradate perfect, fără să…
Vezi articolul

Portretul violențelor din școli: Jumătate dintre elevii care sunt agresați nu se pot apăra din cauza fricii și peste jumătate din cei care asistă la astfel de scene nu intervin / Principalele motive ale violenței sunt aspectul fizic și notele – studiu World Vision

Agresiunea verbală este cea mai des întâlnită formă de violență în școlile din România, mai exact în circa 40% din cazuri, arată un studiu realizat de World Vision România. Unul…
Vezi articolul

Toți consilierii școlari din București vor fi monitorizați, iar directorul adjunct al Școlii “George Bacovia” va fi demis – măsurile anunțate după ancheta corpului de control al ministrului Educației în cazul elevului care s-a aruncat de la etajul I din cauza bullying-ului

Directorul adjunct al Școlii „George Bacovia”, în care un elev s-a aruncat pe geam de la etajul I, va fi demis prin încetarea detășării după finalizarea anchetei cerute de ministrul…
Vezi articolul

Imediat după proba de Matematică de la Evaluarea Națională începe ultima lecție de „Educație la înălțime”, în direct de la Dăbuleni: Deșertificarea și efectele schimbărilor climatice. Profesorii se pot înscrie printr-un formular

Ultima lecție din proiectul național „Educație la înălțime” din acest an școlar va fi transmisă în direct pentru mii de copii din Dăbuleni, județul Dolj, joi, 24 iunie, de la…
Vezi articolul

Consiliul Național al Elevilor: Ministerul Educaţiei să instruiască în mod corect şi consecvent membrii comisiilor judeţene pentru Bacalaureat şi Evaluarea Naţională şi să evalueze obiectiv performanţa acestora

Consiliul Național al Eleilor cere „Ministerului Educaţiei să instruiască în mod corect şi consecvent membrii comisiilor judeţene pentru Bacalaureat şi Evaluarea Naţională şi, ulterior, să evalueze obiectiv performanţa acestora”, se…
Vezi articolul