Explicația Ligiei Deca despre ce a vrut să spună când a declarat „Chiar dacă un copil ar avea o zi proastă în ziua concursului de admitere, dacă el va fi ales de către liceu, are șansa din nou să concureze pe baza repartizării computerizate”
Taxe cu 260% mai mari, percepute de ARACIS, agenția care evaluează programele universitare, de la 1 martie. Mădălin Bunoiu, președintele instituției: A crescut la 10.880 lei salariul brut lunar al unui profesor universitar cu vechime maximă, suma de referință pentru stabilirea taxelor
OFICIAL Între 1200 și 2000 euro pe lună, valoarea burselor în străinătate pentru stagii de studii universitare de masterat și de doctorat, stagii postdoctorale și de cercetare, acordate prin concurs, pentru cel mult 10 luni, în anul universitar 2023-2024. Condiții de înscriere și domeniile de interes pentru care se acordă bursele
Universitățile vor putea majora taxele de școlarizare în timpul ciclului de studii cu maximum rata inflației – prevedere agreată de minister pentru a fi introdusă în legea educației, potrivit reprezentanților studenților
Dezastrul de la Educație care ar fi dus la demiterea Ligiei Deca într-un Guvern normal: ministrul susține că elevii pot fi primiți pe ușa din dos de licee dacă pică admiterea, crede că există profesori de „discipline importante“ și restul, argumentează menținerea titularizării prin faptul că meseria de profesor atrage absolvenți proști de facultate
BREAKING Calendarul anului școlar 2023-2024, anunțat de Ministerul Educației / Dispare vacanța de primăvară și apare vacanța de Paștele ortodox
VIDEO Profesorii n-ar trebui să fie în niciun fel motivați să continue pregătirea elevilor în regim privat, cu banii familiei, spune Ligia Deca
„Mobilizarea cadrelor didactice”, cerută de ISJ Sibiu pentru realizarea planului la hectar în formarea pe modulul MATE / Eforturi și la nivelul Ministerului Educației, prin acordarea de credite profesionale pentru operarea unui software organizațional
Olimpiada județeană de Limba și literatura română 2023. Subiectele și baremele au fost pentru prima dată făcute de Ministerul Educației – Descarcă
Material susținut de BCR