ad-comunicare-edupedu.ro

Funcția de educator-puericultor a fost introdusă în aplicația de salarizare a personalului din Învățământ, la un an și jumătate de când creșele au putut trece la Ministerul Educației

Funcția de educator-puericultor a fost introdusă în aplicația de salarizare a personalului din sistemul de Învățământ, potrivit unui fișier de instrucțiuni. Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”,…
Vezi articolul

Noua lege a salarizării ar putea fi gata până în septembrie, spune președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților: În momentul în care finalizezi studiile, ca profesor debutant, cu puțin peste 2.000 lei, considerăm că este o jignire la adresa cadrelor didactice

Președinta Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților, Natalia Intotero, a spus că până în septembrie e posibil „să avem această nouă lege a salarizării”. Aceasta a precizat jurnaliștilor că ministrul…
Vezi articolul

Condamnații penal și cadrele didactice sancționate nu pot fi membri în consiliul de administrație al școlii – amendament adoptat la proiectul legii educației / Hotărârile CA se vor lua cu majoritate de voturi, nu cu două treimi, cum este acum

Modificări la regimul incompatibilităților pentru participarea în consiliile de administrației ale unităților de învățământ, adoptate marți dimineața de Comisia de Învățământ din Camera Deputaților, ca amendamente la proiectul de lege…
Vezi articolul

Telefonul mobil poate fi confiscat de la elevii din clasele primare și gimnaziu și predat părinților, potrivit unui amendament susținut și de ministrul Educației și votat în comisia de învățământ din Camera Deputaților / Pentru elevii de liceu, decizia privind interzicerea telefoanelor rămâne la dispoziția școlii

Un amendament adus legilor Educației, susținut și de ministrul Educației, Ligia Deca, și de PNL, PSD, AUR, UDMR și minorități, votat luni în comisia de învățământ din Camera Deputaților, prevede…
Vezi articolul

Doar trei țări membre OCDE organizează examinări externe la finalul gimnaziului, în vederea înscrierii la liceu. În numai două state membre au loc examene de admitere, în anumite circumstanțe – raport

Estonia, Italia și Letonia sunt singurele state membre ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE)  unde elevii trec printr-o formă de examinare externă, de tipul evaluărilor naționale din România,…
Vezi articolul

Exmatricularea elevilor, introdusă în proiectul de lege a învățământului, printr-o serie de amendamente susținute de Ministerul Educației, PSD, PNL, UDMR și AUR / Deca: Pentru cazurile cele mai grave se poate merge și pe soluția exmatriculării, însă cu drept de reînmatriculare

Exmatricularea sub diverse forme a elevilor, suspendarea temporară a acestora, suspendarea dreptului la bursă școlară plus o serie de alte sancțiuni au fost introduse azi în proiectul legii învățământului, prin…
Vezi articolul

Educația elevelor gravide și a elevilor părinți, introdusă pentru prima dată în legea învățământului. Măsuri propuse: consiliere școlară și psihologică, sprijin financiar, posibilitatea de a amâna examenele, dacă sunt în perioada de naștere

Ministerul Educației a propus în premieră un amendament privind educația mamelor gravide și a elevilor părinți, în ședința Comisiei de Învățământ, în care se dezbate proiectul legii învățământului preuniversitar, astăzi,…
Vezi articolul

Impact puternic al nivelului de educație al părinților asupra situației materiale a copiilor: România are cea mai mare rată din UE a copiilor din familii care se confruntă cu lipsuri – 85%, mai mult decât dublul mediei europene

În 2021, 39% dintre copiii din UE care trăiau în gospodării cu un nivel de educație scăzut (cel mult învățământul secundar inferior) au fost afectați de lipsuri materiale, în comparație…
Vezi articolul

Frica noastră este că elevii nu vor mai avea gratuitate la transport, spune Ariana Dudună, președinta Asociației Elevilor din Constanța, după ce deputații au votat mai multe amendamente care pot duce la un blocaj în asigurarea navetei

Amendamentele pentru gratuitatea elevilor la transport au fost votate în cadrul ședinței Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților. Propunerea de a înlocui decontul cu gratuitatea a venit din partea lui…
Vezi articolul

Programul Școală după școală cu masă inclusă și școli în care elevii să învețe într-un singur schimb nu se poate generaliza în următorii șase ani, spune ministrul Ligia Deca / Amendamentele în acest sens ale USR au fost respinse

“Această idee de generalizare a învățământului cu școală după școală, opțional, nu obligatoriu (…) se poate realiza, însă nu în intervalul acela de timp”, adică până în 2030, a spus…
Vezi articolul

Liceele pedagogice vor continua să formeze învățători, iar aceștia se vor putea angaja în învățământ ca suplinitori pentru doar 5 ani – amendament pe proiectul legii Educației. Au nevoie de diplomă de facultate în pedagogia învățământului primar pentru titularizare sau definitivare

Ministra Educației, Ligia Deca, a prezentat „o soluție“ la situația liceelor pedagogice, ca amenament la Comisia de Învățământ, în cadrul dezbaterilor de luni pe proiectul legii învățământului preuniversitar. Aceasta a…
Vezi articolul

Costul standard per elev, pentru banii profesorilor și utilități, urmează să fie înghețat, susține Federația Părinților. Reprezentanții părinților cer Guvernului să ia măsuri

Federația Națională a Părinților solicită Guvernului să ia în considerare instituirea unor soluţii legislative derogatorii pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar, pentru capitolul bunuri și servicii, conform finanțării de bază stabilite…
Vezi articolul

Asociația Psihologilor din România, după derapajele postului România TV, în cazul morții ziaristei Iulia Marin: Autoritățile au datoria, prin legi, politici publice și sancțiuni, să reducă prejudecățile și discriminările față de persoanele cu tulburări mintale

„Autoritățile au datoria, prin legi, politici publice și sancțiuni, să reducă prejudecățile și discriminările față de persoanele cu tulburări mintale, inclusiv să asigure accesul la muncă, fie, unde este cazul,…
Vezi articolul

Material susținut de BCR

Ce ți-a ieșit la test? Trei liceeni au folosit instrumentul de evaluare a trăsăturilor de personalitate ocupațională, ca să afle cel fel de carieră li se potrivește / Francesca: Deși mi-am ales acest profil de liceu, am realizat în ultimul timp că de fapt mi se potrivește o altă carieră, iar acest test mi-a confirmat asta

Francesca, Antonio și Nati sunt în clasa a XII-a la Școala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu, și anul acesta pentru ei înseamnă mai ales pregătirea pentru examenul de Bacalaureat. Cu toate…
Vezi articolul

Dezbaterea pe legea învățământului preuniversitar în Camera Deputaților, întreruptă și în a treia zi. Comisia se reîntâlnește luni dimineață / Blocajul – prevederile legate de școala din spital și educația mamelor minore

Dezbaterea pe Legea învățământului preuniversitar a fost suspendată și în a treia zi de discuții. Sâmbătă, în jurul orei 12, membrii Comisiei de învățământ din Camera Deputaților au decis să…
Vezi articolul

Anul școlar actual s-ar putea încheia luna viitoare, avertizează sindicatele din învățământ în condițiile în care Guvernul pregătește înghețarea salariilor și a angajărilor

Acest an școlar ar putea să se încheie luna viitoare, scriu într-un comunicat Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spriru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.…
Vezi articolul

Consiliul Național de Etică a anulat sancțiunile ”prea blânde” ale Comisiei de Etică de la Universitatea ”Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu și a mărit pedepsele pentru patru cadre didactice prinse că au plagiat în grup

Decizie fără precedent a Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării: patru cadre didactice de la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu‐Jiu au fost sancționate pentru plagiate…
Vezi articolul

Material susținut de ECDL Romania

De la construirea unui robot și imprimarea 3D a pieselor, la dezvoltarea unui caiet tehnic și promovarea echipei pentru atragerea de sponsori – avantajele de a face parte dintr-o echipă de robotică: Suntem ca o familie / Profesor coordonator Mariana Ciobanu: Elevii își modelează altfel conținutul academic, dar și modul în care trăiesc emoțiile

Ce face practic o echipă de robotică? De la imprimare 3D la competențe STEM și cunoștințe marketing, hardware sau social media, ce unește echipa e pasiunea pentru un domeniu nou…
Vezi articolul

EXCLUSIV Nepotism la olimpiadă. Un profesor a fost evaluator la Olimpiada de Muzică pe București, deși fiul său era înscris în concurs, lucru interzis de regulament: Inspectoratul trebuie să vă dea explicații, nu eu / Șefa comisiei de organizare știa de incompatibilitate, dar abia acum a cerut explicații

Un profesor de muzică de la Colegiul Național „Dinu Lipatti” din Capitală a fost membru în comisia Olimpiadei Naționale de Muzică, faza zonală, pentru clasele III-VIII, susținută între 7 și…
Vezi articolul

Președintele Federației părinților, despre introducerea exmatriculării în Legea Educației din Parlament: Decizia nu e rea, însă este nevoie de mare atenție. Un copil care ar putea fi reabilitat poate deveni, peste noapte, un infractor

Deciziile de exmatriculare și suspendare nu sunt rele, ci sunt bune, însă există o mare obligație: cea a reabilitării și reînscrierii în sistem, spune Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a…
Vezi articolul

Discuții aprinse pe legile educației pe tema supraaglomerării claselor / Ligia Deca spre o deputată: Vă rog să nu mă întrerupeți, că eu nu v-am întrerupt / Președinta comisiei de învățământ, Natalia Intotero: Nu trebuie să strigăm unii la ceilalți. Am s-o rog și pe doamna ministru să respecte instituția Parlamentului și pe colegii prezenți

Un amendament privind numărul maxim de elevi dintr-o clasă a stârnit discuții aprinse în comisia de învățământ din camera Deputaților, vineri, între deputata Ana-Lorena Predescu (PSD) și ministra Educației Ligia…
Vezi articolul

Exmatricularea elevilor, reintrodusă în proiectele legilor Educației, printr-un amendament susținut de minister, PNL și PSD: Exmatricularea poate fi realizată doar în situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar

Parlamentarii au votat vineri, în comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, pentru introducerea unui amendament în proiectele legilor Educației prin care exmatricularea se poate aplica în cazurile grave în care…
Vezi articolul

Meditații gratuite oferite de elevii de la oraș colegilor lor din mediul rural / Sesiunile se desfășoară online și sunt susținute de 60 de liceeni voluntari, sub supravegherea a opt profesori evaluatori

Proiectul MOV (Meditații Oferite de Voluntari) este conceput și organizat de Asociația Lume Bună. Editura Booklet este sponsorul ediției din 2023 al unuia dintre cele mai ambițioase proiecte educaționale din România, proiect dezvoltat în plină pandemie și…
Vezi articolul

DOCUMENT Obligațiile școlilor care folosesc catalogul electronic, stabilite prin ordin de ministru. Din toamnă, toate cataloagele vor avea autentificare în doi factori pentru profesori, părinți și elevi

Standardele tehnice minime necesare pentru utilizarea catalogului electronic în cele 742 de școli– pilot au fost aprobate printr-un ordin de ministru. Documentul a fost trimis de Ministerul Educației către inspectoratele…
Vezi articolul