ad-comunicare-edupedu.ro

Noi semnatari ai demersului susținut de 100 de intelectuali, numiți de Cîmpeanu „grup de interese”. Pedagogul Constantin Cucoș: O mai mare batjocură la adresa profesionalismului – dar și a bunului simț – nici că se putea / Andrei Marga: Soluția cea mai bună este oprirea acestor proiecte și elaborarea altora

Lista intelectualilor și personalităților care susțin demersul pornit pe 24 august, de prelungire a dezbaterilor pe proiectele legilor educației, ajunge la aproape 200 de semnături, la o săptămână de la…
Vezi articolul

DOCUMENT Curtea Constituțională motivează decizia ca titlul de doctor să poată fi retras doar dacă “nu a intrat în circuitul civil”: Anularea tezelor intrate în circuit civil poate fi făcută legal doar prin instanța judecătorească / CCR: Cele stabilite de comisia de doctorat care acordă titlul “nu pot fi reexaminate de o altă comisie”

Un titlu de doctor, intrat în circuit civil și care a produs efecte juridice, poate fi “desființat” prin anulare, care poate fi făcută doar prin instanță judecătorească, deoarece “nu poate…
Vezi articolul

Surse: Monica Anisie ar urma să fie dată afară de la președinția comisiei pentru învățământ din Senat, cameră decizională pentru legile Educației / Anisie a criticat legile Cîmpeanu, iar acesta s-ar fi plâns în partid că se opune „reformei”

Fostul ministru al Educației, Monica Anisie, senator PNL și președinte al Comisiei pentru Învățământ din camera superioară a Parlamentului României, ar urma să fie înlocuită din funcție. Posibila schimbare a…
Vezi articolul

Stimulente de 6.000-20.000 de lei pentru elevii care au obținut premii la competițiile internaționale și pentru școlile acestora – proiect de hotărâre de guvern / Stimulentele pentru premianții la competiții regionale și europene – 3.500-7.500 de lei

Un proiect de hotărâre de guvern discutat, miercuri, în ședință de guvern prevede premii de până la 20.000 de lei pentru elevii care participă la competiții școlare desfășurate la nivel…
Vezi articolul

Lucian Romașcanu vorbește de nevoia unei legi a limbii române pentru ca aceasta să nu mai fie ”pătată” cu ”cuvinte care își fac loc în vorbirea curentă”/ Ministrul a refuzat să dea exemple concrete la care face referire

Lucian Romașcanu vorbește, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook a Ministerului Culturii, de nevoia unei legi a limbii române pentru ca aceasta să nu mai fie ”pătată” cu ”cuvinte…
Vezi articolul

Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, despre legile educației promovate de ministrul Educației: Nu aduc o perspectivă clară de îmbunătățire / Se află într-o fundătură

Preşedintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, a afirmat, miercuri, că proiectele de lege ale învăţământului nu aduc vreo „perspectivă clară” de îmbunătăţire a domeniului, propunerile avansate aflându-se „într-o fundătură”, potrivit G4Media.ro,…
Vezi articolul

Șase din zece copii ucraineni participanți la un sondaj Salvații Copiii spun că preferă să fie organizate clase speciale în școlile românești, după programa din Ucraina / Aproape trei sferturi dintre ei au continuat educația la distanță, urmând programa ucraineană, spun mamele lor

Doar 6% dintre copiii ucraineni ai căror mame au participat la un sondaj Salvați Copiii au frecventat școli românești după ce au sosit în România, în timp ce aproape trei…
Vezi articolul
Klaus Iohannis, Romania Educata / Foto: INQUAM Photos - George Calin

Recorder: Președintele Iohannis ține blocat un post de profesor de fizică de peste 25 de ani, la colegiul din Sibiu la care este titular / Alți 1.500 de parlamentari, primari, sindicaliști sau funcționari, pe lista catedrelor ocupate

Aproape 1.500 de profesori din învățământul preuniversitar și-au blocat catedrele în timp ce ocupă poziții de parlamentari, primari, viceprimari, funcționari în ministere, inspectori, prefecți, subprefecți sau lideri de sindicat, potrivit…
Vezi articolul

La o săptămână de la încheierea dezbaterilor, ministrul Cîmpeanu anunță aproape 10.000 de amendamente la proiectele de legi și că în minister e foarte mult de muncă: „În paralel, lucrăm la lista elevilor care au obținut nota 10 la Bacalaureat și la Evaluarea Națională”

„Lucrăm la lista elevilor care au obținut nota 10 la Bacalaureat și la Evaluarea Națională. Pe 3 septembrie vom avea închisă această listă, după ce vor fi anunțate și rezultatele…
Vezi articolul

INTERVIU Dacian Dragoș, președintele Consiliului Național de Etică și al comisiei de etică de la Babeș-Bolyai, despre verificarea tezei de doctorat a ministrului Cîmpeanu: Tezele vechi nu pot fi verificate concludent prin softuri antiplagiat / “Singura rezolvare a oricăror dubii ar fi fost publicarea integrală a tezei, undeva unde oricine să o poată consulta”

Verificarea tezelor de doctorat mai vechi, precum cea a ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, susținută în anul 2000, nu poate fi făcută prin softuri anti-plagiat într-o manieră în care “să tragi…
Vezi articolul

Încă un atac PSD la adresa ministrului Educației. Deputat: Ministerul “nu s-a deranjat să propună o hotărâre de guvern” pentru transportul elevilor, situație care riscă “să se adauge listei de nemulțumiri față de Sorin Cîmpeanu” / PSD dorește “dezbatere cât mai amplă” pe legile educației în Parlament / Premierul declara recent că “parcursul de aprobare nu va fi foarte lung”

“Lista de nemulțumiri față de Sorin Cîmpeanu” este invocată de deputatul Lucian Lungoci, reprezentant PSD – partenerul de guvernare al PNL, partidul premierului Nicolae Ciucă și al ministrului Educației –…
Vezi articolul
Transport gratuit pentru elevi

Aproape 4.000 de școli din România funcționează fără autorizație de securitate la incendiu, anunță ministrul Lucian Bode: „Ne confruntăm cu o problematică sensibilă reprezentată de securitatea la incendiu a clădirilor în care funcționează unitățile școlare”

Aproape 4.000 de școli din România funcționează în acest moment fără autorizație de securitate la incendiu, a anunțat ministrul Lucian Bode în ședința organizată marți dimineață înaintea începerii anului școlar,…
Vezi articolul

Premierul Nicolae Ciucă: Există, din păcate, o stare prin care începerea anului de învățământ ne ia prin surprindere / Termen 15 septembrie pentru rezolvarea chestiunilor legate de manuale și de transportul elevilor

“Am stabilit ieri ca ministerul Educației împreună cu președinții Consiliilor Județene să avem o soluție până la 15 septembrie” în chestiunea manualelor școlare și în cea a transportului elevilor, a…
Vezi articolul

EXCLUSIV Mariana Dogaru, președinta Agenției care acreditează și autorizează școlile și grădinițele, susține că a fost propusă în consiliul ARACIP și de Universitatea din București / Instituția neagă că ar fi făcut o asemenea propunere

Mariana Dogaru, actuala președintă a ARACIP – Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar -, susține că ar fi fost propusă în consiliul general al ARACIP, organismul de conducere,…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu ignoră petiția semnată de 28.000 de persoane pentru demiterea sa și retragerea proiectelor de legi ale educației: „Au fost teme care au adunat multe sute de mii de semnături (…) noi ne ocupăm cu reforma în educație”

Ministrul Educației a bagatelizat cele 28.000 de semnături adunate în weekend de petiția care cere demiterea sa din fruntea ministerului și retragerea proiectelor de legi ale Educației. Cîmpeanu a declarat…
Vezi articolul

Andrei Pleșu, despre scrisoarea celor 100 de intelectuali și reacția lui Sorin Cîmpeanu: “Nu se compară 100 de inși cu performanțe profesionale clare și recunoscute cu 1 ministru” “Despre ei se va mai vorbi și după ce o sumedenie de miniștri actuali vor reintra in anonimat…”

“O replică pe măsură ar fi, în acest caz, că nu se compară 100 de inși cu performanțe profesionale clare și recunoscute cu 1 ministru!”, apreciază scriitorul și filosoful Andrei Pleșu într-un articol…
Vezi articolul

Critici fără precedent la adresa lui Sorin Cîmpeanu: Își bate joc de sistemul de învățământ din România, cum n-a făcut-o niciun alt ministru, spune președintele Asociației Comunelor, care s-a plâns premierului de „aroganța unui ministru care se situează la un nivel execrabil de comunicare”

„Este pentru prima dată când un ministru al Educației uită că există autorități locale, ca parte a procesului de educație la nivel local”, a declarat Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor…
Vezi articolul

SURSE Regulile pentru acordarea burselor, modificate din nou: Listele pentru burse de merit și de studiu nu mai sunt revizuite semestrial, se iau în calcul absențele și rezultatele pe întregul an precedent / E introdusă o definiție a familiei / Burse de performanță și pentru elevii școlilor private – proiect de ordin

Ministrul Educației pregătește o nouă modificare a criteriilor pentru acordarea burselor pentru elevi, printr-un ordin de ministru aflat în fază de proiect, consultat de Edupedu.ro. Acesta prevede că, pentru acordarea…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu: S-ar putea să vă dau o veste proastă, să fiu și-n al patrulea mandat de ministru, pentru că nu e o limită / Justificări pentru introducerea numărului nelimitat de mandate pentru rectori: prin exemplul unui director de liceu tehnologic din Oradea, care e din 1990 în funcție arată că „ne dorim profesionalizarea guvernanței”

Printr-o serie de comparații cu funcții din alte domenii sau din universități din sisteme mult mai evoluate decât cel românesc, așa a justificat Sorin Cîmpeanu introducerea în proiectul legii învățământului…
Vezi articolul

Școala începe peste o săptămână. Principalele modificări pentru elevi și profesori: module în loc de semestre, eliminarea tezelor obligatorii, vacanță în octombrie pentru toți, profesorii nu au încă reperele pentru clasa a X-a și nu au fost formați pentru predare pe competențe / Calendarul anului școlar 2022-2023

Elevii încep anul școlar 2022-2023 pe data de 5 septembrie, potrivit calendarului oficial. Este pentru prima dată când anul școlar este organizat pe module. Mediile se calculează diferit după eliminarea obligativității tezelor,…
Vezi articolul

Profesorul anonim: „Specialiștii” își vor rotunji veniturile iar profesorii vor fi disponibilizați – apel al cadrelor didactice care predau Educație tehnologică pentru menținerea disciplinei în trunchiul comun

Această disciplină de studiu complexă, cu un puternic caracter aplicativ și interdisciplinar, mult îndrăgită de elevi, poate fi transformată dintr-o materie distinctă cuprinsă în trunchiul comun, într-o disciplină modulară inclusă în…
Vezi articolul

Ministrul Educației spune că nu există riscul ca elevii să nu primească manuale la început de an școlar / Sunt totuși câteva cazuri punctuale la clasa a V-a și a X-a unde pentru început vor fi doar în format online, spune secretarul de stat Bogdan Cristescu

Întrebat în conferință de presă dacă toți elevii vor avea manuale școlare la începutul anului, pe 5 septembrie, ministrul a dat asigurări că “nu există riscul ca elevii să nu…
Vezi articolul