Rezultatele evaluărilor naționale de la a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi folosite pentru planurile individualizate de învățare și sunt trecute în portofoliul educațional / Primii elevi pentru care se aplică sunt acum în clasa pregătitoare
La doar trei zile de la începerea școlii, sute de elevi din trei școli din Târgu Jiu nu mai primesc „masă sănătoasă”, după ce inspectorii au descoperit că mâncarea era ținută și transportată în condiții precare
Cea mai apropiată pereche de găuri negre supermasive de până acum, observată de două telescoape ale NASA. Ele „dansează” în mijlocul unor galaxii aflate în ciocnire
OFICIAL În fiecare școală va exista un sistem confidențial pentru sesizările referitoare la posibile acte de violență – ROFUIP 2024
Securitatea comunistă a urmărit 2.300 de profesori universitari, 300 de actori și 500 de ziariști în ultimul deceniu al regimului dictatorial Ceaușescu
Copiii cu vârsta sub 16 ani din Australia nu vor mai avea acces la rețelele de socializare / Prim-ministrul Anthony Lebanese: Vrem ca tinerii să aibă experiențe reale cu oameni adevărați
Un angajat al Ministerului de Interne, cercetat de Parchetul Militar Iași în dosarul scurgerii subiectelor de Bac de la Vaslui / Este vorba de un pompier ISU, candidat la examen – UPDATE
Sorin Hagiu, director de școală: Spre rușinea noastră, avem în continuare copii care ajung în clasele a IV-a, a V-a fără să știe să citească fluent, să-și scrie numele. Din păcate, am avut cazuri
Foarte mulți profesori încep să fugă când își văd „cârca” de responsabilități. Mi-e foarte greu să mai găsesc diriginți, spune directorul Școlii Centrale din București
Deca, după cazul Bulai: Din discuțiile mele cu tot mediul universitar, să știți că nimeni nu dorește să ascundă gunoiul sub preș. Din contră, toată lumea vrea să știe dacă sunt astfel de cazuri / Studenții trebuie să nu închidă ochii, fie că sunt victime, fie că sunt martori
Sumele Gauss, scrierea în baza 10, factorul comun, metoda comparației, cel mai mare divizor comun și calculul sumelor de puteri – printre cele mai căutate lecții de Matematică pe o platformă online: noțiunile abstracte din programa școlară sunt cel mai greu de asimilat
Elevii vin în clasa a V-a și se vede această modalitate de a-l pune într-un fel pe celălalt într-o inferioritate, spune directoarea Colegiului Național „Gheorghe Lazăr” din București: Se uită de unde sunt adidașii tăi, ce fel de telefon ai. Lucrăm cu părinții la aspectul acesta
Tribunalul București dezbate cererea lui Alfred Bulai de anulare a mandatului de arestare preventivă
OFICIAL La începutul anului școlar educatorii de la grupa mare trebuie să le spună părinților de ce este util raportul descriptiv de evaluare, pentru înscrierea la clasa pregătitoare. Ce competențe trebuie să aibă copiii când termină grădinița – Model de raport
Inspectoarea școlară generală din Vrancea, Livia Marcu, a cincea pe lista județeană a PNL pentru candidatură la Camera Deputaților
O grădiniță privată din Sectorul 2, amendată și propusă pentru închidere definitivă de Protecția Consumatorului. Paturi și balustrade rupte, lenjerie murdară sau medicamente expirate – printre nereguli
Telefoanele, interzise pentru elevi la școală în mai multe țări europene, pe fondul îngrijorărilor cu privire la impactul tehnologiei folosite în mod excesiv. Exemplele venite de la 8 țări
Consiliul Cercetării Științifice are atribuții noi, dar mai puține de spus în privința standardelor de calitate în domeniu, prin noul Regulament de funcționare / Mai mulți membri, reguli mai precise privind conflictul de interese
Drept la replică
Material susținut de NextLab.tech