“Distribuirea în spațiul universitar de către un partid politic a unor pliante cu conținut politic, care blamează explicit personalități universitare pentru activitatea lor academică, îndemnul adresat studenților de a abandona…
Consiliul de administrație al inspectoratelor școlare poate aproba transferul elevilor în timpul anului școlar, în situații excepționale, după cum prevede Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar…
Noile planuri-cadru vor fi finalizate în iunie 2024, a spus Kallós Zoltán, secretar de stat în Ministerul Educației reprezentanților Declic. Declarația a venit în contextul în care miercuri, 27 septembrie,…
Luni, 18 septembrie, este termenul limită până la care trebuie să se înscrie online profesorii care vor să participe în grupurile de lucru pentru constituirea grupurilor de lucru pentru elaborarea…
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis profesorilor că susține creșterile salariilor din 1 ianuarie 2024. Declarația a fost făcută la festivitatea de deschidere a noului an școlar, organizată la Școala…
Noile reguli de transport pentru elevi și studenți vor fi discutate în ședința Executivului de vineri, 8 septembrie, potrivit unui comunicat transmis jurnaliștilor acreditați la Guvern. Cele două hotărâri de…
Pensionarea nu mai reprezintă o problemă pentru rectorii care doresc să rămână în funcție încă 10 ani, în baza noii Legi a învățământului superior, dar și pentru alți ocupanți ai…
Numeroase persoane care au urmat studii superioare de lungă durată anterior introducerii sistemului Bologna ar putea fi afectate de o schimbare în formularea legislativă ce a permis, până acum, echivalarea…
Nu există nici măcar un „draft cumulat” al viitoarei legi a salarizării la 17 august 2023, deși promisiunea guvernanților către profesori a fost că la 15 iulie proiectul legii va…
Ministerul Educației a lansat în dezbatere publică procedura care reglementează cine poate face parte din comisiile de elaborare și de validare a planurilor-cadru de învățământ. Acestea vor sta la baza…
Președinta Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, semnalează, pe pagina de socializare, că proiectul noii legi a salarizării ar fi trebuit „să fie postat pe site în data de 15…
Au mai rămas exact patru săptămâni până când elevii și profesorii se întorc la cursuri. Anul școlar 2023-2024 începe luni, 11 septembrie, conform calendarului oficial. Primul modul durează până pe…
Consiliul Național al Elevilor nu susține trecerea inspectoratelor școlare județene în subordinea autorităților locale, așa cum prevede proiectul de ordonanță de urgență a guvernului privind măsuri de reducere a cheltuielilor…
Noile programe școlare pentru elevii de liceu, care ar fi trebuit să fie în școli din anul 2021, nu vor intra în vigoare nici în următorii doi ani, după cum…
Programa disciplinei „Istoria evreilor. Holocaustul” a fost publicată în Monitorul Oficial. Este vorba despre ordinul ministrului educației nr. 5.344 din 9 august 2023. Miercuri, Ligia Deca, ministrul Educației, a anunțat…
Ordonanţa privind reducerea cheltuielilor bugetare, respectiv partea referitoare la desfiinţarea instituţiilor cu sub 50 de angajaţi, ar afecta domeniul Educaţiei: aproape toate inspectoratele școlare ar urma să fie desființate în…
Noua lege a salarizării încă nu este gata, deși oficialii le-au promis profesorilor că draftul va fi finalizat până la data de 15 iulie. Cristian Vasilcoiu, secretar de stat în…
Personalul nedidactic din școli și grădinițe nu a primit majorarea de 9%, conform Ordonanței de Urgență nr. 45/2023, astfel încât să ajungă la maximul grilei din Legea salarizării nr. 153…
Au trecut doi ani de la lansarea proiectului România Educată, un proiect care se dorea să prioritizeze îmbunătățirea învățământului din România. Această inițiativă era foarte binevenită deoarece răspundea unei nevoi…
La repartizarea computerizată din acest an se vor putea forma clase de liceu cu până la 30 de elevi, iar cu aprobarea inspectoratului școlar al municipiului București, numărul ar putea…
Noul contract colectiv de muncă (CCM) la nivel de sector – Învățământ 2023 intră în vigoare de astăzi, 6 iulie, potrivit documentului semnat de liderii sindicali din Educație și ministra…
Despre proiectul România Educată am vorbit constant, în ultimii ani, iar poziția mea de susținere a fost clar exprimată încă de la început. De altfel, ar fi fost ilogic pentru…
De o săptămână este liniște în Ministerul Educației: nimeni nu a prezentat rezultatele de la Evaluarea Națională sau pe cele de la Bacalaureat. Este prima dată în istoria acestor examene…
Șefii Centrului Național de Evaluare și ai Comisiei Naționale de Bacalaureat invitați să dea explicații la comisia de învățământ din Senat, marțea viitoare, în cazurile de suspiciune a scurgerilor de…
Marcel Ciolacu, președinte PSD, le-a spus profesorilor și angajaților din Educație că în calitate de premier, va livra “la milimetru ce am promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă”, în…
Domeniul cercetării românești, care aștepta, chiar, o nouă lege dedicată, dar și o creștere substanțială a finanțării în anii următori, nu este abordat în niciun fel în capitolul despre “Cercetare…
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, a declarat după negocierile de la Palatul Victoria că guvernul nu poate acorda creșterile salariale solicitate. Discuțiile cu reprezentanții Guvernului au început…
“Încredere” și sinonime ale acesteia au fost cuvinte-cheie în apelurile adresate de 3 miniștri ai Guvernului României la adresa profesorilor, în declarațiile făcute la finalul ședinței de guvern de joi.…
„Dacă ar fi după mine, aș merge pe 1.000 euro pentru un salariu de debutant. Atunci am putea să învingem inerția socială care te face să nu intri în sistemul…
Puterea profesorilor nu a fost nicicând mai evidentă decât în ziua în care președintele Iohannis le-a cerut să pună muzică veselă la proteste și să-i susțină legea toxică, în schimbul…
Discuțiile liderilor celor trei sindicate din Educație cu președintele Klaus Iohannis s-au încheiat. De precizat, liderii de sindicat au cerut luni o întâlnire cu șeful statului în jurul orei 15.30,…
Manifestanții adunați, marți după-amiază, în fața Palatului Cotroceni, în cadrul protestelor organizate de sindicatele din educație, i-au cântat președintelui Klaus Iohannis, în megafoane, “O lume minunată”. Cântecul fusese interpretat, pentru…
Prima greva generală din Educație, din ultimii 18 ani, intră în a doua săptămână, ca durată, după ce în primele 5 zile au fost mai multe întâlniri dintre Guvern și…
Guvernul continuă să implementeze măsurile anunțate, fără să ia în calcul cererile angajaților din Educație aflați în grevă generală. „Este dovada că Guvernul tratează cu seriozitate problemele personalului din Educație”,…
Zilele libere din perioada joi, 1 iunie – luni, 5 iunie se acordă și sunt plătite pentru toți angajații din Învățământ, chiar dacă sunt în grevă sau nu, atrag atenția…
Mai multe inspectorate școlare fac presiuni pe școli să facă plățile pentru voucherele de vacanță până miercuri, 31 mai, în contextul în care peste 170.000 de profesori și alte mii…
De o săptămână greva din învățământ este la ordinea zilei. În ciuda unor resturi salariale aruncate undeva la începutul anului, culmea, acei profesori debutanți și alții cu salariul lor se…
Guvernul rămâne pe loc, cu Nicolae Ciucă premier, fără să mai aibă loc rocada guvernamentală plănuită, conform anunțului făcut vineri dimineața de prim-ministrul Ciucă, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și…
Vineri, 26 mai, este a cincea zi de grevă generală în școli și grădinițe. Joi, peste 15.000 de profesori au protestat în București, iar zeci de elevi li s-au alăturat în…
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a anunțat că decizia coaliției de guvernare a fost să aplice promisiunile făcute la întâlnirile trecute cu sindicatele. Gestul sfidează cel mai mare…
Salariul unui profesor debutant ar trebui să ajungă de la 2.500 de lei, la 3.000 de lei și toate celelalte salarii să crească cu 25%, aceasta a fost oferta propusă…
„Cei care contează sunt copiii și părinții“, așa a început premierul Nicolae Ciucă discursul în întâlnirea de o oră dintre acesta însoțit de mai mulți oficiali guvernamentali cu președintele Federației…
Ziua 0. Prima zi de grevă generală în Educație. Bănci libere, clase goale, profesori mâhniți și legi sub birou. Ce cred elevii despre greva profesorilor? Unde să se situeze între…
O petiție online cu aproape 20.000 de semnături, în sprijinul grevei generale a profesorilor, declanșată de luni, 22 mai, și care continuă și miercuri, 24 mai, după negocierile eșuate ale…
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat că în afară de propunerile făcute de Guvern sindicatelor din Educație și care ar fi fost deja transpuse în proiecte de acte normative, celelalte cereri…
Universitatea din București nu intră în greva generală anunțată de Federația sindicală Alma Mater cu începere de luni, 22 mai, a declarat pentru Edupedu.ro rectorul Marian Preda. Cursurile vor continua…
Premierul Nicolae Ciucă le-a promis sindicaliștilor, la întâlnirea de miercuri, după ce federațiile din învățământ au anunțat marți că vor declanșa greva generală în sistemul de Educație, că va pune…
Camera Deputaților a adoptat miercuri, 10 mai, proiectul de lege a învățământului superior. S-au înregistrat voturi 189 „pentru”, 74 „contra” și 10 abțineri. Cele mai importante modificări vizează posibilitatea ca rectorii…
În mesajul transmis de premierul Nicolae Ciucă la Congresul Pedagogic European, o întâlnire desfășurată luni la Parlament, se vorbește despre “datoria statului de a investi în formarea inițială și continuă…
Deputații din Comisia de Învățământ au aprobat marți proiectul de lege a învățământului universitar, cu modificările discutate și dezbătute în două zile, joi, 27 aprilie și marți, 2 mai. Urmează…
Toate solicitările cultelor referitoare la învățământul preuniversitar au fost adoptate miercuri în Comisia pentru învățământ, în mai puțin de 30 de minute. Pe lângă impunerea religiei ca disciplină opțională la…
Deputații din Comisia de Învățământ au abrobat miercuri seară proiectul de lege a învățământului preuniversitar, cu modificările discutate și dezbătute în ultimele 5 zile. Conform votului acordat, au fost 13…
Una dintre concesiile Ministerul Educației în fața cererilor de limitare a numărului de mandate ale rectorilor poate fi anulată în urma unui amendament PSD la proiectul legii învățământului superior, ce…
Una dintre cererile cultelor a fost „rezolvată“ de parlamentarii din Comisia de învățământ din Camera Deputaților, în ședința de miercuri. Este vorba despre eliminarea obligației pentru cadrele didactice de a…
Când instituția învățământului în România este în grevă și profesori din țară ajung în București pentru a manifesta în legătură cu bugetul acordat educației, a vorbi despre un proiect, precum Școala…
Dezbaterea pe Legea învățământului preuniversitar a fost suspendată și în a treia zi de discuții. Sâmbătă, în jurul orei 12, membrii Comisiei de învățământ din Camera Deputaților au decis să…