Search Results
daniel funeriu
VIDEO Dialog Robert Cazanciuc (PSD) – Daniel Funeriu: Deschiderea școlilor e un proiect național, ar trebui un dialog și cu opoziția
Op Ed / Daniel Funeriu: Cu stiletto pe pârtia de ski sau cum mint politicienii că vor să depolitizeze funcția de director de școală
Curs de dat pumni în ceață: scurtă analiză a programelor pe educație ale partidelor – Daniel Funeriu
Daniel Funeriu: Există o minciună gogonată referitoare la performanța ‘liceelor bune’. Principala sursă de dezvoltare a IQ-ului național stă în ridicarea nivelului elevilor cu performanțe slabe
Daniel Funeriu, fost ministru al Educației: Urgent controale la toate after school-urile şi verificate sistemele anti-incendiu, precum şi reacția la alarme / În țara în care eşti luat de nebun dacă respecți reguli, e un miracol că se întâmplă catastrofe doar o dată la cinci ani
Daniel Funeriu, despre depolitizarea inspectoratelor școlare prin concurs: „Discuția e greșită cap-coadă pentru că operează cu concepte aplicabile doar în rai. Soluția corectă în practică, dar nepopulară, este politizarea conducerii inspectoratelor”
Daniel Funeriu: Cât de ingrată e munca unui profesor care se chinuie să predea cât mai bine, dar părinții nu își îndrumă copilul către învățare?
Daniel Funeriu: Cu tancul în lanul imposturii educaționale
Daniel Funeriu: Sistemul hibrid – cea mai bună dintre soluțiile proaste pe care realitatea ne obligă să le luăm
Daniel Funeriu, apel către Biserica Ortodoxă: Am semnale că anumiți profesori de religie sunt parte a teoriilor conspiraționiste. Trebuie să le dăm copiilor un mesaj unitar
Daniel Funeriu: Mircea Miclea şi-a cerut scuze. Are această franchețe în comun cu Klaus Iohannis, care nu a ezitat să retracteze celebra “în fața bolii eşti ori precaut ori prost”
Daniel Funeriu, despre laserul de la Măgurele care a atins azi puterea maximă cu tot echipamentul: „Pentru prima dată în istoria sa, România e prima în lume într-un domeniu al ştiinței. De acum încolo ține de noi să fructificăm acest avantaj competitiv uriaş”
Daniel Funeriu îi solicită premierului Ludovic Orban să ia decizia politică de a nu le acorda sindicaliștilor din educație degrevări în această perioadă de criză: lideri de sindicat nu predau, dar iau salariul plin
Daniel Funeriu: De azi, Ponta e oficial un hoț. Firesc ar fi ca toate partidele să îi ceară demisia din Parlament
Guvernele nu s-au înțeles la șpăgi cu informaticienii – motivul pentru care nu avem Biblioteca școlară virtuală, de 9 ani, acuză Daniel Funeriu
De ce isteria anulării Bacalaureatului? Cei care au picat examenul din 2011 încoace vor primi diploma pe baza mediilor din liceu și vor repopula fabricile de diplome – Daniel Funeriu
Daniel Funeriu: Este imperativ să se organizeze Bacalaureatul și Evaluarea Națională
VIDEO Știința inedit explicată: iubirea moleculelor sau de ce zonele de grăsime din supă sunt rotunde și se unesc? Explicația lui Daniel Funeriu
Fostul ministru Daniel Funeriu, despre educaţia sexuală în școli: Aș pune elevii de 14 ani să semneze că au luat la cunoștință ce înseamnă consimțământul, violul, diferența între a face curte și a hărțui
VIDEO Ce sunt testele PCR? Dar testele antigen și anticorpi? Testarea pentru detectarea coronavirusului, explicată de Daniel Funeriu
VIDEO Mic experiment pentru copii – publicat de fostul ministru al educației Daniel Funeriu, cercetător chimist
Daniel Funeriu: Când am intrat în clasa a XII-a în Franța m-au surprins două lucruri – ușile claselor aveau geam și elevii se mutau în sălile unde predau profesorii
Verificarea de plagiat a tezelor după ’89 și sancționarea favorurilor sexuale cerute studentelor – printre condițiile anunțate de Daniel Funeriu, pentru a-l susține pe Marian Preda în alegerile la funcția de rector al Universității din Bucureşti
Daniel Funeriu: Aceleași teste PISA să fie date profesorilor. În loc de miliarde date ONG-urilor de apartament, mai bine o re-selecție a profesorilor
Daniel Funeriu: Mai ușor cu pianul pe scări, când vorbiți de “calitatea profesorilor”. Înainte să aruncați cu roșii în profesor, puneți-vă întrebări despre cât de mult îl motivați pe copil acasă
Povestea Nobelului pentru Chimie 2019, explicată de fostul ministru Daniel Funeriu, cercetător chimist în Japonia și SUA: Crizele mobilizează cele mai briliante minți
Daniel Funeriu: Calitatea profesorului este adevărata problemă – dar și soluție – în educație
Daniel Funeriu: Clasa politică a picat Bacalaureatul. PSD merge pe mâna unor nebuni şi/sau mafioți care parazitează sistemul mână în mână cu sindicatele
VIDEO Daniel Funeriu, despre excelență, prostie, interese obscure și minciuni în educația românească
Daniel Funeriu: Să faci programă finlandeză e ușor și ia o lună: o traduci. Dar e și inutil dacă o predă un profesor mediocru sau șpăgar
Daniel Funeriu: Protestul “foaia albă” este un penibil răsfăț. Demonstrați că luați 10 pe linie și că sunteți mai buni ca impostorii care vă conduc
Daniel Funeriu: Corina Crețu, stop! Nu folosiți laserul de la Măgurele în scopul de a lua voturi de la PSD pentru partidul plagiatorului Ponta
Daniel Funeriu, despre numirea Ecaterinei Andronescu la Educație: Imaginea fidelă a ‘României educate’ la centenar
Daniel Funeriu: Acceptă președintele Iohannis, care pune educația la loc de frunte, propunerea PSD?
Daniel Funeriu: Cea mai mare sursă de infecţii nozocomiale (ale creierului) din România sunt universitățile
Daniel Funeriu, despre legalizarea mitei în universități: PSD administrează intelectualilor de calitate fix ceea ce Piața Victoriei administra PSD-ul în 10 august
Daniel Funeriu, despre miza scăderii exigenței la BAC: Mafia politică a PSD susține de zeci de ani fabricile de diplome, care dădeau la schimb politrucilor posturi, doctorate plagiate și bani
VIDEO Premiul Nobel pentru Chimie 2018, explicat pe înțelesul tuturor de Daniel Funeriu, fost ministru și cercetător chimist în Japonia și SUA
Criza profesorilor din România „mai ales la materiile STEM” nu poate fi rezolvată doar cu măriri de salarii, burse și alte beneficii, susține ministrul educației, Ligia Deca, la ONU: „Ar trebui să avem încredere și în ei să conceapă împreună cu noi sistemul de educație transformat” / Tot Deca a eliminat examenul la „Științe” introdus prin Legea Miclea-Funeriu în Evaluarea Națională
Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca: Susțin ideea sindicală de acum a creșterii salariale în preuniversitar și în universitar. Trebuie discutat apoi și despre diferențieri salariale pe bază de merit / performanță
Kelemen Hunor: La legile educației nu ar trebui să avem amendamente, nici noi, nici colegii din coaliție, în Parlament. Eu de la bun început am spus să trecem legea prin asumare, cum am făcut în 2011 cu legea lui Funeriu, dar nu au fost de acord colegii
Ministra Deca susține că nu a văzut în Legea Miclea-Funeriu, din care a preluat masiv articole în propria Lege a învățământului, prevederea care oprește rectorii cu zeci de ani de șefie să mai candideze
Daniel David: “Proiectul România Educată este în chinurile facerii. Să vedem ce va ieși. Trebuie să fie mai bun decât cel din 2011, altfel nu are rost să ne gândim la el”
Fostul ministru Funeriu, despre legile promovate de ministra Deca: Merge mult pe soft skills, nu așază educația pe o cale corectă, nu propune o educație bazată pe exigență / O admitere separată la liceu este o greșeală
Daniel David: Foarte scurte considerații despre „dezbaterea CNATDCU” cu referire la noua lege a învățământului superior
Funeriu, replică pentru Ponta: Instanța a decis că ești plagiator / Ciucă să fie verificat de CNATDCU
Funeriu, critici dure la adresa președintelui Iohannis și a proiectului România educată: 7 ani de mandat, 200.000 de copii per generație, 1,4 milioane de copii care au trecut prin școală în acești 7 ani. Să judece ei și părinții lor
VIDEO Funeriu: Dacă am fi mers până la capăt cu această luptă împotriva plagiatelor, am fi decapitat toate instituţiile de forţă ale României / Eu astăzi cred că a devenit o problemă de siguranţă naţională
Vouchere pentru educație, cu care părinții să plătească meditații doar la cei mai buni profesori, o soluție care ar fi eliminat premierea prin remediale a profesorilor care nu s-au ocupat de copii – fostul ministru Funeriu
Mihaela Popa, fostul secretar de stat din Educație responsabil cu fondurile europene, replică la Funeriu: Școli verzi înseamnă educație pentru mediu curat, schimbarea mentalității copiilor, sănătate și eficiență energetică
Merele de aur și utopiile reformatoare ale ex-ministrului Funeriu (II)
Reforma morală a educației românești